Străin

Nu-i bine. Nu-i bine nici aşa, nici aşa, nicicum. Ce e fericirea mea pe lângă nefericirea celorlalţi? Dar ce e nefericirea mea pe lângă fericirea altora? Pe toate le poate face omul, dar ca să fie fericit are nevoie de cel puţin încă o persoană.

Şi nu mă bucură nici jobul, nici şcoala, nici Anglia, nici Londra, nici autobuzele roşii, nici vacanţele, nici cadourile, nici planurile de viitor. Nimic nu-mi încape în minte- ocupată şi preocupată fiind cu alte planuri- poate mai mici, dar posibile în orice colţ de lume.

Sunt mulţumită, foarte, cu tot ce mi s-a dat, dar mă simt de parcă m-aş cufunda în cutii frumos ambalate, fără să apuc să le desfac, ca să văd ce e înăuntru. Îmi vine să urlu şi nu ştiu dacă de nervi, de bucurie, de frică, de… Şi-aş lăsa de la mine, dar nu asta e soluţia- am tot rezolvat problemele cu soluţia asta şi n-am ajuns decât la alte probleme.

Aşa m-am săturat de camere străine, de ţări străine, de oameni străini, de limbi străine, de sentimente străine, de bagaje, de stăina din mine. Azi mi-am salutat viaţa, a trecut pe lângă mine, mi-a râs în faţă şi m-a întrebat cât mai am să-mi plâng de milă?

9 thoughts on “Străin

  1. E posibil sa primesti ceea ce iti doresti dar acel ceva sa nu fie ce ai tu nevoie pentru a fi fericita.Ne nastem cu puterea de a visa dar trebuie sa fim constienti ca realitatea e cu totul altfel…

  2. Stii cat ai sa-ti mai plangi de mila? Pana ai sa simti, tu singura, in tine, ca poti sa mergi mai departe. E perfect normal sa te simti asa. Si, crede-ma, nu-i o dovada de slabiciune sa recunosti ce te doare, dimpotriva. E mai bine sa fii tu, cu toate cate le ai, decat sa porti mereu o masca de aparenta – puternica, de ne-atins.
    O sa-ti fie bine, stii de ce? Pentru ca lupti pentru asta! Asta face diferenta.
    Ai grija de tine. Chiar pe-acolo, printre straini. Tu, cu tine daca esti bine, nu conteaza unde esti.

    Si, rational vorbind, pune in balanta avantajele si dezavantajele unei vieti departe. Tu singura vei trage concluziile. Crede-ma, nu vorbesc “vorbe”, stiu ce spun, una dintre surorile mele locuieste la Londra. 🙂

  3. Singurul lucru care conteaza este sa nu fii straina de tine, pentru ca daca se intampla asta, nu mai are nicio importanta unde esti.
    Eu zic sa te ridici, sa zambesti si sa incepi sa alergi. De ce? Ca sa prinzi din urma viata si sa o intrbi daca doar atat poate pentru ca tu esti mai puternica decat ea🙂
    Curaj!

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s