Povestea Ecaterinei [2]

În timp ce Vera umbla ca o nebună, ca să aranjeze cumva lucrurile, să nu se supere stăpâna, Mitea mă cheamă în hambar:
– Cati, să-mi dai cu camătă 10 ruble (bani ruseşti).
– Şi de ce ţi-aş da, prăpăstiosule? îi arunc eu în faţă. Vera e necajită din cauza ta, de muncit nu munceşti. O să te dea stăpâna afară şi tu vrei să îţi dau bani cu camătă? Caraghiosule!
– Ecaterina, dacă nu fac rost de bani până diseară, poţi să îţi iei adio de la mine.
– Haida, nu mai vorbi aşa, că mă sperii. Pentru ce ai nevoie de bani?
– Am jucat şi am pierdut. Am sperat să iau banii şi să fug de la stăpână, să îmi deschid o crescătorie de cai…Eh, Catiuşa, câte visuri am avut, dar le-am pierdut pe toate.
– Mitea, eu zece ruble n-am, că nu mi-a plătit stăpâna încă, dar 5 ruble pot să îţi dau. Numai vezi, Mitea, sunt bani de la o sărmană, să nu cumva să îţi faci păcate cu munca mea.
I-am dat banii lui Mitea, convinsă că întro zi, Dumnezeu o să mă răsplătească pentru bunăvoinţa de a scăpa un om de la moarte. Abia mai târziu aveam să învăţ din naivitatea mea.
– Ecaterino! Ecaterino, dacă nu mă ajuţi, poate ar trebui să îi spun stăpânei că nu avem nevoie de tine, să nu te plătească, ca să nu mai umbli cu capul în nori, fetiţo. Să urci neapărat la ea, că vrea să îţi vorbească şi să ştii, n-o să mă mire dacă întocmai ce ţi-am zis acum, o să îţi zică şi ea.
Mă cam cuprinse teama. Nu mai aveam niciun ban, după ce îi dădusem totul lui Mitea. Adevărul e că stăpâna era bună cu noi. Ne lăsa să dormim şi să mâncăm- ne şi plătea, iar munca la conac nu era deloc grea. Îmi şterg fruntea, bat uşor şi intru.
– Ecaterina, de câte luni eşti tu la conac?
Înghit în sec, Vera avea dreptate. – De 9 luni. Am venit în toamnă, când se strângea sfecla de zahăr.
– Da, îmi amintesc. Am râs la cină, când povestea conaşul poznele voastre, cum vroiai să razi sfecla, ca să ne pui zahăr proaspăt pentru ceai. Uite care e treaba Ecaterina. ( Îmi strâng şorţul şi spun Tatăl Nostru, aşa cum m-a învăţat măicuţa, înainte să moară) Eu o să plec mai bine de o lună la Moscova, pentru tratament şi l-am rugat pe conaş să mi te pot lua cu mine. Spuneau fetele la bucătărie că se pot lipsi de tine.
– Coniţă, să ştiţi că muncesc, le ajut. Doar că is mai zăluză şi…
– Nu mai contează. Haide, fugi şi împachetează-mi lucrurile, Vera le-a sortat deja. Plecăm mâine dimineaţă, în zori.

6 thoughts on “Povestea Ecaterinei [2]

  1. Am citit si prima parte si pot spune ca incepe sa fie interesant 😀
    Btw, este cumva o poveste mai mare si ce postezi sunt partile esentiale?

    • Este o poveste mai mare, pe care o am în minte. Pentru că n-am timp şi răbdare să o scriu pe toată, am să o scriu pe bucăţi.

      Mă bucur că îţi place.

  2. M-am îndrăgostit de această poveste după primul rând citit. Sper într- o continuare a acesteia, oricând ar fi…
    Va avea o continuare, nu?

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s