Hiuuu, am răspuns celor 137 de mailuri. Mă simt cu inima împăcată, chiar dacă unele dintre ele erau vechi de mai bine de o lună, iar deţinătorii de bloguri, care cereau schimb de link-uri, s-au supărat aşa tare că n-am răspuns, încât au şters blogul de tot.
Promit să răspund la timp, începând de azi. Mulţumesc şi pentru mesajele, dezinteresate, pe care le-am găsit de la voi. Tare-tare simpatici mai sunteţi. 0 Inbox, 0 Spam, 0 Trash.
Am uitat de momentele când am fost un om răzbunător, naivă în răutatea mea. Am uitat de momentele când am minţit, când am făcut lucruri urâte pe la spatele altora, lăsând toate astea în urmă, pentru că am hotărât eu, la un moment dat, să mă schimb. De parcă asta ar fi îndreptat lucrurile pentru cei pe care i-am rănit.
Am vrut scuze, când eu n-am putut cere iertare. Am vrut sinceritate, când eu am minţit. Am vrut dreptate, când eu am fost nedreaptă. E atât de uşor să îţi găseşti ţie scuze, dar atât de greu să accepţi scuzele altora. E şi mai greu să îţi ceri scuze. Din frică să nu fii iertat. Sper să îmi fac puţin curaj şi să îmi cer scuze de la persoanele pe care le-am rănit, cu sau fără voia mea, cu sau fără ştiinţa lor.
Am hotărât să adaug o categorie nouă: “Shame on me”, unde să scriu lucrurile pentru care ar trebui să-mi fie ruşine, considerând că recunoaşterea e primul pas spre corectare. Mi-ar plăcea ca după o perioadă, să le pot bifa cu fiind “Done it right”.
Primul Shame on me e că am a doua pereche de role (prima a rămas în România) şi n-am ieşit niciodată cu ele, din frică să nu mă lovesc. Din frică să încerc. Shame on me!
Voi va mai amintiti suferintele inocente din adolescenta? Cand ti se parea ca ti s-a rupt inima din piept, ca n-o sa mai poti iubi niciodata si ca el/ea era sortitul/a? Va mai aminti cum pe atunci credeam ca n-o sa putem trece niciodata peste durerea aia?
Te apuca rasul cand, dupa cativa ani, te chinui sa iti amintesti numele respectivului sau cronologia relatiilor. Sunt niste amintiri jenant de placute, pentru ca iti dai seama cat de naiv/a si prostut/a erai, dar si cata ura se prindea de sufletul tau pentru ca celalalt nu intelegea cu TU, TU esti jumatatea lui/ei. Si ce daca aveam doar 12-15 ani?
Probabil daca as avea iarasi 13-15 ani si mi s-ar spune ca n-are rost sa sufar pentru ca peste alti 5-7 ani nici n-o sa imi amintesc numele lui, as spune ca e o minciuna, sigura fiind ca n-o sa uit niciodata.
Pana la urma, e placut sa suferi din dragoste, asta iti da ocazia peste ani sa stai pe ganduri, sa te chinui sa iti amintesti numele, sa iti amintesti cum l-ai parasit sau cum te-a parasit, ce i-ai zis dupa asta, cum ai incercat sa il recuperezi, amanunte care pe atunci ni se pareau colosal de importante si care acum te fac sa zambesti ca prostanacul.
Iubirile din adolescenta sunt ca injectiile. Ti se strange inima cand stii ca o sa ti se faca una, esti sceptic daca o sa te doara. Doare, poate nu chiar pe atat de tare, pe cat strambam din nas, dar dupa maxim o zi, uitam, chiar daca suntem constienti ca in viitor va fi nevoie de inca una, de inca una…
Fetelor, suferi, plangeti, scrieti scrisorele de dragoste, de despartire. Plangeti pe umarul celei mai bune prietene, stricati cateva farfurii, udati perna cu lacrami. Doar asa veti putea simti sentimentul acesta de peste ani.
Nu vreau sa va spun ca nu se merita sa plangi pentru un baiat pe la varsta de 15-18 ani, pentru ca se merita, peste ani, se merita. Ah, v-as sfatui doar sa nu distrugeti probele de dragoste, peste ani pot valora extrem de mult…
Sa nu-ti lasi niciodata iubita suparata. In momentele acelea are ragaz sa gandeasca, iar tu risti astfel sa o pierzi. A o pierde nu inseamna neaparat despartirea, ci dispretul. O femeie care gandeste mai presus de inima ei trebuie recucerita. Barbatii fac greseala sa creada ca o suparare mica nu conteaza. O suparare mica, in mintea femeii, e asemeni cutiei Pandorei.
Azi mi-am parcat masina in apropierea liceului de langa sediul firmei. Acolo gasesc mereu loc de parcare. Nervoasa ca trebuie sa merg iarasi mai bine de un km pe jos, ies din masina, trantesc portiera si din greseala imi agat fusta, desfacandu-mi astfel slitul pana la coapse, sus.
In acel moment simt o privire insistenta. Ridic ochii, un copil, de 18-19 ani se uita la mine.
-La ce te holbezi? ii intreb si mai nervoasa.
-E seria noua? intreaba el.
-Se zice “din colectia noua”, ii arunc eu repede replica…
-Ma refer la masina, spune el cu un ras batjocoritor pe fata, nu la fusta!
In momentul acela m-a facut sa ma simt ca o copila de 15 ani prinsa in fata oglinzii mimand o melodie.
-E pe diesel sau benzina? continua el.
-Poftim?
Continue reading
EA-Nu cred ca ne mai potrivim…
EL-Dar…de ce trebuie sa ne potrivim? Ce e cu expresia asta? E la fel ca atunci cand spui ” nu e genul meu de baiat” si tu nici nu-l cunosti…
EA-Te rog, e vorba de noi doi, sa nu vorbim de restul lumii…
EL-Care noi doi? Te auzi ce spui? Care noi doi? Ăia care pana ieri isi spuneau “te iubesc” ? Spune-mi, ti-au trebuit 4 luni ca sa imi zici ca ma iubesti si doar o zi ca sa iti treaca?
EA-Acum ce faci? Ma judeci? Nu ma simt fericita cu tine. Ma prefac. Da, da! Asta fac, ma amagesc ca sunt fericita cu tine.
EL-O meriti atunci. Ai jucat rolul foarte bine. Te-am crezut… Si…de cand esti tu asa de nefericita cu mine?
EA-Nu stiu…
EL-Nu stii? Vrei sa iti amintesc?
EA-Nu, vreau sa uit…
EL- Explica-mi si mie, cum am ajuns aici?
Ea:
“Ma deranjeaza atat de multe lucruri la el, dar nu ii spun din teama sa nu ma paraseasca, din teama sa nu imi zica sa imi caut altul mai bun. Mai bine ma despart de el pentru ca nu mai suport.”
Aseara am fost cu Sorin la cinema. N-am mai iesit de mult timp doar noi doi. De fiecare data iesim ba cu prietenii lui, ba cu prietenii mei, ca sa nu ne plictisim. Da, am ajuns in momentul acela cand trebuie sa iesim cu altii ca sa nu ne plictisim unul de celalalt. Am epuizat toate discutiile la inceput cand nu mai stiam ce sa zicem ca sa ne cucerim. Ce tampiti…
Filmul m-a excitat ingrozitor, recunosc. M-am uitat mai mult la Sorin decat la film incercand sa imi explic de ce stau cu el cand ma enerveaza atat de tare? Se uita si el la mine si ma intreba daca m-am plictisit. Preferam sa mergem acasa, in masina, ba chiar in spatele salii de cinema si sa facem dragoste. Fantezii de tot felul ma faceau sa imi musc buzele, asemeni disperatului dupa orgasm care se masturbeaza grabit in baie. Toate aceste ganduri ma speriau pentru ca de obicei cand fac dragoste cu Sorin nu pot scoate nici un sunet. I-am zis strengareste la ureche ce imi trecea prin minte. A inceput sa rada si sa zica ca sunt nebuna. Oare? Sunt sigura ca si-ar imagina acelasi lucru cu o curva, dar cu mine, cu iubita lui, trebuie sa faca sex doar acasa…
Aici Adevarul iubirii voastre 1,2,3.
(Aceste povesti sunt pur imaginare sau inspirate din iubirile celor de langa mine)
Ma enerveaza situatia asta de a intalni pe cineva, sa ti se para interesant, sa epuizezi toate resursele…exact cum ai citi o carte, cu fiecare pagina iti doresti sa citesti mai mult…sa ajungi la ceea ce se numeste “relatie”: sentimente, implicare, responsabilitate, devotament, fidelitate…si totul sa se opreasca acolo, in cercul acela. In tot acest timp pierd alte ocazii de a intalni pe altcineva, poate o “carte mai buna”, poate chiar un bestseller…La randul lui, pierde poate un “cititor” mai interesat decat mine…
Am incercat sa port aceasta discutie cu Sorin si el m-a intrebat daca vreau sa ne despartim. Nu, nu vreau sa ne despartim. Vreau doar sa inteleaga ca sunt pe la mijlocul “cititului” si nu mai am rabdare sa aflu sfarsitul.
Ma gandesc ca nu mai vreau sa fiu cu el, dar pe de alta parte, daca mi-ar spune maine ca vrea sa ne despartim…as innebuni. Oare cate femei mai gandesc ca mine? Oare de unde aceasta necesitate de a avea pe cineva, de a fi cu cineva pana la nevoia de MAI mult? Unde se opreste acest MAI MULT? As vrea ca toate femeile casatorite, dupa 20 de ani de casnicie, sa scoata cate un volum prin care sa ne spuna: “el mi-a fost de ajuns pentru toata viata” sau ca “toata viata a fost un chin, avand acces la o “biblioteca” intreaga, dar am preferat sa citesc doar cartea sfanta a casniciei” si, de ce nu, “am citit tot ce mi-a cazut la mana, uneori chiar si din anticariate”…
Ieri Eduard nu a putut sa ajunga ca sa iesim la cafea, mi-a zis ca a ramas blocat in trafic, l-am asteptat mai bine de o ora. Pentru ca nu suport sa astept, m-am dus direct la Sorin, i-am zis ca s-a amanat plecarea mea la Cluj si am facut dragoste, da…am facut dragoste pentru ca a fost frumos, nu m-am gandit la nimic altceva decat la faptul ca “fac dragoste” si asta imi tulbura fiecare centimetru de piele. Tarziu, dupa 3 m-a sunat Eduard, a trebuit sa imi inchid telefonul si sa ii zic lui Sorin ca e un tip care ma streseaza. Imi place sa il fac gelos, asta mareste interesul lui ca sa ma cucereasca. M-am chinuit sa adorm gandindu-ma ca…ar fi trebuit sa dorm in alte cearsafuri, cu gust de vin rosu pe buze si…atata pacat.
” -Trebuie sa il insel, o sa il sun pe Eduard sa iesim la o cafea si…asa o sa imi fie cel mai usor, asa o sa pot pune punct de fiecare data cand o sa ma supere. Mai bine il insel acum, cand inca nu tin la el, dupa aia…o sa imi fie din ce in ce mai greu, asa cum mi-a fost si cu Lucian.”
-Alo, Eduard? Ce faci?
-Bine Andra, sunt la munca, nu pot sta mult. Te pot ajuta cu ceva?
-Ma gandeam…dar mai bine lasa, probabil ai prea multe pe cap…
-Nu, nu…zi, poate e important totusi…
-Mai bine vorbim la o cafea…vii sa ma iei azi de la birou?
-Ies la 5, te astept in fata BCR-ului.
-Da…perfect, pup.
Poveste in stilul Jurnalul lor.
Grapefruits - blog scris cu vitamine 