Am o stare din aia, de parcă sufletul mă priveşte din afară şi mă întreabă:- Ei bine, şi acum ce o să faci? Prostuţul, nu ştie că, din moment ce e afară, eu nu mai simt nimic.
N-am zburat niciodată cu paraşuta, nu am mers niciodată cu bicicleta şi n-am îngrijit niciodată o floare. Cu toate astea, îmi doresc să fac toate astea- deşi mă sperie- aşa cum m-au speriat toate lucrurile pe care le-am făcut până acum.
Nu ştiu, am simţit mereu nevoia ca mai întâi să-mi spun că nu pot face ceva- ca apoi să încerc- convinsă că n-am să pot, dar că am s-o fac. Aşa cum îmi spun acum că sunt prea slabă, ştiţi voi- pentru când o ieşi Batman din mine.
