Ne uitam uneori la fetzele oamenilor, la cupluri, la oamenii din jurul nostru si ne gandim cat de fericiti sunt unii, cat de frumosi sunt impreuna, cat de bine le merge…dar niciodata nu se stie ce se ascunde in spatele acelor zambete, acelor imbratisari. Unii baieti ar vrea prietena altora, alte fete ar vrea iubitul celeilalte, doar pentru ca ni se pare noua ca EL/EA sunt perfecti/e. Am facut de multe ori greseala aceasta: sa imi compar relatia, fericirea, familia, serviciul cu ceea ce aveau ceilalti si sa cred mereu ca eu am mai putin, ca eu am mai rau, ca eu nu sunt fericita ca altii…
Fiecare din noi varsa lacrimi dupa hohotele de ras, fiecare din noi trece prin momente proaste si fiecare din noi afisam cate o masca tocmai pentru a nu-i dezamagi pe ceilalti.
Fericirea e ceva relativ. Cred ca nici nu exista. Sunt sigura ca multi din voi o sa va intrebati daca m-am certat cu fishuc, daca mi-am pierdut locul de munca, daca…orice altceva!
Cred ca suntem ca un fel de presedinte pentru sine. Promitem ca de maine o sa schimbam, ca o sa facem mai bine, chiar credem ceea ce spunem, dar ne pacalim doar cu ceea ce primim si cu ceea ce dam, convinsi fiind ca facem ce e mai potrivit. Asta pana la urmatorul mandat, cand s-ar putea ca altii sa ne sufle borsul din lingura si evident, cand n-o sa recunoastem esecul ca fiind doar rezultatul faptelor noastre. Uneori ne e frica sa renuntam pana si la nefericirea noastra…probabil pentru ca ne-am insusit prea mult “a ne duce crucea”, dar fara a simti povara.
Grapefruits - blog scris cu vitamine 
E greu sa compari.
Oamnei merg pe strada, singuri sau cu cineva, si nu poti sti ce e de fapt in sufletul lor, ce se intampla de fapt “acasa”.
Fericirea exista. Dar nu e o stare generala. E o adunatura de bucurii marunte, ocazionale.
:)) good point, cu mandatele personale is tot.
dar nu cred ca fericirea e relativa, cred ca poate fi gasita, dar noi ca fraierii nu ne uitam niciodata unde trebe ca deh, parca tot capra vecinului… nu, nu e o chestie de “romanism”, dar pur si simplu, ca oameni, catalogam tot ce vedem in jur si parca orice situatie ne-ar “inveli” mai bine ca cea in care ne gasim, si care, ce sa mai, ne tine de cald…