Shame on me [3]

Hiuuu, am răspuns celor 137 de mailuri. Mă simt cu inima împăcată, chiar dacă unele dintre ele erau vechi de mai bine de o lună, iar deţinătorii de bloguri, care cereau schimb de link-uri, s-au supărat aşa tare că n-am răspuns, încât au şters blogul de tot.

Promit să răspund la timp, începând de azi. Mulţumesc şi pentru mesajele, dezinteresate, pe care le-am găsit de la voi. Tare-tare simpatici mai sunteţi. 0 Inbox, 0 Spam, 0 Trash.

Advertisements

Shame on me [2]

Am uitat de momentele când am fost un om răzbunător, naivă în răutatea mea. Am uitat de momentele când am minţit, când am făcut lucruri urâte pe la spatele altora, lăsând toate astea în urmă, pentru că am hotărât eu, la un moment dat, să mă schimb. De parcă asta ar fi îndreptat lucrurile pentru cei pe care i-am rănit.

Am vrut scuze, când eu n-am putut cere iertare. Am vrut sinceritate, când eu am minţit. Am vrut dreptate, când eu am fost nedreaptă. E atât de uşor să îţi găseşti ţie scuze, dar atât de greu să accepţi scuzele altora. E şi mai greu să îţi ceri scuze. Din frică să nu fii iertat. Sper să îmi fac puţin curaj şi să îmi cer scuze de la persoanele pe care le-am rănit, cu sau fără voia mea, cu sau fără ştiinţa lor.

Shame on me [1]

Am hotărât să adaug o categorie nouă: “Shame on me”, unde să scriu lucrurile pentru care ar trebui să-mi fie ruşine, considerând că recunoaşterea e primul pas spre corectare. Mi-ar plăcea ca după o perioadă, să le pot bifa cu fiind “Done it right”.

Primul Shame on me e că am a doua pereche de role (prima a rămas în România) şi n-am ieşit niciodată cu ele, din frică să nu mă lovesc. Din frică să încerc. Shame on me!

Sentimentele din trecut…

Voi va mai amintiti suferintele inocente din adolescenta? Cand ti se parea ca ti s-a rupt inima din piept, ca n-o sa mai poti iubi niciodata si ca el/ea era sortitul/a? Va mai aminti cum pe atunci credeam ca n-o sa putem trece niciodata peste durerea aia?

Te apuca rasul cand, dupa cativa ani, te chinui sa iti amintesti numele respectivului sau cronologia relatiilor. Sunt niste amintiri jenant de placute, pentru ca iti dai seama cat de naiv/a si prostut/a erai, dar si cata ura se prindea de sufletul tau pentru ca celalalt nu intelegea cu TU, TU esti jumatatea lui/ei. Si ce daca aveam doar 12-15 ani?

Probabil daca as avea iarasi 13-15 ani si mi s-ar spune ca n-are rost sa sufar pentru ca peste alti 5-7 ani nici n-o sa imi amintesc numele lui, as spune ca e o minciuna, sigura fiind ca n-o sa uit niciodata.

Pana la urma, e placut sa suferi din dragoste, asta iti da ocazia peste ani sa stai pe ganduri, sa te chinui sa iti amintesti numele, sa iti amintesti cum l-ai parasit sau cum te-a parasit, ce i-ai zis dupa asta, cum ai incercat sa il recuperezi, amanunte care pe atunci ni se pareau colosal de importante si care acum te fac sa zambesti ca prostanacul.

Iubirile din adolescenta sunt ca injectiile. Ti se strange inima cand stii ca o sa ti se faca una, esti sceptic daca o sa te doara. Doare, poate nu chiar pe atat de tare, pe cat strambam din nas, dar dupa maxim o zi, uitam, chiar daca suntem constienti ca in viitor va fi nevoie de inca una, de inca una…

Fetelor, suferi, plangeti, scrieti scrisorele de dragoste, de despartire. Plangeti pe umarul celei mai bune prietene, stricati cateva farfurii, udati perna cu lacrami. Doar asa veti putea simti sentimentul acesta de peste ani.

Nu vreau sa va spun ca nu se merita sa plangi pentru un baiat pe la varsta de 15-18 ani, pentru ca se merita, peste ani, se merita. Ah, v-as sfatui doar sa nu distrugeti probele de dragoste, peste ani pot valora extrem de mult…

de ce gresesc unii barbati? [2]

Sa nu-ti lasi niciodata iubita suparata. In momentele acelea are ragaz sa gandeasca, iar tu risti astfel sa o pierzi. A o pierde nu inseamna neaparat despartirea, ci dispretul. O femeie care gandeste mai presus de inima ei trebuie recucerita. Barbatii fac greseala sa creada ca o suparare mica nu conteaza. O suparare mica, in mintea femeii, e asemeni cutiei Pandorei.

De ce gresesc unii barbati [1]

adevarul iubirii voastre (6)

Azi mi-am parcat masina in apropierea liceului de langa sediul firmei. Acolo gasesc mereu loc de parcare. Nervoasa ca trebuie sa merg iarasi mai bine de un km pe jos, ies din masina, trantesc portiera si din greseala imi agat fusta, desfacandu-mi astfel slitul pana la coapse, sus.
In acel moment simt o privire insistenta. Ridic ochii, un copil, de 18-19 ani se uita la mine.
-La ce te holbezi? ii intreb si mai nervoasa.
-E seria noua? intreaba el.
-Se zice “din colectia noua”, ii arunc eu repede replica…
-Ma refer la masina, spune el cu un ras batjocoritor pe fata, nu la fusta!
In momentul acela m-a facut sa ma simt ca o copila de 15 ani prinsa in fata oglinzii mimand o melodie.
-E pe diesel sau benzina? continua el.
-Poftim?
Continue reading