Am terminat de citit The good wife, de Elizabeth Buchan. Speram ca, până la final, să găsesc o femeie puternică; o femeie care ştie ce îşi doreşte de la viaţă, o femeie căruia nu-i este frică să înfrunte viaţa, fără să depindă de un bărbat- fără să numească această dependenţă ca fiind iubire. Pe naiba!
Autoare ne descrie, într-un mod frumos, delicat, simplu, feminin şi mărinimos, cât de mult trebuie să sacrifice femeia, ca să ţină familia fericită, unită. Francesca– soţia unui om politic, renunţă la propriul vis de a lucra la firma de vinuri a tatălui său, pentru a-l susţine pe soţ în campanii. Soţul o înşeală, îşi cere iertare, explicând gestul ca fiind o greşeală, că nici el nu ştie ce a fost în capul lui. Eh, nu ştie!
Până la final- tot o Francescă bleagă rămâne. Se amăgeşte cu faptul cât de mult poate ea să iubească, să reziste tentaţiei de a avea o aventură cu iubirea ei din copilărie, să renunţe la visul tatălui ei, acela legat de vinuri- doar pentru că e mai important să fie alături de soţ. O chinuie incertitudinea fidelităţii lui, de fiecare dată când acesta are o “întâlnire de afaceri.”
Heloo! Eu nu cred în sacrificarea sufletului pentru orice rahat. Mie să nu-mi dai astfel de lecţii de viaţă. Eu nu vreau să mai citesc despre femei slabe, nehotărâte, fricoase; femei care se ascund în spatele cuvântului “iubire” fără să fi simţit, cu adevărat, tremuriciul emoţiilor frumoase, nu doar frica pierderii măgarului.
Să nu-ţi fie frică să pierzi un bărbat, dacă e dificil să îl ţii lângă tine. Nu se merită. Tipul de bărbat- cal sălbatic- pe care ai impresia că, dacă o să-l prinzi şi o să-l domesticeşti, o să te lase să-l hrăneşti din palmă. O să te privească cu ochii blânzi şi o să te lovească cu dosul copitelor direct în coşul pieptului. O să te doară sufletul.
Grapefruits - blog scris cu vitamine 