Bărbatul- cal sălbatic şi “The good wife”

Am terminat de citit The good wife, de Elizabeth Buchan. Speram ca, până la final, să găsesc o femeie puternică; o femeie care ştie ce îşi doreşte de la viaţă, o femeie căruia nu-i este frică să înfrunte viaţa, fără să depindă de un bărbat- fără să numească această dependenţă ca fiind iubire. Pe naiba!

Autoare ne descrie, într-un mod frumos, delicat, simplu, feminin şi mărinimos, cât de mult trebuie să sacrifice femeia, ca să ţină familia fericită, unită. Francesca– soţia unui om politic, renunţă la propriul vis de a lucra la firma de vinuri a tatălui său, pentru a-l susţine pe soţ în campanii. Soţul o înşeală, îşi cere iertare, explicând gestul ca fiind o greşeală, că nici el nu ştie ce a fost în capul lui. Eh, nu ştie!

Până la final- tot o Francescă bleagă rămâne. Se amăgeşte cu faptul cât de mult poate ea să iubească, să reziste tentaţiei de a avea o aventură cu iubirea ei din copilărie, să renunţe la visul tatălui ei, acela legat de vinuri- doar pentru că e mai important să fie alături de soţ. O chinuie incertitudinea fidelităţii lui, de fiecare dată când acesta are o “întâlnire de afaceri.”

Heloo! Eu nu cred în sacrificarea sufletului pentru orice rahat. Mie să nu-mi dai astfel de lecţii de viaţă. Eu nu vreau să mai citesc despre femei slabe, nehotărâte, fricoase; femei care se ascund în spatele cuvântului “iubire” fără să fi simţit, cu adevărat, tremuriciul emoţiilor frumoase, nu doar frica pierderii măgarului.

Să nu-ţi fie frică să pierzi un bărbat, dacă e dificil să îl ţii lângă tine. Nu se merită. Tipul de bărbat- cal sălbatic- pe care ai impresia că, dacă o să-l prinzi şi o să-l domesticeşti, o să te lase să-l hrăneşti din palmă. O să te privească cu ochii blânzi şi o să te lovească cu dosul copitelor direct în coşul pieptului. O să te doară sufletul.

Timp să am, cărţi se găsesc

Am găsit ieri un anticariat, în zona în care locuiesc. M-a atras anunţul, 4 cărţi la o liră- şi nu orice cărţi! Mi-am cumpărat The Da Vinci Code de Dan Brown, C.S.Lewis, pe care l-am citat de foarte multe ori şi m-am bucurat să găsesc 4 poveşti întro singură carte, printre care şi Narnia. Pe Moby Dick sunt interesată să-l citesc, am auzit doar recomandări bune despre el. The good  wife am cumpărat-o pentru că mi-a plăcut titlul, sper să fie ceva bun de ea.

Mă gândesc acum, câte cărţi puteam să cumpăr în România cu 5 lei şi, cât de mult m-ar fi costat aceste cărţi, la un anticariat?

Read: Tony Parson- Starting Over

How many chances do you have to get it right?

Am primit cartea cadou de la Dan- despre care o să vă povestesc când o să fie ceva de povestit. Am citit titlul şi am zâmbit: Starting over, deci? Povestea reală a unui poliţist, tată a doi adolescenţi, care, la vârsta de 42 de ani, are un atac de cord, în urma căruia primeşte o inimă nouă, de la un donator de 19 ani. Încă n-am terminat-o de citit, dar e genul de carte care îţi lipeşte ochii de fiecare pagină.

“-Don’t be one of those guys”, I said, and it came out harsher than I wanted it to. “Don’t be one of those glass-half-empty kind of guys.” Tony Parson

Spune-mi cum te numeşti, ca să ştiu ce probleme ai…

Din cartea Bathroom Reader, de Uncle John’s- momentan transformată în Bedroom reader, by me- am scos câteva lucruri interesante (care te-ar ţine o veşnicie în baie, indiferent dacă ai treabă sau nu). M-a captat, aseară, capitolul Mistaken Identity, unde se dă, drept exemplu, numele a trei persoane, care au fost confundate cu alte persoane, ce aveau, desigur, acelaşi nume. Nasty!

Slobodan Dan Milosovic, englez, locuitor al oraşului Londra, din 1980, a fost confundat cu fostul preşedinte al Serbiei, Slobodan Milosevic. În timpul războiului din Kosovo, reporterii din Anglia l-au hărţuit pe englez şi pe vecinii acestuia, făcând asocieri greşite între el şi adevăratul Milosevic. Într-un final, a fost nevoie de intervenţia ex-preşedintelui, ca lucrurile să se oprească. Nici nu vreau să mă gândesc la un Băsescu!

Kevin Moore– un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Florida, a fost hărţuit de o femeie, pe nume Anne Victoria Moore, sub pretextul că ar fi fostul ei soţ, un alt Kevin Moore. Timp de 8 luni, femeia a înaintat, pe căi legale, procese împotriva lui, prin care îşi reclama drepturile asuprea proprietăţii şi a conturilor lui bancare. Mai mult de atât, l-a dat în judecată pentru că nu a plătit alocaţia copiilor. A continuat să facă asta, deşi agenţiile guvernamentale au informat-o că acest Kevin e cu 11 ani mai în vârstă şi cu 10 cm mai scund. Mi-aş dori să mă cheme ca pe fosta soţie a unui miliardar, fără contract prenupţial.

Lui Wayne Kelly, din California, i-a fost furat portofelul. Hoţul, după ce a fost prins, în urma mai multor jafuri, a pretins că se numeşte Wayne Kelly. În cele din urmă, păgubitul a sfârşit prin a avea un dosar penal de toată frumuseţea- furt, agresiune fizică şi verbală, tulburarea liniştii publice. Nu doar că şi-a pierdut portofelul, dar în perioada 1991-1995, nu s-a putut angaja, sub pretextul că dosarul lui apărea în cazierul juridic, iar angajatorii nu îşi doreau o persoană cu astfel de probleme. Momentan, Wayne Kelly are asupra sa un document care confirmă faptul că nu are un dosar penal, asta pentru că, dosarul lui nu poate fi şters din sistem, până când falsul Kelly va fi găsit.

Va continua…