Recomandare film: The full Monty

Aseară m-am uitat la The full Monty- povestea a şase bărbaţi şomeri care îşi doresc să facă bani repede şi uşor. Hotărăsc, astfel, să se facă stripperi. Problema e că există deja o trupă de stripperi profesionişti, de mare succes. Pe când ei, nici măcar nu ştiu să danseze, au corpuri nelucrate (unul din ei e chiar complexat de faptul că e prea gras). De aceea, punctul lor forte, după părerea lor, e să ofere femeilor un show extrem- în pielea goală.

Pe lângă faptul că e o comedie destul de reuşită, filmul ridică problema şomerilor, familiilor destrămate din cauza banilor. Se fac trimiteri la situaţii de ruşine, de nevoie, de impotenţă, homosexualitate, drepturi părinteşti şi prietenie. Un must see, după părerea mea.

13 poate fi bun şi deloc înfricoşător

Azi am fost transferată la o altă clasă. Ieri am dat un alt test, iar scorul a fost prea bun pentru nivelul la care eram aşa că… m-au transferat la o clasă de avansaţi. La început mi-a părut rău, mă obişnuisem cu colegii, le învăţasem numele- se formase o legătură între noi, dar după cum a zis şi profa, e spre binele meu. Aici suntem doar 9, deci interacţiunea profesor-elev e mult mai intensă, eşti mai activ la ore, iar noii colegi sunt la fel de ok ca şi ceilalţi.

Tot azi am făcut un lucru de suflet: am vizitat un cimitir. Înainte de a vă face o idee, menţionez că e cimitirul pe lângă care trec când ies la alergat. E foarte frumos amenajat, fiecare mormânt are monument, aliniat frumos, cu flori vii şi cu mesaje gravate. M-a impresionat unul din morminte: avea felicitări şi scrisori ataşate, scrise probabil de cei dragi, de sărbători. Pe una din felicitări scrie: “-Ştiu că în seara de Crăciun ai râs la bancul meu.”

Ştiţi zicala aia: Do one thing every day that scares you. Am făcut-o. Cimitirele pot fi locuri bune de reculegere, de apreciere a celor pe care încă îi avem în jur, iar de data asta nu m-am simţit că merg printre morţi, ci printre oameni cărora li se duce dorul. Enorm.

Semne…

Ştii, când vrei să iei nişte decizii, te rogi să primeşti nişte semne, să ai, după aceea, pe cine da vina. Eu am primit, în ultima vreme, atâtea semne încât acum mă rog să mi se dea şi înţelepciunea cuvenită să le pot înţelege.

– Ei şi ce dacă ai avea capacitatea să înţelegi, dacă n-ai ochi să vezi? Nu mai cere semne indicatoare dacă te îndrepţi spre nicăieri.

[poza]