Revelion la Londra

Sper să ajung azi la Londra, deşi m-am pornit cu sufletul în bagaj, atât din cauza transportului, care acum, de sărbători, e dat peste cap, dar şi pentru că… nebunia Londrei mă sperie. Apropo, nu v-am mai zis, dar m-am întors cu mama în Anglia, ca să facem sărbătorile împreună. Urmează şi Crăciunul, pe stil vechi- 7 Ianuarie- care e mai pe sufletul meu, întotdeauna mai blând decât cel de pe 25 Decembrie.

Vreau să vă urez un an bun. Bun cu voi, cu cei dragi vouă. Bun cu planurile voastre cele bune. Vă urez un an răbdător cu toate nevoile noastre, cu toate aşteptările şi speranţele noastre. Să aveţi o petrecere frumoasă, dacă sunteţi cu prietenii sau familia; şi un sărut la miez de noapte, plin cu speranţă, dacă sunteţi cu partenerul. Eh, şi dacă sunteţi singuri, să vă găsească anul nou numai buni de cuplat! La mulţi ani vitaminizaţi!

Singur de sărbători? Da’ singur cuc?

Îmi imaginez oameni singuri de sărbători. Bătrânei, părinţi, băbuţe care- la miez de noapte, dacă nu adorm, aprind candela şi spun o rugăciune- pentru ei, an nou sau vechi, ce mai contează, dacă tot singuri o să fie? Fără un partener sau parteneră?

Ce zici de cei care, plecaţi prin străinătate, nici măcar prieteni nu au, ca să nu mai zic de familie sau iubiţi/ iubite? Nu pentru că ar fi ei antisociali, ci pentru că, de exemplu, abia s-au mutat acolo. Singur cuc, undeva în lume, în camera ta.

Ce te faci? Să-mi spună revistele de toate sfaturile, ce te faci atunci? Te îmbeţi singur cu şampanie şi ciocneşti la miezul nopţii cu dublura din oglindă? Mi se pare trist ca, atunci când o lume sărbătoreşte, unii să se simtă neoameni.

Ducă-se, că lung a mai fost…

Am vrut să fac un bilanţ al anului 2011, dar m-am răzgândit. Au fost prea multe lucruri pe care n-aş vrea să mi le amintesc sau să le răscolesc de la fundul inimii, căci vin în colţul ei şi s-ar putea să mă rănesc. Mai sunt unele lucruri care nici nu mai ştiu de s-au întâmplat anul acesta sau anul trecut, tocmai pentru că anul acesta mi s-a părut incredibil de luuuuuung. Un fel de 2 în 1. Fără Lenor.

Au existat, desigur, şi lucruri frumoase, momente fericite, clipe de neuitat. Au existat de toate, că au avut când- în anul acesta, de se sfârşeşte, Slava Domnului, mâine! A fost un an plin, ca un sac fără fund. Ducă-se, că lung a mai fost, deşi, paradoxal, zilele păreau să treacă rapid. A fost un an în care am schimbat cetăţenie, ţară, continent, iubit, locuinţă, loc de muncă, look şi planuri de viitor. Atâtea schimbari încât şi aciditatea stomacului s-a schimbat.

Las totul în 2011: regrete, amintiri urâte, decepţii, planuri eşuate, dezamăgiri. Las şi câteva bucurii, ca să am spre ce privi înapoi. Le las, cu speranţa să nu mă mai urmărească, căci multe bătăti de cap mi-au mai dat. A fost. A fost un an greu. Greu tare. Mi s-a pus răbdarea, credinţa, încrederea şi sănătatea la încercare, dar trăiască vitaminizarea, am ajuns şi la sfârşitul lui, ca să dăm startul unuia mai… Mai înţelegător cu firea mea.