Te iubesc. Te iubesc? [46]

Mi-a fost atât de ciudat, în primele zile, imediat după ce ne-am despărţit. Timpul nu mai fugea nicăieri, decât spre zilele de ieri. Gândurile sunt ca o durere de cap, le simţi acolo, în tâmple, în frunte, în ţâuitul din urechi.

Bărbaţii sunt ca albinele, când e vorba de miere. Mă simt mai puternică acum. Nu mai roşesc când mi se spune că sunt frumoasă, iar atunci cand simt că îşi vor întoarce privirea, imediat ce trec de ei, întorc capul şi bărbaţii se jenează.

Când nu îţi pasă de ei, eşti mai puternică şi ştii. Ştii şi când te plac, ştii şi când te vor doar pentru sex, ştii şi când nu te plac. Ştii şi nu te interesează. Dacă vrei, flirtezi. Dacă nu vrei, le întorci spatele, făcându-i să se simtă prost.

E teribil pentru o femeie să fie puternică. Noi trebuie să iubim mult, ca să ni se înmoaie inima, altfel am fi mai groaznice decât unii bărbaţi.

Te iubesc. Te iubesc? [45]

”If you want a happy ending, that depends, of course, on where you stop your story. ”

— Orson Welles

Mă mutasem în Militari, cu chirie, împreună cu Cristi, una dintre fostele dansatoare de la Surprize-Surprize. Probabil dacă n-ar fi fost ea, mi-aş fi pierdut minţile cu de ce-uri. Mă punea să repetăm împreună mişcările de dans, să ieşim la alergat, să mergem la cumpătături, să vizităm studiourile TVR. Era bine, până ajungeam seara în pat. Continue reading

Te iubesc. Te iubesc? [44]

“All sorrows can be borne if you can put them into a story.”

— Isak Dinesen

Imediat după ultima prezentare, am semnat un contract cu cei de la Elite, pentru 6 luni. Lucrurile au început să se aranjeze, mă simţeam mai bine, acum când nu mai eram împreună cu Matei. În ziua când m-am dus să îmi iau lucrurile din apartamentul lui mi-a zis că i-am distrus viaţa şi că regretă faptul că m-a cunoscut cândva.

M-a durut. Undeva, în sufletul meu, mi-am dorit să mă ia de mână, să mă trântească în patul nostru din dormitor şi să nu mă mai lase niciodată, dar în felul acesta ştiu că totul ar fi revenit la… Întotdeauna mi-a fost frică de faptul că, dacă aş pleca dintr-o relaţie, celălalt nu şi-ar călca pe mândrie ca să vină după mine, ca să lupte pentru mine, că să facă orice-urile alea prosteşti ca să mă recucerească. În relaţia cu Matei eram sigură că aşa ceva n-o să se întâmple niciodată.

N-am zis nimic. Am reuşit doar să-i întorc o privire plină de ură pentru că, nici acum, când totul se terminase, nu m-a lăsat să visez, să sper că, dragostea, în formele ei, poate fi învingătoare, frumoasă, perfectă, umilă… Am trântit uşa, aşa cum mi-am dorit întotdeauna să-i fac, când se ţipa la mine, din motive absurde. Ştiu că l-a scos din sărite, doar că, de data asta, nu mai avea la cine să se răstească- a rămas cu ura în el.

– S-a terminat, mi-am zis. De data asta chiar s-a terminat. Am stat acolo, pe scară, la etajul 3, râzând cu lacrimi, speriată de faptul că sunt liberă şi pot face ce vreau eu. Dar ce?

Te iubesc. Te iubesc? [43] [Trifoi cu patru foi]

Noi, oamenii, suntem atât de complicaţi- milioane de frunze norocoase de trifoi, ascunse prin fire de iarbă. Cine stă să ne caute? Cine stă să ne descopere, decât la întâmplare, iar când suntem descoperiţi- e destinul nostru să purtăm noroc. Eu nu sunt frunză de trifoi, cineva mi-a rupt o petală şi a ascuns-o la sân, punându-şi o dorinţă. Eu nu mai port noroc, decât cu trei petale, a patra bate la inima lui, cea mai norocoasă dintre toate.

Când e vorba de iubire, avem braţe de iarnă şi suflet de primăvară. Am vrea să zburăm, dar preferăm să ne târâm în genunchi, înfingând seminţe de speranţe, precum face ţăranul cu bulbii de ceapă sau cartofi. Cine-i garantează lui că n-o să fie secetă sau inundaţie, de o să-i compromită toată munca? Cine?

Mi se topise, pentru o vreme, braţele alea de iarnă, dar nu s-au prefăcut în aripi, cum aş fi sperat. Ştii când auzi sute de “te iubesc”-uri şi răspunzi, cu acelaşi număr “şi eu”? Încearcă numai să nu răspunzi când celălalt îţi spune asta, poate mai sincer ca niciodată, şi o să vezi că uneori nu e nevoie de confirmare ca să îl faci să tresară, ci de infirmare.

Te iubesc. Te iubesc? [The End]

– Ce s-a întâmplat, o să mă întrebi. O să las capul în pământ şi o să îţi spun că ai avut dreptate, dar n-a fost dreptatea mea, ci a ta. Lucurile devin rele sau bune prin ochii noştri şi nu e vina mea că am privit cu bunătatea ceea ce mi se întâmpla. Ştii sentimentul când ţi-ai dori să stai în ploaie, dar când plouă…mereu te ascunzi.

Am renunţat, la un moment dat, să mai scriu despre ce se întâmplă. Nu mai avea rost. Puteam la fel de bine să dau copy-paste, dar zilele mele nu sunt coli A4 pe care să mâzgâleşti. Certuri ascunse după bucurii mici- doza minimă de supraveţuire într-o relaţie complicată. Nopţi nedormite, gânduri tocate, uitate. Frică.

– Te iubesc, i-am zis. Te iubesc nu pentru că meriţi, ci pentru că pot. Nu pentru tine, ci pentru mine. N-am putut să te înşel, nici măcar să te mint că te-am înşelat. Aş fi vrut să se termine fără ca unul din noi să sufere, dar când e vorba de sfârşit, pe toţi ne doare- chiar şi pe cei cărora nu le pasă- e un dram de omenie în fiecare dintre noi.

Iubirea… iubirea pare atât de frumoasă pentru cei care sunt fericiţi, dar atât de mizerabilă pentru cei care cred că au găsit-o. Pentru mine, iubirea e ca o religie- niciodată nu ştii care e cea mai corectă, dar eşti convinsă că a ta trebuie să fie cea mai bună, fiind de ajuns să crezi, nu să cercetezi. Fiind de ajuns să întorci obrazul celălalt, când primeşti o palmă. Fiind de ajuns să ierţi. Fiind de ajuns să te rogi, dar în adâncul sufletului păcătos- mereu te întrebi- dacă sunt atât de bun şi cred, de ce mi se întâmplă toate relele? Îndoiala- o fi păcat sau credinţă? Indiferent de răspuns, eu am încetat să o mai slujesc.

Te iubesc. Te iubesc? Nu mă mai întreb, nu îţi mai spun. E rugăcinea mea, pentru zilele când o să mă doară- momentan mi-o spun în gând- ca să mă ascult, pentru prima dată în viaţa mea. Momentan, mă simt ca un cartuş, la o imprimantă veche. Vezi cum se termină rândurile şi totuşi ai mai vrea să citeşti, şi totuşi aş mai avea ce scrie, dar lucurile nu durează decât până la sfârşit.

Tu nu fi trist. Unde se termină pagina, e un colţ, iar după colţ apar mereu surprize. – Nu mai vreau să fim împreună, i-am zis, iar sentimentele, ca un lichid, mi-au inundat pieptul şi mi-au înnecat ochii. -Nu mai vreau, nu mai vreau, am repetat, ca să fiu sigură că sunt auzită, nu doar de el, ci şi de mine. Există un adevăr care doare îngrozitor- acela pe care nu ţi-l recunoşti.

Citeşte toată povestea ➡ AICI.

Te iubesc. Te iubesc? [41]

Prezentarea a fost un succes, am dat chiar cateva interviuri, ceea ce e destul de bine. Ii sunt recunoscatoare Mihaelei ca m-a ales pe mine pentru piesa principala din colectie.

Matei a stat printre primele locuri, m-a aplaudat la final si mi-a adus flori in culise. Printre invitati l-am zarit si pe Catalin impreuna cu Maya. M-a privit dezamagit in timp ce eu il imbratisam fericita pe Matei.

Crezi ca e usor sa il inseli pe cel pe care il iubesti? N-as putea sa fac asta, n-as putea sa ma arunc in bratele altuia, mi-as face mie rau. L-as dezamagi pentru ca i-am zis de atatea ori ca poate sa aiba incredere in mine, iar el m-a privit in ochi si m-a crezut, desi e gelos, m-a crezut.

-“Hei, imi sopteste constiinta, dar nu e nevoie sa il inseli cu adevarat. Trebuie doar sa il faci sa creada ca l-ai inselat.” Ironic, imi vine sa rad. Unii se chinuie sa cucereasca pe cineva, facand scenarii, iar eu ma chinui sa ma despart de el, de parca ar fi o lupta. Oare de ce mi-o fi atat de greu sa-i spun ca nu mai sunt fericita si de ce nu pot sa renunt, pur si simplu?

Te iubesc. Te iubesc? [40]

– Ce faci aici, îl întreb speriată şi încântată, în acelaşi timp. Ciudat cum, încă de la începutul relaţiei mi-a dat această emoţie care, pe parcurs, s-a intensificat. Mi se înmoaie genunchii şi simt un gol, de parcă mi s-ar ascunde sufletul din piept, în călcâie.
– Cum adică ce caut aici, n-ai prezentare azi?
– Ba da, îi spun eu încurcată.
– Am lipsit eu de la vreo prezentare de a ta? Continue reading