Hiuuu, am răspuns celor 137 de mailuri. Mă simt cu inima împăcată, chiar dacă unele dintre ele erau vechi de mai bine de o lună, iar deţinătorii de bloguri, care cereau schimb de link-uri, s-au supărat aşa tare că n-am răspuns, încât au şters blogul de tot.
Promit să răspund la timp, începând de azi. Mulţumesc şi pentru mesajele, dezinteresate, pe care le-am găsit de la voi. Tare-tare simpatici mai sunteţi. 0 Inbox, 0 Spam, 0 Trash.
Am uitat de momentele când am fost un om răzbunător, naivă în răutatea mea. Am uitat de momentele când am minţit, când am făcut lucruri urâte pe la spatele altora, lăsând toate astea în urmă, pentru că am hotărât eu, la un moment dat, să mă schimb. De parcă asta ar fi îndreptat lucrurile pentru cei pe care i-am rănit.
Am vrut scuze, când eu n-am putut cere iertare. Am vrut sinceritate, când eu am minţit. Am vrut dreptate, când eu am fost nedreaptă. E atât de uşor să îţi găseşti ţie scuze, dar atât de greu să accepţi scuzele altora. E şi mai greu să îţi ceri scuze. Din frică să nu fii iertat. Sper să îmi fac puţin curaj şi să îmi cer scuze de la persoanele pe care le-am rănit, cu sau fără voia mea, cu sau fără ştiinţa lor.
Am hotărât să adaug o categorie nouă: “Shame on me”, unde să scriu lucrurile pentru care ar trebui să-mi fie ruşine, considerând că recunoaşterea e primul pas spre corectare. Mi-ar plăcea ca după o perioadă, să le pot bifa cu fiind “Done it right”.
Primul Shame on me e că am a doua pereche de role (prima a rămas în România) şi n-am ieşit niciodată cu ele, din frică să nu mă lovesc. Din frică să încerc. Shame on me!
Grapefruits - blog scris cu vitamine 