Ce zic alţii despre tine?

Ţi s-a întâmplat să citeşti lucruri despre tine? Să citeşti un text unde să îţi găseşti numele sau felul în care te porţi, descris prin ochii autorului. Indiferent dacă e vorba despre critică sau contemplare, consider că e un lucru greu de acceptat- cel puţin pentru mine. Să realizezi că cineva a avut această necesitate, să se oprească, în scris, asupra fiinţei tale şi să scrie, poate cel mai sincer, despre tot ce simte, crede sau nu înţelege la tine.

Ţi se taie respiraţia. Să citeşti despre tine, în cel mai sincer mod, e şocant, indiferent de context. Vouă vi s-a întâmplat?

10 thoughts on “Ce zic alţii despre tine?

  1. Nu, eu nu cred că e greu de acceptat. Ține și asta de asumarea a tot ceea ce ești. Până la urmă, ce poate spune cineva despre tine e ori adevărat – și în cazul ăsta, chiar dacă nu îți place, mi se pare necesar să accepți părerea aceea ca fiind reală – ori neadevărat și atunci, nu are de ce să îți pese.
    Toate bune.

  2. Am avut o asemenea experienta . Am fost privita in ochi,analizata din cap pana-n picioare iar apoi descrisa in detaliu pe-o foaie invechita cu un creion ce abea mai lasa urme. Cuvintele scrise de acea persoana,un vecin cu care,pana atunci n-am avut nici o tangenta,m-au facut sa ma uit la mine,in oglinda,si sa vad alta persoana.
    A fost cea ma sincera parere pe care am primit-o,una constructiva si poate putin acida. N-am cerut parerea lui,dar am primit-o fara sa ceara nimic in schimb .
    Nu mi-e prieten si nu-mi va fi.. Dar ii voi multumi intotdeauna. Nu pentru ca m-a criticat si nici pentru ca mi-a laudat calitatile ci pentru ca a facut ceea ce nimeni,indiferent de gradul de prietenie n-ar fi facut si anume a fost sincer,direct si n-a cerut nimic in schimb .

Împarte o felie de grapefruit :)