With you, guys, I am not afraid to start from zero

Nu vreau să fac postul acesta prea lung, pentru că mă apucă melancolia. Blogul ăsta mi-a fost alături prin toate străinătăţurile, la bine şi la rău, la bucurie sau necaz- iar prin blog nu mă refer la pagina asta, nu mă refer la articolele mele, nu mă refer la Like-uri şi click-uri, poziţii sau alte minuni- ci la voi- voi cei care aţi făcut blogul să crească, voi care l-aţi făcut viu, prin comentarii şi aprecieri; voi cei care aţi intrat aici, apoi în sufleţel la mine.

Cu 1.464.978 de pofticioşi, din 2008, până acum- am vitaminizat locuşorul acesta împreună. E timpul să spun STOP şi să mă provoc în a începe de la zero, pe domeniul propriu. Acum, că l-am găsit disponibil, am zis că e un semn şi că trebuie să mă mut pe .ro- merită sau nu, blogul acesta, o casă a lui şi numai a lui? Eu ştiu că merită. Prin .ro nu devin nici mai bună, nici mai rea, nici mai profesionistă, nici mai bogată- o să vitaminizez la fel.

Bye grapefruits.wordpress.com

Welcome, grapefruits.ro!

P. S. urmează ca, în timp, să şterg postările de aici, le găsiţi, oricum, pe noul blog. Încă se mai lucrează la teme, coduri, link-uri, dar îmi era dor să scriu, plus la asta, n-am mai rezistat să ţin surpriza doar pentru mine. Vă invit, deci, la casă nouă. Miroase a grapefruit proaspăt, am ascuns gunoiul după uşă, dar uşa e deschisă în larg, pentru voi. Cu voi alături, nu mi-e frică de noi începuturi!

Even if you’re on the right track, you’ll get run over if you just sit there.

-Will Rogers

Planuri de viitor [2]

Nu-mi plac nunţile cu decor roz, inimioare, floricele, picăţele, buline şi alte minuni. Nunta, după părerea mea, trebuie să-i reprezinte pe ambii parteneri. De aceea, la nunta mea, soţul trebuie să-şi pună amprenta asupra designului! Nu vreau doar o nuntă după gustul meu, vreau să mă uit la pozele de nuntă şi să zic: – Look, babe, that was your idea! Love it!

Planuri de viitor [1]

Citeam la Alice Nastase despre regretul ei de a nu fi făcut mai multe notiţe despre copiii ei, de a nu fi păstrat mai multe amintiri despre fiecare gest al lor, năzbâtios sau frumos. Inspirată şi de alte mămici, care încă îşi poartă pruncul sub inimă, m-am gândit să notez de pe acum lucruri pe care, mămică fiind, le uiţi, împovorată de griji, legi şi maturitate.

Când o să chiulească prima oară copilul meu, mi-aş dori să-l pot duce într-un parc de distracţii; să-l las, mai apoi, să modeleze prăjituri pe care să le înfulecăm, fără grijă, în faţa unui proiector, cu cel mai bun desen animat; să-mi mulţumesc, apoi, că sunt cea mai bună mamă din lume, iar drept mulţumire, să-şi facă temele pentru a doua zi, fără scâncete.

Nu cred că toate greşelile trebuie pedepsite, ca să ne învăţăm minte. Cele mai bune lecţii de viaţă le-am învăţat atunci când, în loc să mă pedepsească, părinţii mi-au arătat obrazul ruşinii, nu fiind răi, ci fiind înţelegători; De parcă noi, maturi fiind, nu am invocat concedii medicale false, de parcă noi, copii fiind, n-am luat aspirină, fără să ne doară capul, doar că stăm ACASĂ.