„Şerpii boa îşi înghit prada dintr-o dată, fără s-o mai mestece. Pe urmă, nu mai sunt în stare să se mişte şi dorm întruna, timp de şase luni, cât ţine mistuitul“.
M-am gândit atunci îndelung la peripeţiile din junglă şi am izbutit să fac la rându-mi, cu creion colorat, primul meu desen. Desenul numărul 1. era aşa:
Le-am arătat oamenilor mari capodopera mea şi i-am întrebat dacă desenul acesta îi sperie. Ei mi-au răspuns: – De ce să te sperii de-o pălărie? Desenul meu nu înfăţişa o pălărie. Înfăţişa un şarpe boa care mistuia un elefant. Am desenat atunci şarpele boa pe dinăuntru, pentru ca astfel să poată pricepe şi oamenii mari. Ei au întotdeauna nevoie de lămuriri. Desenul meu numărul 2 era aşa:
Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, şi e obositor pentru copii să le dea întruna lămuriri peste lămuriri.
Antoine de Saint-Exupéry- Micul Prinţ
Grapefruits - blog scris cu vitamine 
Excelent fragmentul.
Micul Prinț l-am citit la o vârstă la care nu prea am înțeles eu prea multe din el. Recent l-am recitit…superb.
“Nu cunoşti decât lucrurile pe care le îmblânzeşti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei un prieten, îmblânzeşte-mă.”
Antoine de Saint-Exupéry,
“Micul Prinţ”
Va fac cunoscuta existenta unei organizatii umanitare, condusa de o doamna (Marie-Therese Doridot) din Paris, cu titulatura “Reagir Moldavie (Réagir Europe Moldavie)”, cu o pagina proprie pe facebook
care s-a ocupat de trimiterea de jucarii si diverse materiale la un orfelinat din satul Tarigrad, zona Drochia.
ce frumos,trebuie sa ma apuc de recitit Micul Print 😀
Daca vrei un prieten, îmblânzeşte, mă!
Trebuie neaparat sa citesc cartea asta.
Excelent! Bravo, Grapes! Asa iesim din criza :)))
Da, foarte frumoasa cartea. Si eu ar trebui sa recitesc cartea 🙂
Ei… eu zic ca-i vorba doar de mod diferit de-a vedea lucrurile… si “diferit” nu inseamna neaparat “mai rau” sau “fara substanta”…
Ca oamenii mari nu pricep, e tare adevarat… crescand, invatam o alta limba – cea a supravietuirii – si uitam limba inocentei, a candorii, limba nevinovatei libertati, cea pe care o vorbesc copiii… dar nici asta nu mi se pare un lucru rau, doar e normal, firesc, e cursul inevitabil al vietii… important e ca, invatand limba adultilor, sa nu o uitam chiar de tot pe cea a copilariei… pentru a mai putea exista o punte… si cred ca exista, de multa ori, pentru ca e tocmai ceea ce ne salveaza…
🙂