Am impresia că undeva, acolo, acasă, timpul trece mai greu. Săptămânile de aici trec de parcă ar fi zile. Am început să visez în engleză şi singurele cuvinte româneşti sunt cele pe care, dacă nu sunt prea obosită, le scriu aici, pe blog. Mă simt ca la spital, iar eu urăsc spitalele.
Nu mai am timp de nimic altceva decât muncă. Nu mai am timp nici de Vasili, nici de instalator, nici de un alt bărbat dornic să-mi facă viaţa mai uşoară, mai frumoasă. Da, am venit în ţara în care mă speria rata divorţului, dar acum încep să înţeleg cauza.
Aş vrea să mă opresc, pentru o clipă, dar am impresia că timpul e atât de greu încât m-ar strivi. Am devenit un robot, cred că am şi uitat cum e sa simţi ceva pentru cineva. Mă sperie să-mi împart timpul la doi, când nici măcar mie nu-mi ajunge.
Aş vrea să mă opresc, dar chiria nu se plăteşte de la sine, iar mâncarea nu creşte în farfurie. Mă sperie responsabilitatea aceasta de a fi adult, iar independenţă nu înseamnă doar că poţi să faci ce vrei, ci şi ce trebuie- de cele mai multe ori.
Atâtea decizii de luat şi atâtea lucruri de făcut, când altele te-au depăşit deja. Simţi? Trăim atât de alert, ca un metrou care mereu, pentru cineva, o să ajungă prea târziu, iar pentru altcineva, o să plece prea devreme.
Grapefruits - blog scris cu vitamine 
Goana asta nebună zi de zi, ne face să uităm că în viaţă mai trebuie să şi facem lucruri frumoase care ne plac, să ne oprim din fugă şi doar să observăm şi să ne bucurăm de lucruri mărunte!
Ai plecat de-acasa pt a cunoaste viata din alte unghiuri. Se-ntelege, nu stiai ce te-asteapta, intrutotul. Ca o adolescenta, vedeai realitatea in alta lumina… si, mai ales, sperai in mai bine. Dar, din pacate, mai-binele asta implica si pierderi. Dealtfel, asa e-n viata: ceva pierzi, ceva castigi… In alta ordine de idei, e-adevarat: timpul capata alte valori, se scurteaza, se comprima, cum zic oamenii de stiinta. Cred c-ai auzit vorbindu-se de vibratii, energii…
Clasic…ce stie sa faca romanul in afara sa se vaite???
la un moment dat cand o sa iti permiti sa te opresti si sa iei o pauza o sa iti lipseasca intr-o anumita masura viata asta ‘de spital’.Dupa ce te obisnuiesti cu un anumit ritm e greu sa incetinesti sau sa ti-l schimbi.
Oricum,partea buna e ca nu ai o viata plictisitoare.Conteaza mult asta:)
O simt si eu pe pielea mea de cateva luni…doar ca eu am posibilitatea sa renunt momentan…ma intreb ce o sa se intample cu mine cand nu o sa mai am nici o portita de scapare :(.
Ai facut sa sune urat “ţara în care mă speria rata divorţului”.