Un an…

Timpul… Timpul are altă noţiune pentru mine acum. Se împarte în momente, în evenimente, în clipe, în realizări, în bucurii, în eşecuri.

Un an de când am jucat ca nebunii la nunta noastră din Moldova, organizată prin telefon, de la Londra. O nuntă frumoasă, veselă, poate nu aşa cum mi-am imaginat când eram eu mică, dar exact aşa cum trebuie pentru nişte oameni maturi, cu alte priorităţi, cu alt fel de vise. Vise reale.

Mi-a plăcut la nunta noastră că oamenii au dansat mai mult ca orice, chiar şi mai mult decât s-a stat la masă. Dacă vreţi cu adevărat o petrecere veselă, vă recomandăm cu tot dragul pe Ion Paladi şi Lăutarii. Renunţati la rochie de mii de euro, renunţaţi la decor de alte mii, renunţaţi la orice altceva, dar investiţi în muzica de la petrecere.

Un an. Cât face defapt un an din toată viaţa? Da, pentru noi timpul are altă noţiune. În urmă cu 2 săptămâni pierdusem verigheta. Am avut senzaţia ca mi s-a amputat degetul inelar. Deja îmi imaginam predicţiile babelor, precum că mi s-a terminat căsnicia şi numai nenorocul are să se ţină de mine şi familia mea. Aş fi fost în stare să merg toate drumurile şi să-mi amintesc toate mişcările din ziua aceea, numai-numai să-l găsesc. L-am găsit. L-am găsit şi-am înţeles că nu inelul îţi garantează fericirea…

Atunci când îl întâlneşti pe cel ce urmează să-ţi fie soţ, ai impresia că niciodată n-ai să iubeşti mai mult decât ca în momentul acela când ai înţeles că el este al tău şi pentru tine. Surpriza cea mai frumoasă e atunci când vezi defapt că iubirea nu are apogeu, că iubirea nu se măsoară în “până îmi dă inelul” şi de acolo stagnăm şi iubim aşa cum ne-a prins vremea.

Cred că un ingredient important e să-ţi fie dor. Să-ţi fie dor chiar dacă îl vezi zilnic şi îi cunoşti deja toată garderoba, toate parfumurile şi ştii exact câte perechi de ciorapi şi pantofi are. Să-ţi fie dor tocmai când nu mai are cu ce să te surprindă şi să-l iubeşti necondiţionat de câte buchete de flori îţi aduce. Cred că e un pic trist să te simţi mai fericită şi mai iubită în căsnicie doar atunci când primeşti flori.

Un pic mai important ca să-ţi fie dor e să ai încredere. Dacă ai încredere, dorul acesta e frumos, e plăcut, e fluturi la stomac. Dacă nu ai încredere, dorul acesta se transformă în “unde ai fost”, “de ce ai întârziat”, “când vii mai repede.” Rugină care mănâncă până şi verigheta de aur.

Of, dar ce ştiu eu? Abia a trecut un an din toată viaţa.

Şi totuşi, când eşti fericită, “toată viaţa” ţi se pare atât de puţin!

La mulţi ani, scumpule.

3 luni

Cu trei luni în urmă am devenit părinţi. Cu trei luni în urmă ne priveam pentru prima dată copilul şi ne îmbrăţişam fericiţi că totul e bine.

De trei luni am un gând constant, iar inima îmi bate în 2 trupuri.

Noi astăzi facem 3 luni de viaţă în trei.

Încă adorm noaptea gândindu-mă cât de frumoase sunt planurile lui Dumnezeu şi încă nu am găsit rugăciunea perfectă pentru a mulţumi.

Vitamina noastră mică are azi 3 luni.

kevin 3 luni
kevin 3luni
P1070296

 

First time mom? There is hope!

(până mănâncă Kevin nasul la noua lui jucărie, o să vă scriu câteva din experienţele mele de mămică – din astea din care am învăţat. Noi de la el şi el de la noi.)

1. Pătucul – deşi am avea tendinţa să îl poziţionăm cu căpuşorul la baza patului, e indicat să îl poziţionăm cu picioarele. Ei, fiind mici şi obişnuiţi cu spaţiul mic şi îngust din burtică, au nevoie să-şi simtă limitele. Atunci când lovesc cu picioruşele în gol, se sperie. Dacă îi poziţionăm cu picioarele la bază, ei ating marginea patului şi se simt în siguranţă.

Noi abia la 8 săptămâni l-am obişnuit să doarmă înfăşat (bebe făcut sărmăluţă, cu ajutorul unei pânze de bumbac). Adevărul e că acum doarme mai mult şi mai liniştit, altfel tresare prin somn şi se sperie de mânuţe. Deşi n-am avut probleme cu el, să nu doarmă noaptea, încă de la început, am observat că se trezea, nu pentru că vroia lapte, ci pentru că se speria prin somn (ca atunci când visezi că te duci în gol şi te trezeşti trăsărind). A plâns prima zi, dar acum, când îi este somn şi încep să-l înfăş, se linişteşte imediat şi închide ochişorii.

2. Jucării – îmi pare rău că Continue reading

Mamă. Partea reală.

A doua zi după ce am născut am venit acasă cu bebele. L-am pus în pătuc şi aşteptam să plângă. Era mic-mic. Nu mai pusesem un pampers în viaţa mea. Nu mai îmbrăcasem un bebeluş. Nu am fost niciodată responsabilă pentru cineva, în adevăratul sens al cuvântului.

Cum să-l ţii? Ce să-i faci când plânge? Are îndeajuns lapte? Cum să-mi dau seama dacă se satură? Culoarea la căcuţa e normal să fie aşa sau trebuie să sun la urgenţă? I-a căzut buricul la 10 zile. În ziua a 9-a mi-am dat seama că are să cadă şi sincer vă spun, îmi era frică să îi schimb haina, pentru că aveam impresia că o să-i iasă toate intestinele afară, împreună cu stomac, dacă are să-i cadă buricul. Slava Domnului că lucrurile nu se întâmplă după cum poate mintea noastră să le imagineze.

A plâns şi a fost cuminte. Au fost zile când plângeam cu el în braţe şi aveam impresia că nu sunt bună de nimic, dar au fost şi zile când a dormit mai mult decât un om matur obosit. Prima lună. Prima lună a trecut uşor. Am evitat anumite mâncăruri, ca să nu-i dau lui dureri de burtică. Am învăţat să-l îmbrac mai repede în fiecare zi, trecând peste frica aceea că poate îî rup o mână sau îi sucesc gâtişorul.

O altă schimbare majoră eşti tu. N-o să te mai simţi niciodată ca înainte de naştere, iar asta nu ţine de kilogramele în plus, nu ţine de trauma sau durerile din timpul naşterii. E ceva în tine ce se schimbă şi-o să rămână schimbat, îndiferent dacă revii la greutatea ta normală, dacă îţi trec durerile sau dacă te obişnuieşti cu ideea că ai un copil.

Eu îmi doream un copil încă de pe la 25 de ani. Cu adevărat. De la a vrea copii şi/sau a iubi copiii, până la a avea unul e o diferenţă majoră. Acum, când îl am pe al meu, conştientizez că eu niciodată nu aş mai putea dărui aceeaşi privire unui copil străin, oricât de drăgălaş nu ar fi. Niciodată n-o să simt greutatea şi mirosul altui copil aşa cum niciodată n-o să fiu la fel de sigură pe mine cu copilul altcuiva în braţe.

[va urma…]

kevinut2

Kevin – 47 days

Cred că o să aibă ochii verzi ca tati. Mai cred că a început să distingă figurile, pentru că e încântat când ne zâmbim unul altuia.

Abia aştept să poată şi el vedea clar totul în jur, să se joace cu jucăriile… să-i fie interesant. E atât de magnific să observi cum se dezvoltă instinctul uman, cum ştie să facă anumite lucruri, cum reacţionează la unele situaţii (de exemplu când sughiţă sau strănută), cum îşi exprimă nevoile prin plâns (încă nu pot distinge care e de foame, care e de somn şi care e de durere).

Încă învăţăm unul de la altul.

kevin - 47 days

Kevin (46 days)

Poftim! Kevinuţ e cea mai frumoasă zi din toată zilele mele. Ca orice mămică sunt foarte mândră de el, încă de pe vremea când era în burtică – un copil foarte activ şi cuminte. Chiar dacă atât eu şi Octavian avem gropiţe în obraji, m-am rugat să-l înzestreze şi pe el Dumnezeu, ca să cucerească lumea cu un zâmbet cald şi o inimă mare.

El e dovada mea că minunile există…

Kevin 6 weeks

Nunta noastră în 4 minute

Cea mai frumoasă zi. Cea mai frumoasă zi se întâmplă zilnic, când eşti alături de omul potrivit. Una din aceste zile a fost când am înţeles că el o să fie soţul meu, înainte ca el să-mi pună inelul pe deget- pentru că asta e cel mai important într-o relaţie. Se poate să stai lângă persoana greşită şi să nu-ţi dai seama, dar se poate să şi renunţi la persoana potrivită şi să nu realizezi. Despre asta, altă dată. Acum sper să vă placă teaser-ul de mai jos – nunta noastră în 4 minute. Eu am emoţii de fiecare dată când îl privesc. Sper să vă răpească şi vouă un zâmbet.

ta-daaa-taaaaaaaa – Grapefruits bride!

Să nu întrebi o gravidă…

Babele întreabă când te măriţi. Apoi când faci un copil. Apoi pe al doilea… Întrebările astea nu se sfârşesc niciodată. Cât am fost însărcinată, însă, am observat că nu doar babele pun întrebări nepotrivite. În cazul în care nu eşti rudă de gradul I cu însărcinata, te sfătuiesc să nu pui următoarele întrebări:

1. N-ai născut încă?

Cum poţi să răspunzi la întrebarea aceasta? “- N-am născut încă. Las pe weekend, că în timpul săptămânii n-am timp.”

2. Când naşti?

Chiar dacă ţi se dă un termen, doar 10% din femei nasc când li se programează conform radiografiilor şi calendarului. Plus la asta, trebuie să înţelegi că o femeie însărcinată încearcă să fie cât mai rezervată cu astfel de pronosticuri. Chiar dacă este însărcinată, chiar dacă a trecut de perioada de pericol, până nu-ţi vezi copilul, naşterea în sine este ca un cadou care ţi s-a promis, dar pe care încă nu l-ai primit şi, atunci, nu ai cum să te lauzi.

3. Te-ai îngrăşat? (!) 

Eu am avut norocul să nu mă îngraş în timpul sarcinii, decât puţin în ultimele 2-3 luni, când copilul a luat deja în greutate, s-a mărit volumul lichidului amniotic… În general e bine să nu te miri de o gravidă în prezenţa ei, nici dacă s-a îngrăşat, nici dacă a slăbit… Ea are atâtea alte gânduri, griji, emoţii, încât aceste preocupări ale tale, mai mult din curiozitate, sunt extrem de enervante.

4. Aha! Dacă ai născut în luna X, înseamnă că ai făcut nebunii în luna Y (plus un rânjet prostesc, în timpul discuţiei)

Da, mai sunt oameni din aceştia care au calculat în ce lună au fost concepuţi sau în ce lună au făcut vecinii sex, după ce a născut vecina.

5. Cum o să-l numiţi pe băieţel?

După ce le răspunzi, te întreabă de ce nu-l numeşti altfel. Eventual un nume pe care şi-l doresc ei sau un nume de fost iubit. Habar nu am. Fă, domnule, un copil şi numeşte-l după pofta inimii. M-a întrebat cineva pe Facebook, de ce nu i-am pus nume de sfânt, dacă s-a născut de Buna Vestire.

Voi, mămicilor din blogosferă, cu ce alte întrebări stupide v-aţi confruntat?

PREGNANT

With you, guys, I am not afraid to start from zero

Nu vreau să fac postul acesta prea lung, pentru că mă apucă melancolia. Blogul ăsta mi-a fost alături prin toate străinătăţurile, la bine şi la rău, la bucurie sau necaz- iar prin blog nu mă refer la pagina asta, nu mă refer la articolele mele, nu mă refer la Like-uri şi click-uri, poziţii sau alte minuni- ci la voi- voi cei care aţi făcut blogul să crească, voi care l-aţi făcut viu, prin comentarii şi aprecieri; voi cei care aţi intrat aici, apoi în sufleţel la mine.

Cu 1.464.978 de pofticioşi, din 2008, până acum- am vitaminizat locuşorul acesta împreună. E timpul să spun STOP şi să mă provoc în a începe de la zero, pe domeniul propriu. Acum, că l-am găsit disponibil, am zis că e un semn şi că trebuie să mă mut pe .ro- merită sau nu, blogul acesta, o casă a lui şi numai a lui? Eu ştiu că merită. Prin .ro nu devin nici mai bună, nici mai rea, nici mai profesionistă, nici mai bogată- o să vitaminizez la fel.

Bye grapefruits.wordpress.com

Welcome, grapefruits.ro!

P. S. urmează ca, în timp, să şterg postările de aici, le găsiţi, oricum, pe noul blog. Încă se mai lucrează la teme, coduri, link-uri, dar îmi era dor să scriu, plus la asta, n-am mai rezistat să ţin surpriza doar pentru mine. Vă invit, deci, la casă nouă. Miroase a grapefruit proaspăt, am ascuns gunoiul după uşă, dar uşa e deschisă în larg, pentru voi. Cu voi alături, nu mi-e frică de noi începuturi!


Even if you’re on the right track, you’ll get run over if you just sit there.

-Will Rogers

Planuri de viitor [2]

Nu-mi plac nunţile cu decor roz, inimioare, floricele, picăţele, buline şi alte minuni. Nunta, după părerea mea, trebuie să-i reprezinte pe ambii parteneri. De aceea, la nunta mea, soţul trebuie să-şi pună amprenta asupra designului! Nu vreau doar o nuntă după gustul meu, vreau să mă uit la pozele de nuntă şi să zic: – Look, babe, that was your idea! Love it!

Planuri de viitor [1]

Citeam la Alice Nastase despre regretul ei de a nu fi făcut mai multe notiţe despre copiii ei, de a nu fi păstrat mai multe amintiri despre fiecare gest al lor, năzbâtios sau frumos. Inspirată şi de alte mămici, care încă îşi poartă pruncul sub inimă, m-am gândit să notez de pe acum lucruri pe care, mămică fiind, le uiţi, împovorată de griji, legi şi maturitate.

Când o să chiulească prima oară copilul meu, mi-aş dori să-l pot duce într-un parc de distracţii; să-l las, mai apoi, să modeleze prăjituri pe care să le înfulecăm, fără grijă, în faţa unui proiector, cu cel mai bun desen animat; să-mi mulţumesc, apoi, că sunt cea mai bună mamă din lume, iar drept mulţumire, să-şi facă temele pentru a doua zi, fără scâncete.

Nu cred că toate greşelile trebuie pedepsite, ca să ne învăţăm minte. Cele mai bune lecţii de viaţă le-am învăţat atunci când, în loc să mă pedepsească, părinţii mi-au arătat obrazul ruşinii, nu fiind răi, ci fiind înţelegători; De parcă noi, maturi fiind, nu am invocat concedii medicale false, de parcă noi, copii fiind, n-am luat aspirină, fără să ne doară capul, doar că stăm ACASĂ.

14 zile de iubire [11]

La 6 dimineata, somnoros, ma priveste cum ma imbrac. Zambeste.

– Data viitoare te imbraci pentru mine asa? Esti foarte sexy.
– Bineinteles. Secretara, asistenta, profesoara- in ce altceva ai vrea sa ma mai costumez? Ma saruta pe umeri.
– Cred ca tu imi esti de ajuns.
Ma conduce la autobuz, imi ureaza succes pentru noul proiect.
– Ma simt ca o curva, zice el, cu gura pana la urechi. Una pe care ai platit-o pentru servicii, iar acum, la ora 6, o scoti in strada, inainte sa-ti vina sotul.
Radem amandoi. Vreau ca autobuzul sa intarzie, dar in nenorocita asta de tara, totul e la fix.
– Stai linistita, o sa ne vedem in curand. Ai grija sa-i dai pe toti pe spate, succes la proiect, frumoaso. Nici nu vreau sa ma gandesc la barbatii care o sa misune pe langa tine, in toata aceasta perioada.
Ma saruta in pragul autouzului. Plec, dar in seara aceasta, daca reusesc, ma intorc. Prefer sa ma trezesc zilnic la 5, decat sa dorm fara el.

14 zile de iubire [9]

De ce să mint? Nu m-am trezit în braţele lui, dar era atât de comic, cu perna mea în braţe, învelit doar pe jumătate cu plapuma mea, pe care n-o împart, de obicei, cu nimeni. Pe noptieră stă biletul de autobuz, de aseară. Îmi dau seama că îmi ţin respiraţia, doar ca să nu-l trezesc. Oare de câte ori o să mă mai surprindă băiatul acesta?

Moţăie somnoros, mă cuprinde în braţe lui, lipindu-mă de trupul primitor de cald. Îmi şopteşte: – Good morning, sweetheart. Degetele lui, încolocite în ale mele, încep să alunece leneş, dar el, jucăuş, le cuprinde din nou, mai puternic. Se bagă hoţeşte sub plapumă, lăsându-mi picioarele dezgolite. Mă gâdilă uşor pe coapse…

– Luăm şi noi micul dejun, la prânz? mă întreabă el, într-o după amiază târzie.
– Da, hai să mâncăm Nuttela pe pâine… Continue reading