Auzind despre moarte Mălinei Olinescu n-am putut să nu-mi amintesc de Mădălina Manole, întrebându-mă ce şi-ar mai fi dorit aceste două femei frumoase, talentate? Nu pot să le judec, spunând că au fost laşe sau proaste pentru că s-au sinucis (la prima vedere), dar cred că există oameni pentru care dragostea are conotaţii supreme, iar neîmplinirea pe acest plan le provoacă depresii puternice, oricât de bine nu le-ar merge în celelalte planuri.
Şi tocmai lor nu li se răspunde cu dragoste.
Cred că fiecare din noi are nevoie de un partener, doar că unii din noi simt această nevoie la un nivel mai profund, dincolo de ataşament fizic, dincolo de atracţie sexuală. O iubire perfectă care, dacă nu se materializează sau nu devine realitate, îţi dă senzaţie de gol absolut şi, atunci, renunţi să mai cauţi cauzele, obosit fiind de relaţii care au tot eşuat, deşi tu ai pus tot sufletul, de n-ai înţeles niciodată ce nu a mers.
Şi tocmai lor nu le merge niciodată.
Nu pot să spun că am avut gânduri sinucigaşe, dar m-am întrebat cât de mult trebuie să te doară ca să nu-ţi mai pese sau cât de mult trebuie să aştepţi în cazul zicalei good things come to those who wait. De câte ori trebuie să fi încercat până să renunţi? Pentru mine, dragostea ţine şi de foame, şi de frig, şi de alinare. Toate celelalte sunt amănunte: cariera, familia, prietenii, bogăţia. Când am parte de dragoste, toate celelalte devin la fel de importante.
Şi ce poţi să faci? Să te scuturi de ceea ce alţii ar numi nebunie, când pentru tine a iubi pe cineva înseamnă mai mult decât să te iubeşti pe tine, căci doar atunci eşti fericit, împlinit, satisfăcut, cu poftă de viaţă? Nu aprob actul pe care îl fac, dar îl înţeleg. Pentru astfel de oameni, dramatismul este esenţial. Artiştii, în general, sunt mai sensibili. Dar asta nu înseamnă că, pentru noi, ceilalţi, fără un talent deosebit, dragostea nu poate fi la fel de dramatică.
Nu m-aş sinucide niciodată din cauza unui bărbat; că mă iubeşte, că nu mă iubeşte, că m-a părăsit sau ne-am despărţit. Unii pot să trăiască fără să se căsătorească, fără să simtă nevoia unei familii, fără să simtă nevoia unui alt partener, după un divorţ. Eu n-aş putea trăi fără să ştiu că iubesc şi că sunt iubită, în acel mod în care, celelalte lucruri, bune sau rele, devin suportabile, pentru tot restul vieţii.