Revelion la Londra

Sper să ajung azi la Londra, deşi m-am pornit cu sufletul în bagaj, atât din cauza transportului, care acum, de sărbători, e dat peste cap, dar şi pentru că… nebunia Londrei mă sperie. Apropo, nu v-am mai zis, dar m-am întors cu mama în Anglia, ca să facem sărbătorile împreună. Urmează şi Crăciunul, pe stil vechi- 7 Ianuarie- care e mai pe sufletul meu, întotdeauna mai blând decât cel de pe 25 Decembrie.

Vreau să vă urez un an bun. Bun cu voi, cu cei dragi vouă. Bun cu planurile voastre cele bune. Vă urez un an răbdător cu toate nevoile noastre, cu toate aşteptările şi speranţele noastre. Să aveţi o petrecere frumoasă, dacă sunteţi cu prietenii sau familia; şi un sărut la miez de noapte, plin cu speranţă, dacă sunteţi cu partenerul. Eh, şi dacă sunteţi singuri, să vă găsească anul nou numai buni de cuplat! La mulţi ani vitaminizaţi!

Singur de sărbători? Da’ singur cuc?

Îmi imaginez oameni singuri de sărbători. Bătrânei, părinţi, băbuţe care- la miez de noapte, dacă nu adorm, aprind candela şi spun o rugăciune- pentru ei, an nou sau vechi, ce mai contează, dacă tot singuri o să fie? Fără un partener sau parteneră?

Ce zici de cei care, plecaţi prin străinătate, nici măcar prieteni nu au, ca să nu mai zic de familie sau iubiţi/ iubite? Nu pentru că ar fi ei antisociali, ci pentru că, de exemplu, abia s-au mutat acolo. Singur cuc, undeva în lume, în camera ta.

Ce te faci? Să-mi spună revistele de toate sfaturile, ce te faci atunci? Te îmbeţi singur cu şampanie şi ciocneşti la miezul nopţii cu dublura din oglindă? Mi se pare trist ca, atunci când o lume sărbătoreşte, unii să se simtă neoameni.

Ducă-se, că lung a mai fost…

Am vrut să fac un bilanţ al anului 2011, dar m-am răzgândit. Au fost prea multe lucruri pe care n-aş vrea să mi le amintesc sau să le răscolesc de la fundul inimii, căci vin în colţul ei şi s-ar putea să mă rănesc. Mai sunt unele lucruri care nici nu mai ştiu de s-au întâmplat anul acesta sau anul trecut, tocmai pentru că anul acesta mi s-a părut incredibil de luuuuuung. Un fel de 2 în 1. Fără Lenor.

Au existat, desigur, şi lucruri frumoase, momente fericite, clipe de neuitat. Au existat de toate, că au avut când- în anul acesta, de se sfârşeşte, Slava Domnului, mâine! A fost un an plin, ca un sac fără fund. Ducă-se, că lung a mai fost, deşi, paradoxal, zilele păreau să treacă rapid. A fost un an în care am schimbat cetăţenie, ţară, continent, iubit, locuinţă, loc de muncă, look şi planuri de viitor. Atâtea schimbari încât şi aciditatea stomacului s-a schimbat.

Las totul în 2011: regrete, amintiri urâte, decepţii, planuri eşuate, dezamăgiri. Las şi câteva bucurii, ca să am spre ce privi înapoi. Le las, cu speranţa să nu mă mai urmărească, căci multe bătăti de cap mi-au mai dat. A fost. A fost un an greu. Greu tare. Mi s-a pus răbdarea, credinţa, încrederea şi sănătatea la încercare, dar trăiască vitaminizarea, am ajuns şi la sfârşitul lui, ca să dăm startul unuia mai… Mai înţelegător cu firea mea.

Planuri de viitor [2]

Nu-mi plac nunţile cu decor roz, inimioare, floricele, picăţele, buline şi alte minuni. Nunta, după părerea mea, trebuie să-i reprezinte pe ambii parteneri. De aceea, la nunta mea, soţul trebuie să-şi pună amprenta asupra designului! Nu vreau doar o nuntă după gustul meu, vreau să mă uit la pozele de nuntă şi să zic: – Look, babe, that was your idea! Love it!

Scrisoare către blogger [2]

Fata pretioasa,

Te citesc, cu drag, de cateva luni bune de cand te-am descoperit. Sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pt darul tau de a da o forma atat de frumoasa gandurilor tale, recunoscatoare parintilor tai, pt ca datorita lor gandurile tale au “miez”, si desigur… recunoscatoare tie… pt ca iti valorifici talentul si il pui in slujba noastra.

Tocmai pt ca darurile de genul uneori tind sa devina povara, iti doresc in continuare inspiratie multa, ‘drag de scris’ si curajul de a TE comunica. Nu lua fraza de mai sus doar ca pe-o introducere necesara oricarui mesaj… am tinut neaparat sa-mi exprim aprecierea si recunostinta.

Andreea

Niciodată n-aş fi putut scrie un mesaj mai frumos, mai de suflet, mai puternic ca al tău, Andreea. Îţi mulţumesc pentru fiecare cuvânt- pus atât de frumos în fraze, nu doar ca să laude, ci să şi motiveze. Cel mai frumos lucru, după părerea mea, e atunci când oamenii pot să inspire prin mesaje ca al tău, dând cuvintelor puterea de a schimba lucruri.

Citeam şi la Tomata cu Scufiţă bucuria ei de a fi primit o scrisoare de la o cititoare şi mă gândeam, cât de fericiţi trebuie să fie cei care scriu, când primesc mesaje, scrise pentru ei. E ca şi cum toate posturile tale sună altfel, tocmai pentru că, prin mulţumirea cititorilor, capătă altă semnificaţie, una care nu-ţi aparţine doar ţie.

Îţi mulţumesc!

Planuri de viitor [1]

Citeam la Alice Nastase despre regretul ei de a nu fi făcut mai multe notiţe despre copiii ei, de a nu fi păstrat mai multe amintiri despre fiecare gest al lor, năzbâtios sau frumos. Inspirată şi de alte mămici, care încă îşi poartă pruncul sub inimă, m-am gândit să notez de pe acum lucruri pe care, mămică fiind, le uiţi, împovorată de griji, legi şi maturitate.

Când o să chiulească prima oară copilul meu, mi-aş dori să-l pot duce într-un parc de distracţii; să-l las, mai apoi, să modeleze prăjituri pe care să le înfulecăm, fără grijă, în faţa unui proiector, cu cel mai bun desen animat; să-mi mulţumesc, apoi, că sunt cea mai bună mamă din lume, iar drept mulţumire, să-şi facă temele pentru a doua zi, fără scâncete.

Nu cred că toate greşelile trebuie pedepsite, ca să ne învăţăm minte. Cele mai bune lecţii de viaţă le-am învăţat atunci când, în loc să mă pedepsească, părinţii mi-au arătat obrazul ruşinii, nu fiind răi, ci fiind înţelegători; De parcă noi, maturi fiind, nu am invocat concedii medicale false, de parcă noi, copii fiind, n-am luat aspirină, fără să ne doară capul, doar că stăm ACASĂ.

Şi parcă nu e de ajuns un Crăciun…

Răscoleşti în suflet, după fericire, ca în cutii după ghirlande şi globuleţe vechi, de anul trecut. Atârni un zâmbet, de colţul buzei şi laşi bucuria lumii să te atingă, doar că tristeţile nu trec o dată cu venirea sărbătorilor. Tristeţile nu trec o dată cu venirea bucuriilor.

Şi nu e de ajuns un loc în sânul familiei, nu e de ajuns un cadou, nu e de ajuns o vacanţă de Crăciun, nu e de ajuns o zi de 25 Decembrie ca să umpli un suflet cu bucurie- sau poate eu am încetat să mai cred- şi nu doar în existenţa lui Moş Crăciun…

Răscoleam azi posturi din Decembrie anul trecut, şi mai celălalt an, şi mai celălalt an, şi mai celălalt an… Citeam printre rânduri ceea ce nu e scris, dar păstrat în memorie şi am înţeles că nu e bine să dai din buze, dacă nu ai învăţat colinda.

“I also hate people to ask cheerfully how you are when they know you’re feeling like hell and expect you to say ‘fine.’”
– The Bell Jar, Sylvia Plath

Şi nu învinuiesc pe nimeni, decât pe mine- de am luat cele mai neînţelepte decizii, crezând că, de Crăciun, e neapărat să hotărăşti cu sufletul, şi nu cu mintea. Degeaba eşti bun, dacă nu eşti bun cu tine, căci după aceea toţi îţi par răi.