Mai puţin…

Cel mai dureros lucru, la sfârşitul unei relaţii, după părerea mea, e atunci când realizezi că nici măcar n-ai vrut mult. Îţi dai seama de asta nu cu regret, ci cu teamă. Cu teama că pe viitor o să trebuiască poate, să ceri şi mai puţin de atât…

Dar, cu mai puţin de atât, nu poţi. E semnul roşu de la benzină- poate te mai cari 80 de km, conştient că după aia o să mai mergi puţin, împins din spate, spre partea dreaptă. Lucrurile împinse însă, lasă urme- găuri în asfalt. O să numesc iubirile astea “infrastructură proastă“!

Mergem la Paris?

Unele gesturi pot fi mai romantice decât oricare loc din lume, chiar dacă, să zicem, sunt infinit mai mici în comparaţie cu o adunătură de fiare în Paris. N-am să zic DA unui bărbat care o să mă ceară de soţie pe Turnul Eiffel, în London Eye sau în Piaţa Roşie dacă o să ştiu că acesta o să fie cam singurul gest romantic pe care trebuie să îl reţin- pentru că, după aia, n-o să mai fie.

Nici măcar flori nu vreau. Nu. Nici lumânări parfumate. Nici parfumuri. Nici bijuterii. Îmi doresc zile împreună- unde timpul nu trece ca să aniversăm luni sau ani, unde timpul nu trece ca să vină primăvara, ci trece ca să ne bucurăm în fiecare moment unul de celălalt. Urăsc dimineţile când trebuie să fac dejunul, urăsc zilele când trebuie să spăl vasele, urăsc zilele când trebuie să întind rufele- nu pentru că mi-ar fi lene, ci pentru că noi, femeile, ne ştim cumva îndatoriile, iar vouă vă este greu să faceţi nişte gesturi frumoase şi, credeţi-mă, nimeni nu vrea la Paris, Viena sau pe Lună în fiecare zi.

În realitate… În realitate e trist. E atât de trist încât te întrebi de ce şi-ar mai dori cineva o relaţie. Gelozii, certuri, infidelitate, frică, minciuni, aşteptări, iar o dată cu ele, dezamăgiri. În realitate lui nu-i plac lumânările cu mirosul de vanilie, iar ţie nu-ţi plac cele cu mirosul de briză- de parcă ar fi odorizant de maşină. În realitate se trimit mesaje cu “-ia pâine şi bere”, pentru că e necesar, deşi mai necesar de atât ar fi “-abia aştept să ajungi acasă” sau un “pup”, făcut din : şi *

În realitate mergem o dată în viaţă la Paris- ca după aceea să urmeze zile simple, trecătoare, fără amintiri. Bineînţeles că se termină într-o zi. Planul zilelor de mâine se construieşte pe temelia momentelor din trecut. Zic să nu mă enervez, să nu mă consum, să nu visez. Să mă consolez cu ideea că aşa sunt bărbaţii- de parcă asta ar fi o scuză când, de fapt, AR TREBUI să fie o calitate…