Te iubesc. Te iubesc? [34]

Surprinzator, Matei a fost foarte dragut toata saptamana, m-a sunat zilnic, ba chiar a insistat sa vorbeasca si cu parintii mei, ceea ce a bucurat-o nespus pe mama. Tata i-a vorbit si el frumos, desi cu unele retineri. La sfarsitul saptamanii a venit la Cluj unde am plecat impreuna la Timisoara. Mi-a promis ca sta cu mine pe toate perioada prezentarilor. Ne-am cazat la hotel, altul decat cel al agentiei. Chiar daca sunt ocupata aproape toata ziua, iar seara avem prezentari, el e aici cu mine.

Cu ocazia aceasta, anunt fetele din Bucuresti, dar si pentru cele care isi doresc o cariera in modeling, ca Agentia Elite Model Look organizeaza casting in perioada 11-18 septembrie 2010, hostul v-a avea loc la Plaza Romania, iar inscrierile online se pot face pe adresa: http://www.elitemodellookromania.com/casting Pentru cine se intreaba cum poti deveni model, aceasta este una din ocazii. Bafta!

– Mi-ai lipsit cat ai stat la Cluj.
– Si tu mie, Matei.
– Tu esti cea mai frumusica dintre fete, restul sunt slabe rau, uite, tu mai ai o bucatica de san, o urma de fund, imi zice el, in timp ce ma pipaie si ma gadila in acelasi timp. Radem amandoi.
– Hai grasule sa mananci ceva, ca mi-e frica sa nu dispari intr-o zi. Eu inca rad. El e foarte serios, desi abia se abtine.
-Matei, stii ca daca mananc la ora asta, maine trebuie sa stau in plus la sala si oricum, sunt epuizata deja.
-Fii atenta, fac comanda si daca esti cuminte, fac comanda de ceva usor, daca nu, te hranesc cu cartofi pai de te ingrasi pana maine dimineata.
-Bine-bine, sunt cuminte. Ce comandam?
-Pizza si dupa aia te alerg prin pat.
Radem ca nebunii pana ne vine comanda. Prajituri, sampanie. Ma uit la el in timp ce sorb din bulele dulcii si ma intreb ce s-a intamplat. El sta intins, cu capul in poala mea, in mana stanga tine paharul de sampanie, cu cealalta ma gadila pe genunchi.
-Esti fericita?
-Da.

9 thoughts on “Te iubesc. Te iubesc? [34]

  1. hm pare ca s-a schimbat Matei dupa ce Irinuca a fost mai dura. Dar eu tot nu cred. Lupul isi schimba parul , dar naravul ba. De aceea baietii ar trebui sa ia aminte, noi ii spunem ca-i iertam dar noi tot tinem minte si raman retinerile …pentru mult sau putin timp. De aceea chiar daca eu l-am iertat pe Matei pt cum s-a comportat in poveste, tot imi e greu sa cred ca va fi bun de acum inainte:(

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s