Boys are great!

Zilele trecute m-am simţit ca în şcoala generală, când aveam doar prieteni băieţi, iar acasă aveam alţi 3 fraţi, la care veneau alţi băieţi, prieteni de ai lor. Băieţii prieteni sunt altfel. Ei nu pierd o zi smiorcăindu-se,  sunt dispuşi să îţi asculte problemele doar dacă vrei o soluţie- altfel, ei au alte lucruri mai importante de făcut, de exemplu- să nu-şi facă probleme.

Asta mi-a plăcut întotdeauna. Dacă vor să se ducă la pescuit şi n-au undiţe, se duc- cel puţin fac o baie, beau o bere. Lor nu le pasă cum se îmbracă, atâta timp cât ştiu că oricum o se distreze. Menţionez însă, e o diferenţă între bărbaţii-prieteni şi bărbaţii-iubiţi. Se întâmplă, uneori, să te simţi mai în largul tău cu prima categorie, decât cu a doua şi nu se poate să fii la fel de prietenă cu iubitul, aşa cum eşti cu amicul.

Când simţi că trebuie să urăşti toţi bărbaţii, nu trebuie să îi excluzi pe cei care pot fi mai mult de atât. Cu prietenii nu trebuie nici să te plângi, nici să fii tristă, nici supărată, nici plictisită. Lor, dacă le e foame- mânăncă, ce-o fi, iar “ce-o fi”-ul ăsta e grozav. Imaginaţi-vă cum e când sunt de naţionalităţi diferite, culturi diferite, accente diferite, culori şi limbi diferite. Aici am învăţat că, nimeni nu te înţelege mai bine, decât cei care sunt în aceeaşi situaţie ca tine.

Am mâncat pizza elementară, la o liră, spre disperarea italianului, şi am băut ceai cu lapte. Dacă am mai fi aşteptat autobuzul mai mult de o oră, sunt sigură că ar fi renunţat la banii de ţigări, poate chiar şi la fumat, numai ca să îmi plătească taxiul şi să scape şi de mine, şi de frigul englezesc. Boys are great!

Străin

Nu-i bine. Nu-i bine nici aşa, nici aşa, nicicum. Ce e fericirea mea pe lângă nefericirea celorlalţi? Dar ce e nefericirea mea pe lângă fericirea altora? Pe toate le poate face omul, dar ca să fie fericit are nevoie de cel puţin încă o persoană.

Şi nu mă bucură nici jobul, nici şcoala, nici Anglia, nici Londra, nici autobuzele roşii, nici vacanţele, nici cadourile, nici planurile de viitor. Nimic nu-mi încape în minte- ocupată şi preocupată fiind cu alte planuri- poate mai mici, dar posibile în orice colţ de lume.

Sunt mulţumită, foarte, cu tot ce mi s-a dat, dar mă simt de parcă m-aş cufunda în cutii frumos ambalate, fără să apuc să le desfac, ca să văd ce e înăuntru. Îmi vine să urlu şi nu ştiu dacă de nervi, de bucurie, de frică, de… Şi-aş lăsa de la mine, dar nu asta e soluţia- am tot rezolvat problemele cu soluţia asta şi n-am ajuns decât la alte probleme.

Aşa m-am săturat de camere străine, de ţări străine, de oameni străini, de limbi străine, de sentimente străine, de bagaje, de stăina din mine. Azi mi-am salutat viaţa, a trecut pe lângă mine, mi-a râs în faţă şi m-a întrebat cât mai am să-mi plâng de milă?

Eu, mie, al meu…

Nu mă mai recunosc şi nu ştiu dacă e vorba de timp, de vârstă, de schimbări sau pentru că am devenit ceva ce nu sunt eu. Nu-mi plac situaţiile limite pentru că obişnuiesc să le împing până la alte limite, ca să fiu sigură că o să cadă în gol. Nu-mi plac nici situaţiile când ştiu ce trebuie să fac, dar aleg să fac altfel, în speranţa că o să fie mai bine.

Mă complac, de la o vreme, în tot felul de astfel de situaţii şi tot amân rezolvarea pentru că nu-mi plac soluţiile pe care le am. Altă dată, amânarea, îmi făcea bine, dar acum mă scoate din sărite. Nu mai am răbdare să sper, să aştept pentru că am irosit resursa asta, am irosit-o inconştient, crezând că am destulă pentru o viaţă întreagă. Şi pentru mine, şi pentru alţii.

Nu-mi place de mine, cea de acum. Aveam o personalitate frumoasă. Unii pomi n-au nevoie de nuia de sprijin ca să crească drepţi. Unora le stă mai bine strâmbi, ăsta e tot farmecul lor. Oamenii mă plac pentru ceea ce sunt eu în realitate. Nu ştiu de ce şi pentru cine am încercat să fiu altcineva, dar a fost o greşeală. O să îmi revin. O să îmi iau energia din alte resurse şi o să fie bine. De data asta însă, o să fie bine doar pentru mine. Egoismul face bine omului bun. Îi dă câteva palme de încurajare.

grafic

Iubesc pana la punctul maxim din parabola, dar daca nu imi dai valori de crestere sau constante, alunec ca o sanie pe zapada din ianuarie, zapada aceea inghetata de gerul iernii, care se topeste greu. Matematica e o stiinta exacta, n-ai cum sa dai gres, iar uneori poti rezolva o problema prin mai multe metode, cu ajutorul mai multor formule. Rezultatul poate sa iti iasa si cu minus, si cu plus. Dar cu siguranta, cu cat adaugi mai mult, cu atat te apropii de “+”. Iubirea e ca un grafic, cu cat adaugi valori de crestere mai mari, cu atat punctul de maxim creste. Dupa aceea ai nevoie de o constanta ca sa nu ajungi la valori cu minus.

“Atunci cand nu vezi solutia esti prea aproape de problema.”