14 zile de iubire [9]

De ce să mint? Nu m-am trezit în braţele lui, dar era atât de comic, cu perna mea în braţe, învelit doar pe jumătate cu plapuma mea, pe care n-o împart, de obicei, cu nimeni. Pe noptieră stă biletul de autobuz, de aseară. Îmi dau seama că îmi ţin respiraţia, doar ca să nu-l trezesc. Oare de câte ori o să mă mai surprindă băiatul acesta?

Moţăie somnoros, mă cuprinde în braţe lui, lipindu-mă de trupul primitor de cald. Îmi şopteşte: – Good morning, sweetheart. Degetele lui, încolocite în ale mele, încep să alunece leneş, dar el, jucăuş, le cuprinde din nou, mai puternic. Se bagă hoţeşte sub plapumă, lăsându-mi picioarele dezgolite. Mă gâdilă uşor pe coapse…

– Luăm şi noi micul dejun, la prânz? mă întreabă el, într-o după amiază târzie.
– Da, hai să mâncăm Nuttela pe pâine…
Zâmbeşte vinovat.
– Nu ţi-a plăcut Nuttela pe pâine, să înţeleg?
Coborâm în bucătărie. Îşi toarnă un pahar cu apă (obiceiul lui, dimineaţa) şi îl bea cu atâta poftă, de mi se face şi mie sete.
Îşi unge o felie cu Filadelphia, îmi ia palma stângă în stânga lui şi nu-mi mai dă drumul la mână până la sfârşitul dejunului.

– E cel mai romantic dejun din viaţa mea, îmi spun. Uite, el, tinându-mi de mână, uite scântei de lumânări, licărind în fericirea din ochii mei. E oarecum incomod, să mănânci doar cu o mână, dar pentru asemenea moment perfect, se merită orice altă imperfecţiune. Afară începe să plouă cu soare. Ies în prag, închid ochii şi sar pe aleea din grădină.
– Nu ai curaj, îi zic. Îşi dă tricoul jos, lăsând pielea să se zburlească la atingerea stropilor reci. Îşi lipeşte faţa udă de obrajii mei.
– Cine n-are curaj, tu fricoaso? Îmi şopteşte alinturi în ureche, în timp ce trupurile noastre se mişcă uşor spre dreapta, în ritm de dans, în ploaie.
– You are my babe. My crazy babe. First climbing buildings, then running after buses, now kissing in the rain. Babe, I never did these things for a girl.
– I’m glad you did it for me.
– You deserve it, sweety. You deserve it.