Vinete tăvălite

Când eşti soţie de moldovean, ai impresia că singura metodă de a ajunge la sufletul lui, e să-i pui bucate gustoase pe masă.

Bine, dacă eşti moldoveancă, la rândul tău, chiar dacă ai fi măritată cu american, tot impresia asta ai avea-o.

Nu e mare reţetă, dar ca mamă full time, cred că se poate de aplaudat şi cu ropote. (Mulţumesc, mulţumesc!)

Ingrediente:

3 vinete mari

3 ouă

brânză Philadelphia

pătrunjel verde

sare, piper

făină de grâu

Preparare

Se taie vinetele altfel decât obicei. De-a lungul, să pară mai slăbuţe. Se presară cu puţină sare şi se lasă până se scurge amăreala din ele. Între timp se bat ouăle cu sare şi piper, după gust. Se recomandă să fiţi puţin nervoşi, deoarece ouăle se bat mai uşor şi mai pufoase. Se tăvălesc feliile de vinete prin ou, apoi prin făină (sau vice versa, iarăşi depinde de nervi) şi se prăjesc la foc mic.

Cât sunt călduţe, se ung cu brânză Philadelphia, iar deasupra se presoară pătrunjel tăiat mărunt. Se rulează şi se înfulecă, just to make sure că sunt gustoase.

Repetaţi procesul ca să aveţi ce pune pe masă soţului.

reteta de finete

Advertisements

Iresponsabil

Noi doi suntem la capăt de lumi- surprinzător- la acelaşi capăt. Pentru noi, distanţa se măsoară în apropiere. Te salut de după colţ, în timp ce ne rotim în triunghiuri. Ne ţinem de mână la capăt de + şi – infinit, creând între noi parabole concave- pe care le tot umplem cu vise. Îţi şoptesc în ecouri surde că te iubesc, iar tu îmi trimiţi curcubeie albastre pe care, oamenii, se încăpăţânează să le numească cer.

Casa visurilor mele

Casa visurilor mele e clădită pe două braţe puternice, gata să mă cuprindă oricând. Are pereţii vopsiţi în alb, pregătiţi pentru noi încercări. Toate uşile din casă au câte o cheie: sărutări furate, prinse de buzele lui. Scările urcă, întotdeauna, spre camere ce se vor renovate. Nu se coboară, se construieşte în continuare. Privim de la balcon, în jos, dacă e nevoie. Punem acoperiş inimile noastre, ca să bată mai tare decât muzica vecinilor, iar de acolo, privim tot oraşul.

Amprente

Cuvintele din buricele degetelor sună altfel decât cele din buricul minţii. Ele sunt truda gândului, strivită între piele fină, dată cu creme, şi butoanele unui tastaturi mirosind a Pronto All Surface.

Nu mă mai miră faptul că îmi sună altfel cuvintele- se decolorează în contact cu mine, ca atunci când îţi ia sânge din deget- trebuie să chiţăi puţin, nu de durere, ci pentru cuvintele care stau în buricul degetului, speriate că nu vor fi rostite niciodată; sacrificate fără să fi avut vre-o vină, fără să fi cerut, fără să fi dat, fără să fi minţit sau…

Ştii de ce păsările nu ştiu să vorbească, ci doar să cânte? Probabil, dacă ne-ar înţelege şi le-am spune că nu pot să zboare, ne-ar crede…

[poză]

Fluturi

– Ia-ţi fluturii, i-am zis, şi i-am întins aripi sugrumate de atâta iubire. Au murit. Am crezut că fluturii se hrănesc cu vise şi am uitat să le mai dau de mâncare, flămândă fiind, la rândul meu.
– N-a rămas nici unul?, întrebă el trist.
– Ba au mai rămas câţiva, sătuli cu dezamăgire; s-au hrănit până la refuz, abia mai pot să zboare din mintea mea…

Poză