Vinete tăvălite

Când eşti soţie de moldovean, ai impresia că singura metodă de a ajunge la sufletul lui, e să-i pui bucate gustoase pe masă.

Bine, dacă eşti moldoveancă, la rândul tău, chiar dacă ai fi măritată cu american, tot impresia asta ai avea-o.

Nu e mare reţetă, dar ca mamă full time, cred că se poate de aplaudat şi cu ropote. (Mulţumesc, mulţumesc!)

Ingrediente:

3 vinete mari

3 ouă

brânză Philadelphia

pătrunjel verde

sare, piper

făină de grâu

Preparare

Se taie vinetele altfel decât obicei. De-a lungul, să pară mai slăbuţe. Se presară cu puţină sare şi se lasă până se scurge amăreala din ele. Între timp se bat ouăle cu sare şi piper, după gust. Se recomandă să fiţi puţin nervoşi, deoarece ouăle se bat mai uşor şi mai pufoase. Se tăvălesc feliile de vinete prin ou, apoi prin făină (sau vice versa, iarăşi depinde de nervi) şi se prăjesc la foc mic.

Cât sunt călduţe, se ung cu brânză Philadelphia, iar deasupra se presoară pătrunjel tăiat mărunt. Se rulează şi se înfulecă, just to make sure că sunt gustoase.

Repetaţi procesul ca să aveţi ce pune pe masă soţului.

Forget

Why do we forget
that the snow
was born to
melt
and the leaves
were born to
fall
and the sun
was born to
set?
Why do we forget
that the snow
was born to
dance
and the leaves
were born to
float
and the sun
was born to
rise?

-Tyler Knott Gregson

Aceasta nu e o poezie

obişnuiam să scriu poezii,
dar nu mai gândesc
în pauze de versuri.

prefer să văd rânduri-rânduri,
decât versuri albe,
invizibile pe Apatru.

am dedicat altora poezii,
ţie nu-ţi pot scrie din scurt
- îţi voi scrie romane.

Grapefruits

Iresponsabil

Noi doi suntem la capăt de lumi- surprinzător- la acelaşi capăt. Pentru noi, distanţa se măsoară în apropiere. Te salut de după colţ, în timp ce ne rotim în triunghiuri. Ne ţinem de mână la capăt de + şi – infinit, creând între noi parabole concave- pe care le tot umplem cu vise. Îţi şoptesc în ecouri surde că te iubesc, iar tu îmi trimiţi curcubeie albastre pe care, oamenii, se încăpăţânează să le numească cer.

Casa visurilor mele

Casa visurilor mele e clădită pe două braţe puternice, gata să mă cuprindă oricând. Are pereţii vopsiţi în alb, pregătiţi pentru noi încercări. Toate uşile din casă au câte o cheie: sărutări furate, prinse de buzele lui. Scările urcă, întotdeauna, spre camere ce se vor renovate. Nu se coboară, se construieşte în continuare. Privim de la balcon, în jos, dacă e nevoie. Punem acoperiş inimile noastre, ca să bată mai tare decât muzica vecinilor, iar de acolo, privim tot oraşul.

Amprente

Cuvintele din buricele degetelor sună altfel decât cele din buricul minţii. Ele sunt truda gândului, strivită între piele fină, dată cu creme, şi butoanele unui tastaturi mirosind a Pronto All Surface.

Nu mă mai miră faptul că îmi sună altfel cuvintele- se decolorează în contact cu mine, ca atunci când îţi ia sânge din deget- trebuie să chiţăi puţin, nu de durere, ci pentru cuvintele care stau în buricul degetului, speriate că nu vor fi rostite niciodată; sacrificate fără să fi avut vre-o vină, fără să fi cerut, fără să fi dat, fără să fi minţit sau…

Ştii de ce păsările nu ştiu să vorbească, ci doar să cânte? Probabil, dacă ne-ar înţelege şi le-am spune că nu pot să zboare, ne-ar crede…

[poză]

Fluturi

– Ia-ţi fluturii, i-am zis, şi i-am întins aripi sugrumate de atâta iubire. Au murit. Am crezut că fluturii se hrănesc cu vise şi am uitat să le mai dau de mâncare, flămândă fiind, la rândul meu.
– N-a rămas nici unul?, întrebă el trist.
– Ba au mai rămas câţiva, sătuli cu dezamăgire; s-au hrănit până la refuz, abia mai pot să zboare din mintea mea…

Poză

Pointless

Credeam că pot să iert sau că am iertat. Dar greşelile sunt ca nişte obiecte de pe care ştergi praful, mutându-le de colo-colo în viaţa ta…

Am realizat că pot să iert un om doar după ce nu-l mai iubesc, dar atunci, ce rost mai are?

 

Astăzi ne despărţim- Ştefan Augustin Doinaş

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău …

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …

Naufragiu

-cum sa ne fi depărtat,
când suntem atât de aproape?

-cum valul îşi leagă malul,
de barca dusă-n larg…

-de ce n-ai spus nimic,
de ce nu m-ai strigat?

-erai căpitan de vas,
eram un mal uitat.

Grapefruits

 

De mână…

Ne-am iubit până am devenit străini, crezând că ne-am epuizat dragostea, interesul, atracţia, înţelegerea, săruturile. Ne-am trezit într-o dimineaţă ţinându-ne de mână, cu “te iubesc”-ul pe buze, dar cu răcoarea răsăritului tomnatic în suflet. Părcă nu ne mai iubeam şi conştientizam că nu asta doare, ci faptul că ne-am putea spune asta cu voce tare unul altuia şi atunci, ne-am despărţi, mânaţi de orgoliu că n-am sta cu o persoană care nu ne mai iubeşte, doar pentru că nici noi n-o mai iubim.

Ne-am spus “te iubesc” şi am zâmbit, cu adevărat fericiţi. N-a fost decât un vis urât, căci, dacă nu ne-am mai iubi, n-am şti ce gândeşte celălalt…

inc-o dată…

un deget prea firav ca să cred că e inelarul

-Dar de ce ţi-ai ascuns faţa dupa palme, arătându-mi inelul de pe un deget prea firav ca să cred că e inelarul. Unde îţi sunt ochişorii ăia negri şi mici care se plimbau de colo-colo căutând un fir de soare, unde ti-e nasul ăla care adulmecă întotdeauna în frigider după “-mi-ai adus ceva bun?”, unde îţi sunt buzele care se amestecă în cuvinte pe care le tai apoi cu dinţişorii tai albi. Unde ţi-e obrazul cu atâtea expresii? De ce îţi ascunzi faţa după palme…

-Oare tu nu auzi că plâng, că îmi ascund ochişorii ăia negri care căutau soarele şi acum se îneacă în ploaie, că îmi asund nasul ca să mai pot trage încă o dată aer în piept, că nu mai am cuvinte şi îmi muşc buzele pentru fiecare amintire. Obrazul plin de expresii, obrazul plin de expresii…îşi aşteaptă ultima palmă… După care o să mă iau de mână şi o să plec la plimbare. O să îmi arăt inelul la soare, iar albastrul din pietricică o să se sărute cu cerul. O să râd cu poftă de inelarul meu în timp ce o să muşc dintr-o îngheţată şi n-o să-mi mai acopăr niciodată faţa, decât când o fi soarele prea puternic.

nu vreau luna de pe cer

Irisul mărit şi negru,

de la nopţi senine-l am,

când în liniştea de stele

să-mi dai luna aşteptam.

*

Ce copil naiv am fost,

când din toate cele bune

asteptam, da, recunosc!

marea să se-nece-n spume.

*

Ochii obosiţi şi grei,

de la zorii trişti ii am:

toţi ceilalţi se minunau,

eu abia de adormeam.

*

În’nopţile de le-am pierdut,

sorbind ceai de muşeţel,

mi-a zis luna pe ton mut

– să îl vreau numai pe el.

*

Mi-a mai zis, dar în secret:

“-cine nu ştie ce vrea,

cere luna la pachet

şi se satură de ea.

*

-Tu să ceri sa fii senină,

cerul de’o fi-ntunecat.

inima-i o lună plină!
n-o păta, că e păcat.”

Grapefruits

el nu ma iubeste

” El nu ma iubeste. Adica, ar vrea sa ma iubeasca, dar nu ma iubeste. Eu nu sunt fericita cand el imi spune “te iubesc”, pe mine cuvintele astea ma dor si totusi, zambesc si ii raspund “si eu”. Uneori pare atat de fericit ca ma are, ma priveste in ochi si adoarme linistit, ma soarbe cu privirea, ma alinta, ma mangaie. In acele momente imi da senzatia ca ma iubeste, dar nu. Nu ma iubeste.

Mi-e greu sa il privesc cum se chinuie sa ma iubeasca. Stie ca sunt cum isi doreste: nu am nimic din ce vrea, dar pot fi modelata. Sunt ca o bucatica de zahar incins. Atunci cand sunt calda, poate sa imi dea orice forma. Cand ma racesc, devin dura, raman insa la fel de dulce.

Nu ma iubeste, dar vrea sa ma iubeasca. Stii ce greu e sa faci un om sa te iubeasca? E la fel de greu ca atunci cand ti se cere sa nu mai iubesti. Stii ce greu e sa iti doresti sa iubesti si sa nu poti? Sa nu poti din cauza ta. Te-ai gandit ca daca iubeai chimia sau fizica puteai sa dai si tu la medicina si sa te faci chirurg? Dar n-ai iubit, desi altii erau innebuniti sa faca reactiile alea chimice, tu preferai o carte la romana sau o poveste din istorie.

El nu ma iubeste. Ii place doar sa ma joace, ca pe o papusa. Nu intelege, frumoasa nu sunt, nici ochi albastri, nici par blond nu am; dar el ma crede o Barbie. Ma ia din cutie, ma pune la loc. Ceilalti n-au voie sa se joace, nici macar sa se uite. Din egoism, cateodata uita de mine, dar ca sa ma impace, imi cumpara mereu rochite noi. Si ne jucam, spre satisfactia lui ca ma are, iar ceilalti, nu.

El nu ma iubeste, dar cand o sa ma iubeasca, o sa fiu, fie cea mai fericita, fie impreuna cu altcineva. Si sunt sigura ca o sa ma iubeasca intr-o zi.”

Cine nu e mandru ca te are, nu regreta cand te pierde.