Câteodată mi-e ciudă că arăt aşa, copilăroasă, cu moacă de sensibiloasă, drăgălaşă- oamenii au instinctul să mă apuce de fălcuţe şi să se joace cu ele, aşa cum faci cu bebeluşii, când ţi-e drag de ei.
Degeaba îmi iau rochie, pantaloni scurţi şi tocuri, efectul nu dispare. Şi nu e vorba doar de fizic, ci şi de atitudine. Bărbaţii vor să aibă grijă de mine, pentru că par copil, deşi am sâni şi fund şi parcă aş fi bună, dacă aş dansa lasciv.
Degeaba mă machiez, ochii mă trădează, dincolo de rimel şi umbre. Fondul de ten nu acoperă zâmbetele; nu acoperă feţele pe care le fac, când mă miră ceva, când mă bucură, când mă intristează, când sunt emoţionată.
Eu aş râde, ca la desenele cu Tom&Jerry, dacă bărbaţii s-ar oferi să-mi cumpere haine, să-mi plătească operaţiile cu silicon, să îmi dea bani pentru distracţii, să îmi cumpere maşină şi să mă ducă în vacanţe.
Săptămâna trecută m-am bucurat când mi-a zis un bărbat că arăt de 26 de ani. Ştiu, femeile o să mă înjure acum, dar când te duci la interviu şi managerul are puţin peste 30 şi se uită la tine ca şi cum ai avea 15 ani, e aiurea.
Grapefruits - blog scris cu vitamine 