Mă întreba cineva…

Nu mai ştiu dacă pe blog sau pe Facebook, dar m-a întrebat cineva ce mi se pare interesant în Anglia şi ar putea românii să preia. Încă n-am aflat toate secretele, dar până acum, două lucruri m-au impresionat şi ţin de comunicare online, la nivel naţional.

1. HotUKDeals: e un site unde oamenii pun cele mai bune oferte pe care le-au văzut ei în anumite magazine sau pe anumite site-uri. Mi se pare foarte drăguţ, dincolo de faptul că este eficient. Poţi să găseşti, de la produse, la tot felul de excursii foarte ieftine şi concursuri cu extra premii.

2. FreeCycle: e un site unde oamenii postează tot felul de donaţii: de la produse electronice, la mobilă şi ce îţi mai trăsneşte mintea. Dacă îşi iau televizor nou, cel vechi nu merge la ţară, pe post de masă pentru bibelouri. Lucrurile care se dau sunt în stare funcţionabilă, de cele mai multe ori renunţându-se la ele pentru că oamenii îşi cumpără modele mai noi. Ai opţiunea să oferi sau să ceri- întotdeauna există oportunităţi.

Am văzut şi Bucureştiul, printre regiunile înregistrate pe site, deşi nu cred că există oferte, poate pentru că oamenii nu ştiu despre asta, poate pentru că nu au cine ştie ce oferi. E grozav să vezi oameni preocupaţi să recicleze, să fie de ajutor, să facă lucrurile mai accesibile. Când mai aflu hoţomănii din astea, I’ll let you know.

Shame on me [1]

Am hotărât să adaug o categorie nouă: “Shame on me”, unde să scriu lucrurile pentru care ar trebui să-mi fie ruşine, considerând că recunoaşterea e primul pas spre corectare. Mi-ar plăcea ca după o perioadă, să le pot bifa cu fiind “Done it right”.

Primul Shame on me e că am a doua pereche de role (prima a rămas în România) şi n-am ieşit niciodată cu ele, din frică să nu mă lovesc. Din frică să încerc. Shame on me!

Obicei prost…

Pentru că, la un moment dat, blogul nu-ţi mai aparţine, deşi e al tău, am hotărât: fie iau o pauză, ca să nu devină totul prea personal, fie să scriu pentru că nu mă pot abţine. Da, am ales una din două, dar nu ştiu pe care, încă.

E greu să ţii în tine o învălmăşeală de sentimente, trăiri, experienţe şi visuri. Am crezut că e mai uşor să le pui jos, printre butoanele de la tastatură, dar cred că e mai bine să le păstrez acolo, unde le este locul. Fără ca oamenii să judece, fără ca oameni să compătimească, nici măcar să placă.

Cred că mi se trage de la prostul obicei de a-mi zângări rănile. Trebuie să învăţ să pun pansament şi să aştept… să treacă, fără să dau “boala” şi la alţii.

Screenshot din filmul Prince of tears