Anunţ

Intenţionez ca, de azi înainte, să pun sursa la fiecare poză pe care o folosesc pentru posturi şi, mai mult de atât, să refuz să citesc, să mai comentez şi să mai păstrez în blogroll bloggerii care nu fac asta, la rândul lor. Mi se pare absurd să cerem ca posturile noastre să fie citate, indicându-se sursa, pentru că NOI am muncit, noi am investit timp şi imaginaţie, dar să nu facem acelaşi lucru, doar pentru că Internetul e plin cu good and free stuff.

Mă declar mai vinovată decât alţii, dar îmi doresc să schimb asta, din respect pentru cei care fac mai mult decât mine (de exemplu, fotografie). Atâta timp cât faci o treabă bună, de ce să n-o faci până la capăt?

Consider că link-urile externe îţi pot aduce vizitatori, dacă ăsta e unul din motivele pentru care unii nu pun sursa- din frică să îşi piardă vizitatorii redirecţionaţi spre alte site-uri decât cel personal. Plus la asta, ai toate datele stocate în calculator, în cazul în care îţi doreşti să revii pe anumite blogururi sau tumblr-uri generatoare de informaţii bune.

În speranţa că unii din noi scriu mai bine decât cei de la Cancan şi respectă mai multe reguli decât cei care au terminat Jurnalismul, cred că sunteţi de acord cu mine că “hoţul neprins e negustor cinstit”, dar “cu musca pe căciulă.”

[poza: Alex Marinescu]

Thoughts for every day [100]

Mă gândeam să pun Nr. 100 ceva special, dar a devenit special pentru că, pentru mine, reprezintă ceva. Exclama alaltăieri fishuc “- Doamne, da’ optimistă mai eşti.” Da, pentru că întotdeauna mi s-au aranjat lucrurile în viaţă, poate nu aşa cum mi-am dorit, ci mai bine.

Ştiu că e greu pentru toată lumea, indiferent dacă e vorba de relaţie, de lispa unui loc de muncă, de rate întârziate la bancă, de taxe neplătite, de probleme în familie sau la şcoală. Am evitat să scriu despre asta, deşi sunt conştientă că, dincolo de ceea ce scriu eu, există lucruri mai grave, mai importante, mai serioase.

Încerc să mă detaşez de ele, să nu devină o frustrare zilnică, deşi nu mi-am găsit încă de muncă, iar taxele şi facturile nu se mai opresc, dincolo de visul englezesc pe care îl trăiesc. E mai bine, cred, să îţi găseşti un echilibru între speranţă şi bunăvoie, fără să cazi în capcana naivităţii, dar nici în cea a disperării.

Necazurile vieţii au intenţia de a ne face mai buni, nu mai amari. E cumva ironic să auzi asta din wordpress-uiala unui Grapefruits? O zi frumoasă vă urez, de azi şi pentru totdeauna.