“Scrisoare deschisă” pentru cine vrea să citească

Bună,

Fac parte deja din categoria aceea de femei care spun “am aproape 30 de ani”, pentru că 27, 28, 29 e tot aia, chiar dacă eu ma simt ca de… eu ma simt bine cu mine. Din toate punctele de vedere.

N-am mai scris de ceva vreme pe blog pentru că, în timp, am văzut că blogosfera nu mai este ce era. Lumea nu mai scrie de plăcere, nu mai scrie frumos, nu mai scrie artistic – acum, mai nou, aproape toţi bloggerii sunt formatori de opinie. Jurnalişti fără salariu. Continue reading

Ochii tăi, ca două stele- pe cerul înnorat

Să nu alergi după doi iepuri, că nu prinzi niciunul. Bine-bine, dar cu bărbaţii cum e? Sinceră să fiu, de când am trăit poveste de dragoste, m-am scuturat de praf de stele şi mi-am zis că tot mai bine trebuie să fie în praful de pe drum, că asta măcar se spală la duş. Ăla din poveste nu se duce nici cu Vanish. Cu cât îl speli mai des, cu atât se împrăştie  mai tare că, deh’, e praf de stele.

Stau uneori, cum stă păpuşa în vitrină, unde mi se vorbeşte şi mi se explică de ce ar vrea el sau altul să mă aibă. Ori nu-s eu romantică, ori nu-s proastă destul, că uneori îmi vine să-mi dau două peste cap, să-mi ajungă până la inimă, ameninţându-mă, ba chiar mă sperii, eu pe mine, că n-o să mă mărit niciodată, cu lipsa asta de interes pentru oameni neinteresanţi. Mai scade, Marie, din pretenţi, mai fă-te şi tu că plouă.

Eu mă îndrăgosteam repede, dar de când mi-am dat cu praf de stele în ochi, casc privirea la ploaia de meteoriţi şi mă feresc de planetele sterpe. Strănutul şi căscatul, ca şi clipocitul, nu pot fi controlate. Hai că mai râzi din fundul ironiei, la un banc prost, dar cum să-ţi ţii gura închisă, când vrei să caşti de plictiseală? – Da’ ce, dragă, eşti obosită?     – Da, Iubi, mă oboseşti şi încă n-am făcut nimic.

Şi nu mai am răbdare, acolo unde, înainte, aş fi suportat durerea, cum suportă mortul frigul. Nu-mi place, nu vreau, nu mă interesează. Eu cumpăr de câţi bani am şi, dacă vreau un produs bun, nu cumpăr de la reducere, cu defecte sau cu termen de valabilitate scurt. Şi, dacă n-am bani îndeajuns, nici că tânjesc pe la tejghele. Unii înghit în sec când îţi plăteşti singură băutura la bar, îi dor banii în portofel şi orgoliul sub şliţ.

“S-a făcut a dracului!” observa Arghezi.

23 Februarie- ziua bărbatului moldovean

Moldoveanului îi plac două lucruri- istoria şi cheful. La orice petrecere moldovenească- de la nuntă, la înmormântări- istoria devine subiectul principal de discuţie, uneori, pe la sfârşit, chiar şi motiv de bătaie. Ai noştri ştiu istoria cel mai bine, în special din ’91, de când am devenit independenţi, dar Ştefan cel Mare tot al nostru a rămas. Şi Eminescu, şi Bacovia, şi Creangă. În rest, toţi românii sunt ţigani. Bun. Dacă românii îs ţigani, hai să pupăm fund mai alb- pe cel al rusului.

23 Februarie nu este o zi oficială pentru Republica Moldova. Este o sărbătoare sovietică, dedicată soldaţilor din Armata Roşie, care au luptat împotriva Germaniei, în Primul Război Mondial. Nu văd, deci, legătura dintre bărbatul moldovean, din ziua de azi, şi sărbătoarea aceasta. Dar poţi să-i iei moldoveanului bucuria unei zile notate cu roşu în Calendar? Nu poţi! Eu cu drag aş sărbători ziua bărbatului- naţional, internaţional. O zi a lor, fără legături din trecut. O zi a lor, în totalitate, pentru că merită.

P.S. A nu se înţelege prin “moldovean” o generalizare. Din fericire, nu toţi sunt la fel. Îţi trebuie, însă, să pleci puţin în lume, ca să vezi casa şi din alte unghiuri. Ai impresia, astfel, că numai la ferestrele tale răsare şi apune soarele. Mi-aş dori, din tot sufletul, ca moldoveanul să înceapă să vadă şi capra vecinului, că pe a lui prea a muls-o. Aş vrea, dacă suntem independeţi- să fim independenţi. Cine slujeşte la doi stăpâni, însă…

Cum se aude…?

Când am fost acasă, ultima oară, mi-a căzut sub privire o lucrare de control, a unui elev in clasa a VII-a. Foaia, roşie de însemnări, conţinea greşeli de ortografie. El, săracu, scria cum vorbeşte şi cum aude. Dacă el vorbeşte toată ziua cu tăt şi am făcut az nu poţi să îi ceri să scrie tot ce am făcut azi, doar pentru că aşa AR TREBUI să vorbim, deşi…

Îmi şi imaginez profesoara spunând: -Amu’, fiecare sî compunî o povistiri în cari sî folosascî cât mai multi expresii frumoasî, cât mai multi cuvinte sofistificate, care scrise, trebuie să arati diferit di cum sunî, cî aşă ştim noi. Cî ruşîi ni fac legea, nu românii, cî noi vorghim limba moldavnească, da ni corectăm după aşeia românească.

Mi-e ciudă, desigur că, vorbind corect şi frumos româneşte, trebuie să te simţi prost, că parcă eşti prea deştept în ţara ta. Bineînţeles că, copiii noştri, scriu cum aud, că doar n-o să scrie după cum nu aud, nu? O să scrie az, în loc de azi, că ne doare gura să spunem cuvintele frumos, ne e mai la îndemână să vorbim limba noastră, care nu-i a noastră.

Pozele de mai jos sunt scrise de un englez, care, ca şi moldoveanul nostru, scrie după cum aude. Pe mine nu mă îngrijorează scrisul de tip messenger, că toţi am vorbit cu asl pls, la un moment dat; pe mine mă îngrozeşte faptul că, şcolarii scriu cum aud, chiar dacă citesc cum se scrie, iar asta nu e uşor pentru cineva care nu dă doi bani pe limba română, când vânzătoarea vorbeşte în rusă, iar mama în moldoveneşte- limba pe care, eu, n-o recunosc!

Suflăm în lumânarea de pe tort?

Am o treabă cu oamenii care stau pe verticală când toţi ceilalţi, evident, stau pe orizontală. Ăştia de la 1 Decembrie, de Crăciun, de Paşte şi Sfântul Valentin. Ăstora n-are trebui să le spunem la mulţi ani, de ziua lor, numai aşa, ca să vadă, cât de *fals* sună să zici ceva, exact când trebuie.

Mai scutiţi lumea cu spiritul vostru fals de sărbători şi cu cât de român trebuie să fii tot anul, dar nu şi de 1 Decembrie. Ăştia de ştiu de Dragobete, doar pentru că vine Valentine’s Day. Ăştia de ascultă, probabil, colinzi tot anu şi mănâncă ouă vopsite numai atunci când nu trebuie, altfel nu îi înţeleg, cum să zici că totul e un teatru?

Să asculte lumea ce vrea, de la Fuego până la colinzi americăneşti, dacă asta îi face fericiţi, căci ascultă alţii manele tot anul la rând şi încă nu s-au oprit planetele din rotaţie. Să se laude cu cârnaţii şi cozonacii lor şi să facă bradul sau să vopsească ouă violete, dacă aşa ţine tradiţia, nu neapărat şi religia.

Lăsaţi contemplarea pioasă pentru rugăciunile de seară, când nu te gândeşti să pui pe Facebook că spui Tatăl Nostru, iar în rest, împărtăşiţi, oameni buni, stările voastre de bine, când beţi un vin fiert cu piper negru sau scorţişoară, umpleţi cămara cu miros de cârnaţi afumaţi şi cozonaci aromaţi.

Spuneţi la multi ani, de ziua României, cântaţi colinzi de Crăciun, spargeţi ouă de Paşte şi suflaţi în lumânări, de ziua voastră, căci pentru fiecare zi sau sărbătoare în parte există tradiţii şi tradiţii, dar cei care spun că n-ar trebui să facem asta doar de sărbători, nu gândesc asta zilnic.

Şi da, de Crăciun suntem şi mai buni, că ne-om mai fi dăruit în cursul anului cadouri, dar n-o facem atunci toţi, împreună. Şi da, de Paşte mi se luminează mie sufletul şi de Valentine’s Day îmi vine mie să spun cel mai frumos Te iubesc pentru că în celelalte zile fac restul, dar de sărbători parcă le fac mai bine.

Responsabil in Online?

Oamenii nu sunt responsabili in Online. Am mai citit despre asta, cand unii bloggeri au fost invitati in diferite emisiuni sau proiecte, au raspuns afirmativ, dar nu s-au mai prezentat.

Atunci cand esti invitat la un Event pe Facebook (unul real) fii bun si raspunde cu Da, Nu sau Poate. Fii, insa, responsabil pentru raspunsul tau, asa cum si cel de te-a invitat si-a asumat raspunderea pentru evenimentul creat.

Am realizat, cu mare parere de rau, ca e mai usor sa strangi Like-uri decat oameni. Probabil e mai usor sa dai impresia ca iti pasa, decat sa te implici, cu adevarat. Din punctul acesta de vedere, DA, oamenii din Online sunt falsi.

Photo Source