Când 6 a devenit număr magic

La liceu am locuit 6 moldovence întro cameră. Dacă stau şi mă gândesc acum, mi se pare incredibil. Pe atunci, tot incredibil mi se părea- incredibil de bine, de frumos, de acasă. Eram trei la un liceu, trei la un altul. Petru Rareş şi Ştefan cel Mare, Suceava. Seara ne întâlneam ori în cameră, ori direct la cantină, dacă ne era prea foame ca să ne schimbăm de uniforme, mai întâi. Care spălat pe mâini?

În weekend nu mâncam la cantină. În weekend trebuia să ne descurcăm, cumva. Ori pachete de acasă, ori cartofi prăjiţi, împărţiţi frăţeşte (ca între surori) pe 6 farfurii. Fierbeam ceai pentru 6 căni. Spălam vase ca la o casă de copii. Ana, Ludmila, Mariana, Silvia şi Svetlana. Le-am scris în ordine alfabetică, pentru că nu pot altfel să le pun pe o scală. Nu pot să fac diferenţe între ele.

Aveam 2 paturi duble şi un pat supraetajat. Dormeam două câte două. Mergeam toate 6 după pachetele trimise de părinţi, care ajungeau noaptea târziu, în funcţie de cât de mult stătea autobuzul în vamă. Nouă nu ne păsa decât de plăcinţele şi de restul bunătăţilor de le puneau mamele noastre. Ştiam, deja, cam ce se află în bagaj, în funcţie de mamă. Fiecare pachet era magic. Chiar dacă mamele puneau pentru fiica lor, noi desfăceam împreună şi săream în sus de extaz, ca la cele mai super goluri.

Scriu şi mă minunez. Nu-mi vine să cred, deşi mie mi s-a întâmplat. Locuiam 6 suflete în aceeaşi cameră. Ne mai şi certam, desigur. Vineri seara, sau sâmbătă, ne strângeam în cerc, pe patul uneia dintre noi şi discutam. Spuneam, fără jenă, ce ne-a deranjat, în timpul săptămânii, la fiecare celelalte 5 fete. Tot vineri, dacă era o săptămână grea, plângeam în grup, spunându-ne cât de greu este, de parcă am fi putut să ne ajutăm.

Împărţeam haine, încălţăminte, mâncare şi pat. Împărţeam bucurii, necazuri, evenimente din familie şi dorul de casă. Mâncam 6 la o masă de 4. Ne făceam temele în cameră, pe braţe. Ne spuneam poveştile de dragoste adolescentină şi plângeam pe umărul fiecăruia, când sufeream din cauza unor iubiri fragede. Ne admiram şi ne criticam. Ne apăram, când alţii loveau, indirect. Eram fericite, împreună.

Thoughts For Every Day [257]

“If your dreams do not scare you, they are not big enough.”

Quoted from Her Excellency Ellen Johnson Sirleaf, President of the Republic of Liberia, at Harvard University’s 360th Commencement Ceremony.

Recomandare film: Hugo

Hugo mi-a plăcut. Ştiu că a trebuit să-l văd fragmentat, aşa că, m-am dus la culcare cu Hugo în gând, ca în copilărie, după ce mi se spunea o poveste interesantă ca apoi, a doua zi, să mă aşez cuminte în faţa ecranului, să ascult povestea mai departe.

Nu ştiu de ce am impresia că toată lumea l-a văzut deja, iar eu apar, după decenii, cu acest post, repetând după alţii, cât de grozav este. Dacă mai există “extratereştri” ca mine, în acest caz, vă asigur că e un must see.

Cum să reuşeşti în viaţă

Nu ştiu sigur dacă eram încă la liceu sau la facultate, deja, când gândeam că, dacă e să pleci undeva în călătorie, trebuie să ai un iubit bogat care să te ducă, călare pe cal alb sau, cel puţin, în maşini BMW full options. Sau Mercedes, după caz.

Încă regret teama pe care am avut-o, precum că nu pot să fac asta şi singură, că am nevoie de un el să rezerve biletele de avion sau camerele de hotel. Încă regret aşteptările pentru evenimentele speciale pentru alţii, precum Valentine’s Day, ca să plec[ăm] undeva. Continue reading