Șeful meu e singur, de câți ani, nu știu, că nu m-a interesat niciodată, ca bărbat. Nu mă atrage, nici fizic, nici ca personalitate, nici ca om bogat, nici ca good catch. Îmi doresc, totuși, să cunoacă pe cineva, cât mai repede, că nu se mai poate cu el! Oare toți suntem așa, când suntem singuri și simțim nevoia acută de a avea pe cineva, de a iubi și a fi iubit? Pur și simplu ar accepta pe oricine ar face primul pas, chiar dacă respectiva o face cu dragă inimă sau cu mare interes. Apoi, minte de îngheață apele, tocmai ca să câștige simpatia celor din jur sau, cum spune el, să le facă geloase. Mai are impresia că toate femeile îl vor, doar că nu știu să îl abordeze, iar el, cică, e prea rușinos.
Îl mai prind bârfind cu mine, de mi se rotesc ochii ca la ruleta rusească, tocmai pentru că știu că minte, că minte într-atât de convingător, încât el chiar crede ce spune. Toate colegele mele îl plac- așa zice el. Toate îi trimit mesaje cu subînțeles, de nu mai știe săracul cum să le dezmeticească. Am vrut, zilele trecute, să-mi dau demisia, tocmai pentru aceasta atitudine a lui, dar mi-au zis fetele să-l ignor și să percep singurătatea aceasta a lui ca pe o boală. Până și eu, din spusele fetelor, îl plac. Adevărul e că, îl ador!
Pe de altă parte, cred că toți avem ceva la mansardă, când suntem singuri, în special dacă suntem singuri de o bună bucată de vreme. Nu știu dacă lipsa sexului sau a afecțiunii ne face să fim atât de insistenți, nerăbdători să fim cu cineva, încât orice asociere cu o persoană de sex opus poate fi o bună oportunitate de cuplare. Îngrozitor. Toți suntem, la un moment dat, niște orfani- a nimănui să ne iubească, neavând pe nimeni să iubim, deși credem, cu toată tăria că merităm una și avem destul de dat, din cealaltă.
Șeful meu e singur si bogat. O mai fi existând dragoste din aia, care nu se cumpără, nu se vinde?!
Grapefruits - blog scris cu vitamine 