SINGLE

Bărbaţii nu fac anumite lucruri pentru că sunt considerate girly, pentru fraieri sau pentru proşti. Doamne fereşte, n-am să mai deschid subiectul florilor (nici măcar nu mi-ar plăcea să primesc flori). De altfel, e foarte masculin când primul lucru pe care îl faci, când te desparţi, e să îţi schimbi statutul SINGLE- o altă modalitate, de altfel, de a fi băgat în seamă de altele, de a te asigura că toată lumea îţi spune că o să fii bine, că o să găseşti pe alta, că o să vă împăcaţi.

Asta în timp ce ea, fraiera, stă şi îşi mănâncă nervii cu ce a fost, cu ce s-a întâmplat, dacă să te ierte, dacă să bocească sau nu, dacă să îţi arunce toate lucrurile sau să adoarmă cu camaşa ta pe ea- schimbând, într-un final, statusul pe SINGLE, ca să nu pice de proastă, să îi dea şi ei prietenele un LIKE.

Mi-e scârbă. Nu pe căcătul ăsta de Facebook, nici măcar pe cel care l-a inventat. De oameni. De oamenii care preferă să îşi actualizeze statutul de SINGLE, decât să îşi rezolve problemele de cuplu. Oameni care stau şi aşteaptă un Like sau un “-O să fie bine”, în loc să pună mâna şi să facă bine. Oamenii care răspund conştiincios la mesajele ce urmează după, dar care nu sunt în stare să aibă o conversaţie cu partenerul.

Şi mi-e scârbă de băieţii cărora li se pare prea de fraierică să scrii ceva frumos pe Wall, despre relaţia pe care o au, dar destul de masculin să bifeze repede SINGLE, când probabil nici nu s-a ajuns la o concluzie- metaforic vorbind, când ţie nici nu ţi s-au uscat lacrimile.

Go ahead. Asigură-te că viaţa de pe Facebook e mai bună decât cea reală. Asigură-te că dai Like la toate tipele, pentru că e masculin- şi ţine minte, să nu-i spui prietenei tale că arată bine- numai fraierii o fac. Go ahead. Asigură-te că ai memorat ziua când v-aţi despărţit, deşi probabil mulţi nici nu ştiau că eşti cu cineva, pentru că VAI, n-ai menţionat niciodată ziua când v-aţi cunoscut.

Go ahead. Single.

Sunt mătuşică! [2]

Pentru a doua oară, sunt mătuşică, doar că de data acesta, o să am o nepoţică. Mă bucur că totul a fost bine şi că s-a născut capricorn şi nu vărsător. Mai bine încăpăţânată decât bleguţă (pentru cine se supără, mă refeream la mine, ca exemplar vărsător 100%, indiferent dacă zic ăştia că s-a schimbat horoscopul).

Pe la 1 aseară, 3 ora României, vorbeam cu cumnăţica mea şi m-a bucurat faptul că nu m-a speriat cu expresii de genul “A fost groaznic”, “A durut”, etc. A zis că “e ceva ce fiecare femeie trebuie să încerce, măcar o dată în viaţă.” Sper să pot ajunge la botez, nu de altă, dar aveam alte visuri legate de nepoţeii mei- să mă joc, să îi alind, iar în realitate nu apuc să-i văd decât de 2-3 ori pe an.

E cât o sticlă de Cola, are 2,7 kg şi 40 de cm. E blondă şi o cheamă Luana-Andreea. Îmi doresc să fie sănătoasă pentru că de iubire şi atenţie sigur n-o să ducă lipsa.

E atât de mare nimicul…

Mi se pare mie sau pentru tristeţe există mai multe combinaţii de cuvinte care să atingă, decât pentru bucurie? Am văzut, mai degrabă, posturi de două rânduri în care se anunţa o vacanţă, o călătorie, fără nici un extaz. Am văzut cuvinte care sunau simplu, deşi erau măreţe ca “Te iubesc”, “Te ador”, “Pentru totdeauna”; posturile triste însă, sunt scrise conştiincios- fără să se piardă o lacrimă de cuvânt.

Să fie durerea mai mare decât fericirea? Sau ne pasă mai mult când ne doare decât când ne este bine? E corect când spui “- Simt indiferenţă”? Poţi să simţi ceva ce nu există? Când e vorba de sentimente, după părerea mea, le ai sau nu le ai- niciodată la mijloc, iar indiferenţa, în cadrul acesta, tinde spre “-Încă mai iubesc, dar doare prea tare ca să mă bucure.”

E atât de mare nimicul şi atât de mic totul…

Intuiţia feminină?

Câtă intuiţie am avut când am făcut însemnarea aceea şi câte n-au mai fost, pe care nu le-am luat în seamă. I should trust myself more…

Eu cred că femeile au un instinct mai dezvoltat decât bărbaţii, în ceea ce priveşte anticiparea anumitor evenimente. Probabil pentru că sunt mai emotive şi trebuie să îşi calculeze sufleteşte viaţa, să nu aibă surprize- să îşi poată spune “-Am simţit eu”, ca să se consoleze cu ceea ce li se întâmplă sau ca să se convingă de ceea ce au.