Azi mi-am făcut puţin timp ca s-o vizitez pe Irene– obişnuiesc să merg la ea de 2 ori pe săptămână, când reuşesc să scap mai devreme de la muncă, dar de când şi-a fracturat piciorul, a fost mai dificil, pentru că a stat mai mult prin spital.
În pragul uşii, aceeaşi Irene, mă întâmpină, de data aceasta, fără zâmbet.
– Bună, cum te simţi azi?, o întreb, mulţumită să o văd mai rumenă la faţă.
– Scuză-mă, dar cine eşti? mă întreabă ea, senină.
Mi s-a dus sufletul în călcâie. Privesc omul acesta, care în ultimele săptămâni mi-a fost alinare maternă şi nu pot să cred că nu mă mai recunoaşte, probabil din cauza memoriei, a bătrâneţii… Încerc să-i spun că sunt eu, dar realizez că nu mai ştie nimic de mine. De undeva din sufragerie, femeia care îngrijeşte de ea, apare în prag:
– O cunoaşteţi pe doamna Irene?
– Da, obişnuiam să o vizitez după muncă, dar nu suntem rude…
– Din păcate e din ce în ce mai slăbită…
– Da, nu mă mai recunoaşte…
– Îmi pare rău…
Plec. Azi a fost o zi tristă pentru mine…
Grapefruits - blog scris cu vitamine 
am patit si eu…faceam voluntariat la o casa de batrani din iasi..si mergeam des la o bunicutza acolo..mi-a cerut o data sa-i aduc niste ceaiuri din plante..stiu doar ca ultima data nu m-a recunoscut si a cerut asistentelor sa ma dea afara din salon…mi-a parut rau…mai ales ca asistentele spuneau ca rudele o viziteaza doar o data pe an..e trist sa vezi asemenea lucruri..
@nimeni : poti sa mi spui la care casa de batrani faceai voluntariat? Si eu sunt din Iasi si am cautat mult timp o fundatie care sa aiba nevoie de asa ceva,de un voluntar care sa aiba grija de niste batrani amarati,abandonati prin azile sau in propriile lor case- dar unde am trimis e mailuri mi au raspuns ca nu au nevoie de voluntari, ca ei lucreaza numai cu asistenti sociali…
ce rau imi pare sa aud asta…o sa o mai vizitezi?poate isi aminteste….
Chiar daca nu-si aminteste ea, tu stii cine e si n-o poti abandona; e bine s-o mai vizitezi, cand ai timp si cat mai e pe-aici…
– in cazul in care vizitele ajuta cu ceva, ei sau tie…
Imi pare atat de rau… Este prima data cand indraznesc sa-ti las un comment. Iti citesc blog-ul de aproape un an de zile, iar astazi mi-au dat lacrimile. Si m-am gandit ca ar fi dragut sa simti ca ai cat mai multe persoane si prieteni alaturi de tine in aceasta zi ata de trista.
Probabil are un inceput de alzheimer…mai incearca in alta zi, isi aduc aminte daca ii prinzi in anumite momente. E foarte trist sa nu iti mai recunosti copilul, sau sa nu mai stii cum te cheama…
Hai fii langa ea, Grapes! E imposibil sa nu isi aminteasca de o inima mare ca a ta! 🙂