A fi sau a nu fi drăgălaşă

Câteodată mi-e ciudă că arăt aşa, copilăroasă, cu moacă de sensibiloasă, drăgălaşă- oamenii au instinctul să mă apuce de fălcuţe şi să se joace cu ele, aşa cum faci cu bebeluşii, când ţi-e drag de ei.

Degeaba îmi iau rochie, pantaloni scurţi şi tocuri, efectul nu dispare. Şi nu e vorba doar de fizic, ci şi de atitudine. Bărbaţii vor să aibă grijă de mine, pentru că par copil, deşi am sâni şi fund şi parcă aş fi bună, dacă aş dansa lasciv.

Degeaba mă machiez, ochii mă trădează, dincolo de rimel şi umbre. Fondul de ten nu acoperă zâmbetele; nu acoperă feţele pe care le fac, când mă miră ceva, când mă bucură, când mă intristează, când sunt emoţionată.

Eu aş râde, ca la desenele cu Tom&Jerry, dacă bărbaţii s-ar oferi să-mi cumpere haine, să-mi plătească operaţiile cu silicon, să îmi dea bani pentru distracţii, să îmi cumpere maşină şi să mă ducă în vacanţe.

Săptămâna trecută m-am bucurat când mi-a zis un bărbat că arăt de 26 de ani. Ştiu, femeile o să mă înjure acum, dar când te duci la interviu şi managerul are puţin peste 30 şi se uită la tine ca şi cum ai avea 15 ani, e aiurea.

Nu-mi plac emoţiile extra

Ai un sentiment că ai putea să omori pe cineva când, ai ceva extrem de important de făcut, iar între timp ţi se întâmplă altele; ţi se rupe dresul înainte de interviu, îţi întârzie taxiul, când tu deja eşti în criză de timp, îţi iese un coş în vârful nasului în ziua nunţii; ţi se strică maşina în timpul unei călătorii. Ştiţi voi, din astea- lucruri obişnuite, în momente de criză.

Cine spune o rugăciune pentru fruct?

Aşa cum m-aţi obişnuit în sesiune şi la licenţă (atâta v-a trebuit) urându-mi succes şi ţinându-mi pumnii, nu aveţi decât să spuneţi rugăciuni şi pentru ziua de mâine- am primul examen de aici, iar de joi, pe 6- încep şcoala propriu-zisă. Nu ştiu dacă sunt stresată sau am emoţii, dar cred că mi-ar prinde bine nişte încurajări şi mi-ar plăcea să vă ştiu alături!

TU pentru cine scrii?

Îmi spunea azi Pandutzu cât de norocoasă sunt, ca bloggeriţă, pentru că am reuşit să fac din comentatori şi din cititori o comunitate de oameni gata să îmi fie alături când te aştepţi mai puţin. Oameni care nu lasă doar comentarii, ci şi gânduri.

Vroiam să scriu postul acesta de mult, dar nu ştiam cum să îl abordez- din perspectiva bloggerului sau din perspectiva cititorului? Dacă o să îţi răspunzi că scrii pentru tine, felicitări! Scrie pentru tine. Dacă scrii pentru bani, bravo! Dacă scrii pentru aparenţe, poartă-ţi masca cu mândrie prin tot teatrul acesta, numai scrie.

La început aveam 2-3 link-uri în blogroll. Ştiam ce a păţit tatăl Copilei şi îi transmiteam sănătate, ştiam când se enervează Hubba Bubba, ştiam ce a făcut X şi Y, care şi-au şters blogul şi ne părea rău, iar între timp i-am uitat. Alex’andra îmi zicea fructu’. Nebunie de blog. Ne comentam unul altuia, aveam cine ştie câţi zeci de vizitatori şi, dacă nu primeam comentarii, era pentru că scriam prea bine, ca să mai zică cineva ceva.

Azi. Azi mă uitam prin blogroll-ul unor străini de la care îmi tot vin vizitatori (i-am prins cu ajutorul lui Zelist) şi, fără să mă laud (tare) eram trecută “fructuleţ”, “grepfruită”, “cel mai dulce grapefruits”, etc. la “recomand” şi “citesc cu placere”. Mi s-a oprit blogul în gât de emoţie şi da, sunt mândră de mine. Sunt oameni care n-au zis nimic, dar au stat pe blogul meu, în linişte, ca în bibliotecă. Au citit, au criticat, au plăcut, n-au plăcut. Numai google analystic şi tastatura voastră ştie!

Eu scriu pentru mine şi mă aleg cu tine, cum aş putea să îţi mulţumesc? Cine n-are blog, să-şi cumpere! Cine n-are comentatori, să scrie. Cine a găsit un blog bun de citit, să se considere norocos. Până la urmă, noi toţi scriem pentru tine- blogger sau cititor curios.

WishList de Crăciun

M-a întrebat Roxana Călinescu care îmi sunt dorinţele pentru Crăciun şi, de de două zile, mă tot gândesc: oare despre ce să scriu?- am tot ce îmi doresc şi mai mult de atât. Da, am chiar şi ceea ce nici măcar n-am îndrăznit să cer pentru că nu eram sigură că o să primesc, iar mie nu-mi place să visez aiurea-n pom, mai ales în pomul de Crăciun.

Îmi doresc totuşi ceva, dar nu ştiu dacă e bine să scriu aici. Eu am fost fată cuminte, vreau să văd dacă şi Moşu’ şi-a făcut treaba- iar asta e singura mea modalitate de a află dacă într-adevăr există 😆

Nu-mi doresc ceva anume, poate să fie orice, numai să ştiu că a fost căutat cu dragoste. Să ştiu că persoana respectivă s-a întrebat dacă mi se potriveşte, dacă e pentru mine, dacă o să zâmbesc când o să desfac cutia. A, şi neapărat să aibă un mesaj- nişte cuvinte la care s-a gândit sau le-a căutat îndelung, dându-i, la rândul său, emoţii.

Un cadou, indiferent de valoarea materială, dacă nu e făcut pentru tine, cu implicare emoţională, nu e decât un preţ, iar până acum am strâns destule etichete. În rest, în afară de cadoul acela, îmi doresc minte, sănătate şi linişte.

“Maybe Christmas”, he thought, “doesn’t come from a store.”
“Maybe Christmas… perhaps… means a little bit more!” – Dr. Seuss

A mai rămas o lună şi 11 zile!

Ştiţi când în clasele primare ni se dădea la şcoală să facem compuneri pe bază de imaginaţie: “-Ce ai lua cu tine pe o insulă?” şi mă gândeam pe atunci: “-Când Dumnezeule o să ajung eu pe o insulă ca să îmi imaginez aşa ceva?”

Se pare că răspunsul la întrebare a apărut acum, pentru a mi se demonstra că “necunoscute sunt căile Domnului” şi sincer, o să am nevoie de ceva imaginaţie ca să pot renunţa la multe din lucrurile de aici, pentru că o să plec doar cu o geantă. O geantă!!!

Sunt zile când îmi vine să împachetez, sunt zile când mi se face frică de plecare. Încă nu pot să cred şi mai am atâtea de rezolvat până la plecare, inclusiv o călătorie acasă, în Moldova, de data aceasta ca cetăţean străin. Sper să nu mă împuşte ăia la vamă.

Demonstrat: femeile vorbesc mai mult decât bărbaţii! Şi ce?!!

Încă din primii ani de viaţă, fetiţele vorbesc mai mult decât băieţeii, lucru observat în maternitate, când buzele fetelor se mişcă mai mult decât buzele băieţilor, conform studiului realizat de Universitatea Standford. În timpul acestui comportament, 100% din fetiţe spun cuvinte inteligibile şi doar 60% din băieţi spun cuvinte recognoscibile.

Cu toate acestea, femeile îşi dezvoltă această capacitate pe cale emoţională, iar bărbaţii pe cale logică. De exemplu, dacă o femeie are o problemă şi se plânge partenerului, iar acesta îi răspunde: “-Stai liniştită, draga mea, nu e atât de grav”, cel mai probabil ea se va supăra, pentru că partenerul a considerat problemele ei ceva minor şi ar fi preferat mai degrabă ca acesta să o întrebe: “-Ce s-a întâmplat, draga mea?”

Din propria mea experienţă de fată extrem de înţelegătoare, vă spun că aşa este! Ştim şi noi că există soluţii, dar în momentul respectiv, nu avem nevoie de soluţie, ci de consolare, de înţelegere, chiar de compătimire. E vorba de sensibilitate.

Ahh, şi iar m-am întins la vorbă…