First time mom? There is hope!

(până mănâncă Kevin nasul la noua lui jucărie, o să vă scriu câteva din experienţele mele de mămică – din astea din care am învăţat. Noi de la el şi el de la noi.)

1. Pătucul – deşi am avea tendinţa să îl poziţionăm cu căpuşorul la baza patului, e indicat să îl poziţionăm cu picioarele. Ei, fiind mici şi obişnuiţi cu spaţiul mic şi îngust din burtică, au nevoie să-şi simtă limitele. Atunci când lovesc cu picioruşele în gol, se sperie. Dacă îi poziţionăm cu picioarele la bază, ei ating marginea patului şi se simt în siguranţă.

Noi abia la 8 săptămâni l-am obişnuit să doarmă înfăşat (bebe făcut sărmăluţă, cu ajutorul unei pânze de bumbac). Adevărul e că acum doarme mai mult şi mai liniştit, altfel tresare prin somn şi se sperie de mânuţe. Deşi n-am avut probleme cu el, să nu doarmă noaptea, încă de la început, am observat că se trezea, nu pentru că vroia lapte, ci pentru că se speria prin somn (ca atunci când visezi că te duci în gol şi te trezeşti trăsărind). A plâns prima zi, dar acum, când îi este somn şi încep să-l înfăş, se linişteşte imediat şi închide ochişorii.

2. Jucării – îmi pare rău că nu l-am obişnuit mai devreme cu jucăriile. Aveam impresia că, dacă nu vede bine, n-are rost să i le flutur prin faţa ochilor sau să i le las prin jur, să le atingă. Ei încep să vadă încetişor- încetişor şi, dacă se obişnuiesc cu jucăriile şi culorile lor, încep să se joace mai devreme. Are 2 luni şi 2 săptămâni şi a început deja să prindă şi să strângă jucăriile cu mâinele (le duce direc la gură să le mănânce nasul). Prima oară când i-am prezentat jucării însă, s-a speriat puţin şi a început să plângă. De aceea, recomand să prindeţi jucării la căruţ, la pătuc – să se obişnuiască cu ele, cu zgomotul lor (dacă sunt din astea cu muzicuţă, biluţe sau material care fâşâie).

3. Zgomot – când a venit moaşa acasă, a doua zi, a început să vorbească tare, să râdă – spre disperarea mea şi a lui Octavian (Kevinuţ abia adormise) şi noi încercam politicos să o şşşşşşşşşşşşşşşşşşşşşt. Surprinzător, nu s-a trezit. Tot ea ne-a spus că e spre binele nostru să îl obişnuim cu zgomotele, dacă nu vreau să-mi usuc părul la vecini. Săptămâna trecută am fost la un botez şi a dormit bine merci, chiar dacă suna muzica în boxe. Încă mai sunt seri când eu şi Octavian vorbim în şoapte şi sunt mai multe şanse să se trezească când ne şuşotim, decât atunci când vorbim tare. Plus la asta, dacă nu e obişnuit cu zgomotele, se sperie de la orice sunet.

4. Suzeta – nu am vrut să îi dăm suzetă pentru că zic unii că o să fie fâlfâit când o să înceapă să vorbească. La 4 săptămâni a trebuit să-l obişnuim cu suzeta pentru că e mai bine să-l linişteşti, când plânge de se schimbă la culoare, dar nu vrea la sân (pentru că îl doare burtica de la colici, de exemplu). La noi semnele de colici au început să dispară de 2 săptămâni, aproximativ. Nu-i mai dau Espumizan L decât ocazional, uneori doar dimineaţa, alteori doar seara. Primele 2 luni, însă, i-am dat după fiecare masă. Ce a mai funcţionat la noi – sunetele albe. Adormea şi parcă uita de durere când îi puneam pe fundal muzică cu păsărele şi susuit de apă.

gata. s-a trezit 🙂