You know…

Pentru cei care iubesc, n-are rost să mai spun. Pentru cei care n-au iubit niciodată, n-are rost să explic…

Fragment [2]

“17. Şi el, corpul nostru, ne ştie; mereu se apleacă deasupra paginii scrise, ne priveşte pe sub pleoape, ne adulmecă spaimele şi frustrările, ne surâde: din oglinzi şi din vise.”

Iulian Boldea- “Tratat despre corp”

Today i LOVE: Sting – Brand New Day

Melodia asta are cele mai perfecte versuri pentru mine, în prima zi de 2011- A brand new day! I love Sting şi zilele frumoase…

How many of you people out there
Been hurt in some kind of love affair
And how many times do you swear that you’ll never love again?

How many lonely, sleepless nights
How many lies, how many fights
And why would you want to put yourself through all that again?

“Love is pain,” I hear you say
Love has a cruel and bitter way
Of paying you back for all the faith you ever had in your brain Continue reading

Anul 2010?

Anul 2010 a fost frumos, dar îmbrăcat într-un costum urât- motiv să îţi dai seama de anumite lucruri. De exemplu, cine te iubeşte pentru ceea ce eşti, cine e sincer, cine îţi rămâne alături, cine te apreciază, cine încearcă să te înţeleagă…

Fiecare dintre noi suntem ca un an. Atât de hotărâţi ca de la întâi sau de la o luni să ne schimbăm, atât de hotărâţi să fim mai buni, atât de hotărâţi să facem lucruri noi şi- după ce ne îmbătăm entuziasmul într-un pahar de şampanie- suntem cu un an mai mari, dar cu atâţia ani de regrete şi amintiri în urmă…

Anul 2010 a fost ca o cutie de pantofi- care mi-au plăcut la nebunie, dar care m-au ros. Care m-au ridicat cu 10 cm, dar mi-au micşorat lucrurile din jur cu alţi 10. Chiar şi aşa, i-am purtat, am zâmbit şi am mulţumit când mi se spunea că îmi stă bine. Acasă, îi aruncam cât colo. După aia îi luam, îi ştergeam şi îi puneam în cutie- până la următoarea durere.

Anul 2010 a fost ca o vale la plecare şi ca un deal, la întoarcere. A fost ca un râu care trece peste pietrele ce rămân. A fost ca zi de plajă superbă peste un corp fără loţiune de protecţie. Anul 2010 a fost plin de momente când am plâns de bucurie şi am râs de necaz.

Anul 2010 a fost al 23-lea din viaţa mea şi sunt recunoscătoare- în urmă cu 10 ani, în 2000, credeam că o să dispară Pământul- ca după aia previziunile să se amâne cu alţi 10 ani. Am trecut şi peste asta, soarele e la locul lui, luna e la locul ei; nu sunt aşa sigură în ceea ce priveşte Antarctica…

Anul 2010, ca ceilalţi ani, a fost unul care, la ora 24:00 nu mi-a părut că a plecat. Am fost mai degrabă preocupată să mă găsească 2011 zâmbitoare şi fără resentimente- l-am preîntâmpinat ca pe un străin care a bătut la uşă şi nu înţeleg- de ce eu trebui să mă bucur de el, când nici nu sunt sigură dacă e unul bun sau rău.

-Cioc-Cioc.
-Cine e acolo?
-Paharele de cristal!
-Eu firavă, voi fragile…