Ploiţăăă!

M-am făcut de-a voastră

După mai bine de un an de zile, am reuşit astăzi, în sfârşit, să îmi rezolv cu actele şi cu cetăţenia română. S-a terminat cu vizele, cu nervii la ghişee, cu discriminarea şi limitarea drepturilor mele, ca om, nu ca cetăţean.

Ştiu că sunt printre norocoşii care au reuşit, pentru că e foarte greu să obţii toate actele din moment ce legislaţia se schimbă de la an la an, iar birocraţia e aşa cum ştiţi şi voi.

V-am salutat româneşte!

Thoughts for every day [51]

Interpretăm corect nevoile emoţionale ale partenerilor noştri?

Am găsit azi prin casă o carte, am deschis-o întâmplător la Capitolul 5, unde am găsit întrebarea: Interpretăm corect nevoile emoţionale ale partenerilor noştri? Se pare că există 3 categorii de oameni, cu nevoi şi percepţii diferite.
1. Oamenii predominant vizual: ei au nevoie să vadă dragostea prin diferite gesturi, dovezi şi lucruri materiale.
2. Oamenii predominant auditiv: sunt acele persoane care, înainte de a vedea dragoste, au nevoie să audă declaraţii, cuvinte de laudă la adresa lor, etc.
3. Oamenii predominant kinestetic: acele persoane care au nevoie să simtă dragostea în acţiune- mângăieri, contact fizic, etc.

Soft…

Când “Te iubesc” nu ajunge…

E greu când nu-l poţi iubi pe celălalt. E greu şi atunci când crezi că dragostea ta ajunge pentru amândoi. Nu e mai uşor nici atunci când la “Te iubesc”-ul tău ţi se răspunde cu “Şi eu…”

Nu poţi spune “te iubesc” pe post de iertare sau pe post de promisiune că va fi mai bine. Din iubire poţi să îţi pierzi raţionamentul, dar vine momentul când iubirea îţi deschide ochii şi trebuie să alegi realitatea mai presus de sentimente.

Te iubeşte, dar te înşeală. Te iubeşte, dar te dezamăgeşte. Te iubeşte, dar nu te apreciază. Te iubeşte, dar îi este ruşine cu tine. Te iubeşte, dar are nevoie de libertate. Te iubeşte, dar nu realizează când te răneşte.

Şi tu îl iubeşti, dar nu se merită.

Din relaţii lungi şi dese, te alegi doar cu poveţe

Nu cred că e corect să zici “-Sunt adepta relaţiilor lungi” de parcă asta ar ţine de tine. Eu am avut doar relaţii de lungă durată, iar aici am în vedere ani împărţiţi în copilărie, liceu şi facultate. Am învăţat că lunile, apoi anii împreună cu celălalt, n-au nicio legătură cu faptul că ai o relaţie solidă, bună şi de viitor. Aici nu e ca la vin.

O relaţie cu cât e mai lungă, cu atât e mai şubredă. În primul rând, pentru că ştii deja cum o să evolueze, ştii câte ai compromis, dar mai ales, ştii câte mai eşti în stare să sacrifici pentru încă o lună, apoi încă un an în plus. Zic “sacrific” pentru că analizăm mai întăi lucrurile negative, pentru că din lucruri frumoase nu te cerţi. Cu cât devine mai serios, cu atât e mai tensionat, pentru că te întrebi: este el cel mai potrivit pentru mine?

Thoughts for every day [50]

Ah, yes, the past can hurt. But the way i see it, you can either run from it, or learn from it.

Ţii regim în ochii lumii, dar mănânci pe întuneric.

Am câteva doamne la sală care, în timp ce gâfâie la abdomene, vorbesc despre mâncare, de parcă mâncatul e singurul lor scop şi hobby în viaţă. Nu înţeleg de unde obsesia aceasta a oamenilor pentru mâncare, când hotărăsc să slăbească.

Când e vorba de o dietă, sau de o simplă supraveghere a alimentaţiei, devine chinul vieţii. Pun pariu însă că unii, indiferent de cât de obosiţi nu ar fi, dacă le este poftă de îngheţată sau cine ştie ce alte dulciuri, se duc şi în limbă până la magazin.

Cele mai grăsuţe o să privească mereu cu invidie la fetele mai slăbuţe, de parcă e vina cuiva că pentru ele e mai importantă o ciocolată, un hamburger, o friptură sau prăjitură. Mai e ideea că în spatele fotomodelelor e mereu un bogătaş. Ei bine, chiar dacă ar fi aşa, bogătaşul nu stă câteva ore pe zi la sală în locul lor, bogătaşul nu se abţine de la mâncare, bogătaşul nu ţine diete.

Eu am câteva luni de când n-am mâncat ciocolată, dar asta nu înseamnă că m-am chinuit, că m-am privat de nu ştiu ce plăcere a vieţii. Indiferent cu cine am vorbit, în chinul ei de a slăbi, îmi vorbeşte despre această foame, despre aceste pofte. Dacă n-ar avea în minte ideea că fac asta pentru a slăbi, sunt sigură că nu li s-ar părea atât de dificil. Dar omul e făcut să se plângă: dacă e gras, vrea să slăbească. Dacă slăbeşte, vrea să mănânce. Unele abia aşteaptă să rămână însărcinate, să pape şi pentru ăla micu’.

“-Vai, da eşti aşa slabă, de ce mai faci sport?”
Sportul nu se face doar pentru a slăbi, iar pentru unii nu e deloc un chin.

In a man’s world

Am primit imaginile pe mail, m-am amuzat şi, pentru că îmi sunteţi dragi, le împart cu voi. Sper să vă placă… Nr.2 – my favorite!

Vezi şi ➡ desene neanimate

Afine? Bleaaaacs!

Voi aţi mâncat vreodată afine în starea lor naturală? Luasem săptămâna trecută nişte afine şi abia aşteptam să ajung acasă, să le spăl şi să le savurez, plesnind bobiţa între dinţi. Mare mi-a fost dezamăgirea, au un gust oribil, amar şi sec. Insulina vegetală? Înţeleg că au un nivel scăzut de zahar, dar chiar aşa? Fetele se plângeau că le-am dat zmeură, ia să vedeţi data viitoare când mă supăraţi cu ce afine frumoase vă servesc. 😆

Ori m-a păcălit vânzătoarea şi mi-a dat cine ştie ce poame culese de pe marginea drumului, ori chiar acesta e gustul de afine. Încă le mai am în frigider şi mă întreb dacă se merită să stric bunătate de zahăr pentru a le îndulci… Şi când te gândeşti cât de mult îmi place ceaiul de afine şi dulceaţa de afine… Spuneţi-mi, m-a păcălit vânzătoarea sau natura?

Fii ştrengar împreună cu copilul tău

Întotdeauna m-am întrebat cum se descurcă părinţii cu puştii de 5-10 ani, când aceştia sunt atraşi de calculator, iar timpul limită, impus ca regulă, este, de cele mai multe ori, o bătaie de cap. Cred că în astfel de cazuri e bine ca, înainte să îi interzici, să încerci să intri în lumea lui, ca să vadă că nu priveşti aceste jocuri sau distracţii pe net ca pe ceva negativ. Având în vedere diversitatea jocurilor de pe internet, cred că mai important decât în a le interzice să se joace, e să avem grijă de informaţiile pe care le-ar putea accesa.

Status&avatar

Cred că cea mai ciudată stare e aceea când nu simţi nimic, deşi prin corpul şi mintea ta trec tot felul de stări, una mai intensă decât alta…

Tilifon mobil

Primul meu telefon mobil l-am avut în clasa a 9-a, un Nokia 3310, gri. Mi-l cumpărase părinţii pentru că era singura modalitatea de păstra legătura cu ei şi de a mă plânge zilnic că nu mai vreau în România, că vreau acasă şi alte lucruri de copil zmuls din alinturile vieţii şi purtat prin vămi cu genţi mai grele ca mine, pline cu bunătăţuri şi amintiri.

Plăcere sau dependenţă?

Dacă nu ai blog, crezi că cei pe care îi citeşti n-au ce face, îşi pierd timpul. Dacă ai blog, te întrebi de ce cei care n-au nu îşi fac. Dacă ai blog încept tot felul de etichetări, sub regulile unor oameni cu idei. De exemplu, într-o discuţie cu pandutzu, acesta îmi spunea că nu e de ajuns să scrii bine, ci că trebuie să şi comentezi pe blogurile celor mai buni, conform Zelistului.