Tu, timpul şi alte nimicuri

Ştii expresia “Singur în doi”? Cred că ajungem acolo pentru că nu reuşim să avem un moment de “Singur cu tine”, indiferent cât de singur te simţi câteodată. Dacă am avea un moment din acesta, sincer, faţă în faţă- fără smiorcăieli, fără temeri, fără visuri, fără plăcerea de a te chinui- am realiza că nimic nu e atât de grav, nimic nu e atât de frumos, nimic nu e total.

Dar nu, nouă ne place- ah, cât ne mai place să plângem, să gândim, să regândim, să ne idolatrizăm ceea ce trăim ca să nu avem impresia că am trăit un mare nimic, iar în consecinţă, să ne pară şi mai rău. Dacă am fi sinceri cu noi, înainte de cere acelaşi lucru de la alţii, am suferi mai puţin.

Timpul oricum trece, dar preferăm să treacă lângă cineva. Poate de aceea se grăbeşte, ca să ajungă la persoana potrivită? Nu, astea-s doar cuvinte frumoase, puse unul lângă altul, ca să atragă- aşa cum sunt unele cupluri. Te uiţi la ele şi ţi se par potrivite, aşa cum îi stă bine lui “Te” lângă “Iubesc”. Chiar şi aşa cum îi stă bine lui “Te” lângă “Urăsc”, pentru că nu e vorba de context, ci de aparenţe.

E urât când timpul care trece pentru tine, trece şi pentru cel de lângă tine. Ai impresia că te laşi purtat de val, dar în loc să ajungi la un mal- te izbeşti de stânci. Şi, uite aşa, te miri cum poţi să mai vorbeşti frumos când defapt, înjuri în gând pentru că ai stâns atâta furie, atâta dezamăgire, atâtea visuri sparte de tavanul realitaţii…

Te iubesc. Te iubesc? [41]

Prezentarea a fost un succes, am dat chiar cateva interviuri, ceea ce e destul de bine. Ii sunt recunoscatoare Mihaelei ca m-a ales pe mine pentru piesa principala din colectie.

Matei a stat printre primele locuri, m-a aplaudat la final si mi-a adus flori in culise. Printre invitati l-am zarit si pe Catalin impreuna cu Maya. M-a privit dezamagit in timp ce eu il imbratisam fericita pe Matei.

Crezi ca e usor sa il inseli pe cel pe care il iubesti? N-as putea sa fac asta, n-as putea sa ma arunc in bratele altuia, mi-as face mie rau. L-as dezamagi pentru ca i-am zis de atatea ori ca poate sa aiba incredere in mine, iar el m-a privit in ochi si m-a crezut, desi e gelos, m-a crezut.

-“Hei, imi sopteste constiinta, dar nu e nevoie sa il inseli cu adevarat. Trebuie doar sa il faci sa creada ca l-ai inselat.” Ironic, imi vine sa rad. Unii se chinuie sa cucereasca pe cineva, facand scenarii, iar eu ma chinui sa ma despart de el, de parca ar fi o lupta. Oare de ce mi-o fi atat de greu sa-i spun ca nu mai sunt fericita si de ce nu pot sa renunt, pur si simplu?

Când capul familiei devine sabie

O să îmi aleg bine partenerul de viaţă, fără compromisuri, fără reguli absurde, fără “dacă şi cu poate”, pentru că dragostea poate fi extrem de frumoasă în braţele iubitului, atâta timp cât mâna care dă acum, nu îţi ia mai târziu.

Nu vreau să fiu soţia întreţinută, care aşteaptă ca soţul să o scoată la restaurant, să îi cumpere hainele, să îi plătească manichiura. Nu vreau să fiu soţia Continue reading

thoughts for every day [34]

Nu cred că într-o relaţie cineva părăseşte şi altcineva este părăsit. Cred că e cineva care renunţă şi altcineva care încă mai crede că se poate salva ceva. De obicei, cine iubeşte mai mult tinde să se atârne şi de cel mai subţire fir de aţă, doar ca să îşi salveze relaţia… Renunţăm doar când suntem siguri că n-o să suferim, în mod normal când suferinţa provocată de celălalt nu are cum să fie mai mare decât lipsa acesteia. Dragostea te poate face puternic, aşa cum şi lipsa ei îţi dă puterea să spui STOP.

thoughts for every day [22]

“Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit… Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei.” Octavian Paler- Viaţa pe un peron

Aveam citatul pregătit de câteva zile şi aşteptam momentul potrivit ca să îl postez. Momentul potrivit însă, a trecut cu mult timp în urmă. Astăzi se fac 3 ani de la moartea lui Octavian Paler şi, poate, în momentul când a scris rândurile de mai sus, s-a gândit la Bătălia lui, iar noi, când citim, ne gândim la Bătăliile noastre. Cine a zis că trăim vremuri de pace? Sunt focuri de armă care nu se aud, dar care lasă răni. Puteţi citi cartea online ➡ AICI.

Mulţumesc Andreea

esti fericit?

Oamenii nu ar trebui sa aiba speranta. Speranta e o pacaleala ca o sa fie mai bine, cand defapt, oamenii ar trebui sa deschida ochii si sa actioneze, astfel incat lucrurile chiar sa devina mai bune. Nu speranta moare ultima, ci rabdarea, iar cand se intampla acest lucru, omul isi ia soarta in maini si actioneaza, iar daca reuseste, crede ca speranta l-a ajutat. Nu, speranta e pentru cei slabi, pentru cei care viitor inseamna ziua de maine, dupa ea urmeaza, cel mai probabil, dezamagire. Speram insa ca nu o sa fie asa, iar daca se intampla, ne plangem ca totul e din cauza destinului. Ne place sa ne amagim, sa ne amanam visele, sa ne amanam bucuriile. Fericim pe altii sperand ca ei sa aprecieze intr-o zi. Iertam, uitam, gresim la randul nostru, cu speranta sa fim iertati. Eu nu mai sper. Nu vreau sa imi fie bine, poate, in viitor, nu vreau sa fiu fericita peste ani, nu vreau sa astept “binele” daca imi este rau. E ca si cum astepti intr-o statie de autobuze desfiintata. Chiar daca oamenii iti spun acest lucru, te incapatanezi si nu vrei sa pornesti la pas. Mai bine astepti nimicul, decat sa te mai obosesti sa faci ceva. Pacat…

cat de greu e sa fii fidel?

Devii infidel atunci cand nu iubesti? Din experienta mea o sa va spun ca nu e o regula. Nu te nasti cu o astfel de caracteristica si nici nu ti-o imbunatatesti o data cu varsta. Vorbind despre experienta mea, ca sa nu se inteleaga altceva, am fost tentata sa insel de fiecare data cand aparea un obstacol, o cearta in relatie. Ar fi fost foarte usor sa compensez toate acele minusuri iesind cu altcineva. M-am abtinut, dar nu pentru ca iubeam, inca nu iubeam atunci si poate as fi fost absolvita, intr-o oarecare masura, de vina. Nu am inselat pentru ca stiam ca, daca fac acest pas, nu dau nici o sansa relatiei in care sunt, iar esecul nu ar mai fi fost al lui, ci al meu. Cred ca astfel ne punem, inconstient, relatia la incercare. Daca reusesti sa te abtii sa il suni pe fostul, pe “amicul”, pe “cunoscutul” X, inseamna ca persoana de langa tine poate fi considerata norocoasa. E ca o dieta. Degeaba faci antrenament, degeaba tii regim, daca ai impresia ca mancand o ciocolata pe ascuns nu se depunde. Poate reusesti in felul acesta sa te feresti de ceilalti, dar niciodata de kg in plus, constiinta de sine, in cazul acesta.

Cat de greu e sa fii fidel? E foarte greu. Admir persoanele care reusesc sa treaca peste tentatii, care incearca mai intai sa isi rezolve problema, nu sa se fereasca de ea. Admir persoanele care nu au nevoie de un legamant pentru asta. Nu cred in “- O sa ma cumintesc cand o sa ma casatoresc”, pentru ca tentatiile pot fi mai mari decat un inel pe deget si un contract in sertar.

Ce iti trebuie ca sa fii fidel? Niciodata n-o sa ai indeajuns ca sa fii satisfacut, dar daca reusesti sa gasesti echilibrul in relatie, astfel incat balanta sa nu se incline nici spre infidelitatea, nici spre despartire, atunci gasesti si vointa sa te abtii de la curiozitatea “ce-ar fi daca…” Infidelitatea nu vine doar in momentele de cumpana ale relatiei, ci si atunci cand totul pare perfect. Da, infidelitatea e ca o boala. Ce, n-ati racit niciodata vara?

Toti barbatii si femeile sunt la fel, toti inseala? Nu tine de gen. Suntem cu toti oameni si stim foarte bine care ne sunt limitele, curiozitatile, slabiciunile. Desigur, daca o sa ma intrebati daca am incredere in iubitul meu, o sa spun ca el nu e ca ceilalti, ca am incredere in el, ca el n-o sa ma insele niciodata. Poate suna absurd, chiar ironic, dar e ca si credinta in Dumnezeu: nu stii sigur ca exista, dar crezi, pentru ca daca n-ai mai crede, te-ai prabusi si chiar daca ti s-ar aduce dovezi ca nu exista, tot ai avea un dram de speranta. Tot ca si in credinta, insa, la fiecare dezamagire, tindem sa ne intoarcem spatele.

De ce n-as insela/ de ce as insela? N-as insela in primul rand pentru mine. Gestul mi-ar produce scarba de sine. Consider ca e o greseala cand avem impresia ca inseland ne razbunam pe celalalt sau daca inselam, o facem din vina celuilalt. Inselam, in primul rand, pentru ca suntem slabi. Obisnuiam sa zic: n-o sa te insel niciodata, daca o sa gasesc pe altcineva, o sa ne despartim, dar acum inteleg ca e aproape acelasi lucru, doar ca asa nu ne-am mai simti prost. Cred ca asta e cheia fidelitatii: sa nu iti doresti sa gasesti pe altcineva, sa te multumesti cu ce ai, dar mai intai sa accepti ca, ceea ce ai, e ceea ce ai!!!

Ce as face daca as afla ca am fost inselata? Cred ca ar fi cea mai usoara despartire. Nu poti sa suferi dupa un om care te dezgusta.

povestea boţului

O să vă spun povestea mamei pe care mi-o spune de fiecare dată când mă simt neputincioasă. Pentru început, BOŢ= o grămăjoară, o bucăţică, nu ştiu dacă cuvântul există şi în limba română

Povestea asta trebuie să fie adevărată, e ca un moş Crăciun pentru mine. Se spune că atunci când Dumnezeu a creat Lumea a rămas cu un boţ de aluat, dar nu orice fel de aluat, ci unul special. Pentru că nu ştia ce să mai facă cu el, l-a sfărâmat în alte milioane de bucăţi şi l-a aruncat peste Lume. Oamenii care au fost atinşi de acel aluat sunt oamenii minunaţi din viaţa noastră, sunt acei oameni frumoşi la suflet, sunt acei oameni care pot să schimbe lumea prin zâmbet, care trec peste orice necaz, sunt oamenii care iubesc viaţa.

Îmi place povestea pentru că la sfârsit mereu adaugă: “- Nu uita, am prins şi eu un boţ din ală, iar când te-ai născut, ţi l-am pus în suflet, ai grijă de el.”

Am încercat toată viaţa să nu-mi dezamăgesc părinţii tocmai pentru aceste poveşti. Nu ştiu dacă sunt un boţ, dar simplu fapt că Dumnezeu mi-a dat părinţii pe care îi am, mă face să cred că povestea cu boţul este adevarată.

Boţilor 🙂

jurnalul lui. Andreea.

br“Maine, Andreea, bruneta frumoasa foc, pleaca in Romania. Perioada de practica la spitalul din Austria s-a sfarsit, iar eu regret nespus. Au fost zile in care ma prefaceam ca dorm numai sa stiu ca sta cu mine in salon, ma tinea de mana si respira greu cand se apropia sa ma sarute pe frunte. I-am povestit tot despre Mica si i-am spus si de sarcina ei. Mi-a promis ca la intoarcere in Romania o sa o contacteze ca sa o ajute intr-un fel. Cred ca a facut referire la un avort, mi-a fost frica sa intreb, pentru ca nu stiu ce as putea sa spun.  Recuperarea mea nu da nici un rezultat, dar eu sunt optimist. Ma bucur ca tata s-a integrat si a reusit sa isi gaseasca un servici. Mica mi-a zguduit sufletul si inca nu-mi dau seama daca intr-un sens negativ sau pozitiv. Nu stiu de ce ma incapatanez sa raman alaturi de ea si nu stiu daca n-o parasesc acum pentru ca ii este greu sau pentru ca o iubesc. Nu sunt idiot si stiu ca copiii nu sunt adusi de barza, eu i-am respectat mereu decizia cand a zis ca inca nu e pregatita, dar se pare ca momentele mele de criza din timpul comei au excitat-o teribil. Dar nu mai vreau sa judec fara sa stiu toate detaliile si, poate, intr-adevar, timpul le vindeca pe toate…”
Citeste tot jurnalul lor.

imi pare rau

sorry

😦
Imi pare rau ca in ultima perioada mi-am neglijat prietenii.
Imi pare rau ca persoanele dragi mie sunt departe.
Imi pare rau pentru cuvintele urate pe care le-am spus.
Imi pare rau pentru oamenii pe care i-am dezamagit.
Imi pare rau pentru cei ce i-am facut sa sufere.
Imi pare rau ca am uitat de ziua Svetlanei.
Imi pare foarte rau ca nu am putut sa fiu la nunta prietenei mele.
Imi pare rau pentru cerceii pe care i-am pierdut.
Imi pare rau ca nu am mai fost de mult timp la biserica.