Tu laşi bacşiş?

bacșíș (bacșíșuri), s. n. – Sumă de bani dată peste plata cuvenită; (a da bacșiș; a mitui); bacșișar, s. m. (persoană ușor de mituit). 

Din experienţa mea de chelneriţă focoasă, cu zâmbet de milioane, trebuie să recunosc- un bacşiş de 5, 10, 20+ lire, îţi face ziua mai frumoasă şi portofelul mai de pus la dietă. Eu n-am zâmbit, totuşi, pentru bani- nici că m-am purtat mai frumos, cu un client, doar ca să-l conving să mă plătească peste ce putea patronul. Nu, nici nu m-am purtat mai urât cu cei care nu lăsau bacşiş, deşi erau clienţi fideli, de ştiam la ce oră exact să scuip în mâncare, doar-doar să mă răzbun.

– No smile, no tips!, obişnuia să zică un client.
– No money, no smile!, îi răspundeam, în glumă.

Să lucrezi cu oamenii e un lucru extraordinar, indiferent dacă o faci în calitate de medic, şofer, consultant, chelner, profesor sau psiholog. Să-ţi placă să lucrezi cu oamenii, chiar şi în zilele când te simţi neom sau ei, oamenii, se comportă ca nişte animale. Chiar şi atunci. Ei bine, din experienţa mea, de chelneriţă, am învăţat că nu trebuie doar să zâmbeşti, ca să primeşti, ci trebuie să-i faci să zâmbească, ca să dăruiască.

Eu chiar întrebam oamenii ce mai fac, cum o mai duc, dacă le-a murit şeful, să-mi zică şi mie cum, glume din astea, pe care le savuram noi, chelneriţele. Nu m-am făcut niciodată că plouă, când se întreceau unii cu glumele, nici că mi-am ridicat fusta mai sus, ca să am mersul mai sexy; nu, nici nu m-am aplecat cât permite decolteul. Am ridicat mereu sprângeana dreaptă, în semn de protest, la glumiţele expirate, ca bananele negre. Şi i-am zis şefului, din prima că, dacă clientul nu respectă, eu nu-l respect. Nici nu-l servesc.

Nu, nu m-am plâns niciodată când ridicam nota, iar acolo nu găseam bani în plus. Indiferent dacă se întâmpla la sume de peste 500 de lire sau la sume de doar o liră. Nu cred şi nu aprob acest comportament, indiferent dacă eşti medic, frizer, cizmar sau văcar. Nu sunt ipocrită, bineînţeles că, un ban în plus, e mereu binevenit, dar nu ca şi obligaţie. Dacă e forţat, mă simt de parcă mi-aş fi vândut zâmbetul, ca după aceea să declar că am fost violată.

Simţeam când bacşişul e lăsat din obligaţie şi când era dat aşa, ca de la zâmbet la zâmbet. Cu primii plăteam la chirie, cu restul… cumpăram de-ale sufletelui. Post inspirat din aroganţa unui bancher. Bogăţia nu vine întotdeauna din portofel, aşa cum nici modestia dintro inimă mărinimoasă. Mie, în general, nu-mi plac săracii care se plâng, pentru că bogaţii nu le dau, degeaba.

Tu şi Fecioara Maria

Hai să tragem mâţa de coadă, să vedem cât de blândă e. Există, desigur, o diferenţă între cât de frumos scrii şi cât de frumos eşti, ca om. Eu nu-s un om rău, dar asta nu înseamnă că nu întorc uneori obrazul, şi nu de pioşenie, ci de ruşine. Nu înseamnă că nu mi-e frică, uneori, că mă trăsneşte Dumnezeu şi conştientizez când greşesc şi de câte ori. Mai ales când greşesc de voie bună.

Simt nevoia, de la o vreme, să fiu rea, indiferentă, profitoare. Să te şi înjur, dacă eşti nesimţit, prost şi needucat. Nu sunt vreo icoană; nici făcătoare de minuni, nici pictată de vreun student la Arte. Dacă mi se pune piedică în viaţă, ştiu că e din cauza că mi-am legat singură picioarele, anterior. Am greşit multor persoane. Din prostie, din naivitate, ba chiar şi din bunătate, când am vrut să îndrept lucrurile şi le-am pocit mai tare.

Am greşit unei colege de la Universitate, care n-o să mă ierte, probabil, niciodată. Am recunoscut greşeala, deşi uitasem, sub masca bunătăţii, gestul pe care l-am făcut. Am judecat omul într-atât de tare, încât am avut impresia că asta mă îndreptăţeşte pe mine să greşesc şi mai tare. Şi-mi pare rău acum, nu doar pentru că am greşit, ci pentru că m-am urcat pe mine pe piedestal, iar de acolo nu vezi decât greşelile altora, în rest- tu şi Fecioara Maria.

Am greşit şi altora, dar am uitat imediat greşeala mea, când ei, la rândul lor, mi-au greşit mie. Uităm uneori că nu ne plimbăm prin grădinile Raiului şi că, cine ştie câte mere interzise se mai mănâncă şi acum, în Edenuri pământeşti. Încerc, deci, să nu mai judec, iar cel mai greu e să începi cu tine. Căci ţie nu-ţi poţi spune cât de sinceră eşti, când ştii că minţi, nici cât de inocentă eşti, când ai gânduri meschine.

Cât de mult ne-au greşit oamenii cărora le-am greşit? Dacă am da adevăr pentru adevăr, câte minciuni ne-ar sfâşia chipul? Dacă gesturile unora ne-au rănit, gesturile noastre, scoase la iveală, ar face crime? Să dăm Cezarului ce e a Cezarului şi să n-o mai arătăm pe Eva cu degetul, când ascundem în sân mere mai măreţe. Adevărurile altora o să doară întotdeauna mai tare decât neputinţa noastră de a recunoaşte propriile minciuni.

Ce fel de coleg ești tu, la muncă?

Nu-mi place când oamenii nu-și țin promisiunile; nu-mi place când oamenii te lasă, exact când ai cea mai mare nevoie de ei. Nu-mi place ca planurile mele să fie schimbate, pentru că alții își schimbă planurile. Nu-mi plac neserioșii, în general. Cred că aș fi un șef teribil asta pentru că, oricât de rău nu sună cuvântul șef, angajații nu sunt mai de brează. Angajații fură, dacă nu obiecte materiale, atunci timp, de la locul de muncă.

Pentru mine nu există nicio diferență între a fi chelneriță, secretară, femeie de serviciu sau profesoară. Fiecare trebuie să-și facă meseria, așa cum știe mai bine, că doar pentru asta a fost angajat; pentru asta a acceptat postul, pentru asta a creat un CV care să dea bine, pentru asta a tremurat la interviuri. Pe unii nici salariul, nici echipa, nici postul în sine nu-i mai motivează. Toți ne-am dori să devenim șef, de parcă postul de șef nu implică muncă sau stres.

Mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu lăudată la muncă, nu ca să-mi crească cornițe, ci pentru a dovedi că nu m-au angajat degeaba, plus un salariu. Câți din noi nu și-au făcut treaba cu superficialitate, și nu doar în zilele de luni, ci și în zilele de salariu? Sunt de acord că, uneori, salariile nu sunt pe măsura efortului depus, dar consider că, dacă meriți mai mult, poți să obții mai mult- dacă nu acolo, atunci în altă parte. Plus la asta, dacă ai avea ceva mai bun, n-ai mai sta acolo.

Dacă ți-ai găsit un job în timpul Facultații, trebuie să știi că înseamnă stres, oboseală, proiecte neterminate, absențe, dar prezență obligatorie la muncă pentru că acolo nu poți ruga un coleg să-ți substituie locul, nu poți amâna, în special dacă munca ta implică și alți colegi. NU POȚI să pleci fără preaviz, dacă ai semnat un contract! Un job nu este ca și cum te trezești luni și îți zici Azi nu am chef de cursuri, nu mă duc. Credeți-mă, am avut și am colegi de muncă care au impresia că pot să facă asta.

Consider că, dacă nu-ți faci locul de muncă plăcut, șeful n-o să-ți pună flori pe birou sau câte o bere rece. Colegii n-o să-ți lase întotdeauna postnote-uri drăguțe lipite pe monitor (în cazul în care faci muncă de birou). Toți se așteaptă ca alții să facă lucrurile astea, de îți fac ziua, dar te câte ori te-ai gândit să cumperi o cutie de ciocolată și să servești colegii, într-o zi de luni, doar așa, ca să vă fie ziua mai dulce?

Poza zilei: Speranţă

Data viitoare, când te priveşti în oglindă, nu te întreba dacă eşti frumoasă, ci mulţumeşte că eşti sănătoasă. M-a emoţionat poza asta, până la sentimentul acela, scurt, de regret, când ştii că ai atâtea de apreciat în viaţă, dar eşti prea ocupat ca să ceri altele. Uităm să ne bucurăm de cele bune, dar reţinem, pentru prea mult timp, cele rele. Există oameni pentru care răul a luat tot binele, dar ei încă speră.

Alaturi de campania “De Craciun, numai copii fericiti!”

Campania “De Crăciun, numai copii fericiţi” îşi propune să colecteze donaţii materiale şi financiare pentru cadourile împărţite copiilor de la  secţia de Oncologie a Spitalului Fundeni, Fundaţia Motivation Romania, Centrului de copii Sf. Adrei – Piteşti şi asociatiei Concordia.

Astfel, în perioada 6-17 decembrie, între orele 10:00 – 16:00, în interiorul Facultăţilor de Drept, Litere şi Sociologie, voluntarii noştri vă aşteaptă la standuri să donaţi bani, jucării, carţi, hainuţe sau produse alimentare. Continue reading