Lupul păru-şi schimbă, dar…

Nu vreau să scriu, de data aceasta, despre cei răi, egoişti, infideli, mincinoşi şi cum or mai fi oamenii, ci despre lupii cei blânzi căci şi ei, nu-i aşa, îşi schimbă blana, dar năravul ba.

Mi-am zis de atâtea ori niciodată n-o să accept comportamentul x, atitudinea y, gesturile x, limbajul z. Niciodată s-a transformat în întoteauna. La asta să se fi gândit Octavian Paler când a zis “ceilalţi lupi m-ar sfâşia, dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns”?

E de neînţeles cum unii nu învaţă din propriile greşeli, chiar dacă sunt conştienţi că ceea ce fac e rău, dar e la fel de rău pentru cei care le acceptă greşelile, deşi au zis că n-au s-o facă. Pe lup nu-l loveşti cu nuieluşa, căci te atacă şi te sfâşie.

Cum ➡ spuneam, dacă lupul se schimbă, nu înseamnă că oaia devine mai încrezătoare. Nu ştiu ce să zic, probabil lupii ăia blânzi sunt viitorii câini îmblânziţi sau animale de circ şi zoo unde au nevoie de lecţii şi anturaj prielnic pentru a se rupe de haită.

Eu încă mă duc la vânătoare; anunţ oaia să se ascundă…