BANC: Poliţia rutieră

Poliţia rutieră, la locul accidentului, explică într-un interviu TV despre importanţa purtării centurii de sigurantă:

– Uitaţi-vă la acest om care nu a purtat centura: capul rupt, intestinele pe parbriz, ochii în pom, fără mâini. În schimb, uitaţi-vă şi la cel care a purtat centura: parcă-i viu!

Thoughts for every day [94]

“A few times in my life I’ve had moments of absolute clarity, when for a few brief seconds the silence drowns out the noise and I can feel rather than think, and things seem so sharp and the world seems so fresh.

I can never make these moments last. I cling to them, but like everything, they fade. I have lived my life on these moments. They pull me back to the present, and I realize that everything is exactly the way it was meant to be.”

A Single Man

Boys, cars and commercials

Înainte de a vă uita la filmuleţele de mai jos, trebuie-trebuie să menţionez că în Birmingham există o zonă numită spaghetti road, datorită drumurilor încâlcite, suspendate, extinse şi cum mai doriţi să le spuneţi.

Apropo de drumuri şi autostrăzi- din punctul acesta de vedere, jos pălăria. Ai impresia că şi până la magazin e autostradă. Dar, ca să nu-mi crească nasul ca la Pinocchio, trebuie să menţionez şi faptul că şi aici mai sunt 2-3 gropi, şi aici e aglomerat în orele de vârf. Despre şoferi nesimţiţi şi maşini parcate peste tot, din fericire, nu pot să spun că există.

Aici, ori parchezi în locurile speciale (cu sau fără plată) ori îţi iei amendă. Umblă poliţiştii cu amenzile cum umblă cerşetorii la noi şi nu ţi-e deloc dragă când găseşti un tichet galben în parbriz. Dacă nu v-am plictisit cu discuţia despre drumuri, în girly style, delectaţi-vă cu nişte maşinuţe. Vuum-vuum.
AUDI GOODNIGHT: (mi se pare mie sau cei de la Audi le dau peste năsuc celor de la Mercedes?)

Officially New Mercedes CLS 2011 (maşina asta te face să scoţi sunete de extaz)

Thanks Moghy

Un gând [34]

În expresia “dulce ca mierea” stă nescrisă truda albinelor. Astfel, pentru ce e dulce şi de miere, se munceşte din greu şi zilnic. Începând cu sărutul, mijlocind cu luna de miere şi terminând cu dulceaţa de pomană.

Unii trec prin viaţă că nişte bondari- producând miere dulce-amăruie, alţii că nişte trântori. Cine nu se pricepe la apicultură, consumă miere din comerţ şi fuge de acul albinei mai tare decât de seringă.

Pentru fetita junglei 13

Şi încă nu ştii de ce…

Nu ştiu dacă femeile au devenit mai emancipate sau bărbaţii mai mitocani (şi mă refer la anumiţi bărbaţi, mulţi cei drept, dar nu chiar majoritatea), dar mie, ca fată, nu-mi place secolul în care m-am născut- tocmai din acest motiv.

Eu credeam că expresiile “- e treabă de femei” şi “- doar femeile spală vasele, fac curat, fac de mâncare şi spală rufele” au fost înainte de a se cunoaşte părinţii mei, nu de alta, dar niciodată n-am auzit vorbindu-se aşa în familia mea şi, slava Domnului, nu l-am văzut pe tata niciodată cu obrazul spart de ruşine când o mai ajuta pe mama.

Eu nu pot să-mi dau seama cum trăiesc aceşti bărbaţi până să-şi ia un accesoriu, numit femeie. Oare chiar spală vase? Oare chiar curăţă urina de pe WC sau nu mai e nevoie, din moment ce capacul e mereu ridicat? Mai scutură cearşaful din când în când, mai şterg praful? Nu de alta, dar cineva tot trebuie să fi făcut ceva până să se inventeze robotul cu suflet.

Înţeleg, dacă femeia stă acasă toată ziua, în lipsa unei activităţi- face cele necesare, pentru că altfel e vorba de leneveală. Dar dacă eu, ca femeie, ies la aceeaşi oră din casă cu tine şi mă întorc la aceeaşi oră, poate mai obosită, pentru că mi-s sensibiloasă, nu-mi poţi cere să fac de mâncare, să spăl vasele rămase de dimineaţă, să dau cu aspiratorul şi să îţi calc cămaşa pentru a doua zi, în timp ce tu te trânteşti în pat- scăpat de grija de azi, aşteptând mâncarea şi poate chiar desertul nupţial.

Nu de altă, dar mi se face rău când mă gândesc doar la situaţia aceasta, fără să mai adaug 2-3 copii în scenariu- tot respectul meu pentru femeile care reuşesc să facă asta şi încă se află într-o căsătorie. Sincer. Îţi trebuie, în primul rând, nervi de fier, ca să accepţi şi să te consolezi cu ideea că te-ai născut pentru asta, pentru că n-ai încotro.

E frustrant când te gândeşti că pe la 40-50 de ani nici măcar n-o să-ţi mai doreşti flori, cuvinte frumoase şi alinturi. O să îţi dai seama că toată viaţa ai aşteptat lucruri mărunte, ca totul să se rezume la gătit, spălat, călcat- pentru omul pe care îl iubeşti şi încă nu ştii de ce.

Presupun, în acest sens că, ori n-o să mă mărit niciodată, ori o să se întâmple ceva în mentalitatea bărbaţilor pentru că, sincer-sinceriorum, nu mă văd consolându-mă cu ideea că sunt femeie şi trebuie să-mi pară rău pentru asta.