Adevărul tău spus de alţii

Fiecare avem câte o slăbiciune şi, după ce o depăşim, ne facem din ea punctul nostru forte. Mie mi s-a întâmplat să citesc adevărul meu, în cuvintele altora, ca să văd cât de urât sună. Ne dorim uneori să ştim adevărul, chiar dacă ni-l ascundem de noi înşine, din teamă, din ruşine, din dragoste, din prostie, din speranţă.

Poate n-am ştiut, când am început să scriu pe acest blog, că- poate- şi adevărul meu o să schimbe ceva, pentru cineva. Am ocolit acest subiect, până acum, dar cred că, dacă scriu despre el, viaţa cuiva se poate schimba, aşa cum şi viaţa mea s-a schimbat. Deciziile nu sunt niciodată uşor de luat, în special când situaţia e complicată, iar tu te complaci în ea.

Te uiţi, uneori, în urmă, ca să realizezi câţi paşi ţi-au trebuit ca să ajungi unde eşti şi vezi că a fost greu; vezi chiar urmele ocolitoare, pe care le-ai tot încercat; vezi şi calea bătută înapoi, fără rost. Şi, dacă n-ar fi fost drumul atât de greu, nu te-ai simţi atât de bine, mândru de reuşită, mai sigur pe tine, în orice alte provocări.

Unul din acele adevăruri e despre femeia abuzată verbal sau/şi fizic. Am crezut, o bucată de timp, că numai femeile proaste acceptă aşa ceva. După ce am intrat la Facultate de Asistenţă Socială, am înţeles că nu este nici înţelept să cred asta, nici adevărat. Abia după ce am trecut printr-o experienţă asemnătoare, am văzut de ce unele femei acceptă şi până când.

Nu ştiu ce poate fi mai dureros decât cuvintele jignitoare a celui care ar trebui să te alinte, decât palma, pe care ţi-o primeşti, eventual, ca pas următor într-un comportament violent. Şi nu te doare fizic, cât de doare într-un mod astronom, de îţi tremură nu doar corpul, ci toate credinţele, visele, dorinţele, planurile.

Şocul primei lovituri e atât de mare încât începi imediat să îi găseşti scuze pentru că nu accepţi ca aşa ceva să ţi se întâmple, în special din partea celui în braţele cui te vezi adormind în fiecare seară. Te faci că nu vezi, deşi simţi lovitura mult timp după ce durerea fizică dispare. Preferi să nu discuţi, să uiţi, să ierţi, să ignori, să accepţi ce s-a întâmplat.

Te trezeşti când primeşti şi a doua palmă şi, cine a zis că pe a doua ţi-o primeşti negreşit, sigur a vorbit din propria experienţă, altfel nu crezi. Începi să îţi dezvolţi un sentiment de greaţă, amestecat cu frică şi nesiguranţă. Ţi se face scârbă de cel căruia, poate chiar ieri, îi spuneai că îl iubeşti. Atingerile nu mai sunt tandre niciodată, după aceea. Niciodată.

Ai două opţiuni: să pleci sau să aştepţi şi a treia palmă, după care numărul nu v-a mai conta. Eram tânără şi naivă. Speram că pot să schimb un om, cu bunătatea mea, cu capacitatea mea de a fi răbdătoare şi iertătoare. Credeam că, dacă arăţi unui om cât de mult poţi să-l iubeşti, lucrurile o să schimbe. Credeam greşit. Credeam în naiba!

Dacă alegi să pleci, ai alte două opţiuni: să pleci cu totul sau să pleci doar un pic. Eu am plecat cu totul, după ce am plecat, iniţial, doar un pic. Dacă oamenii se pot schimba, comportamentul unora nu se schimbă niciodată, cu atât mai mult, când vorbim despre violenţă verbală sau fizică. Se schimbă, dar din rău, în şi mai rău.

Dacă scriu din plăcere, fără a avea un scop- acest post l-am scris cu scopul de a face pe cineva fericit. Cineva care, ca şi mine, are impresia că iubeşte prea mult, ca să plece. Cineva care speră că poate schimba ceva, doar pentru că vede partea bună, în toate părţile rele. Cineva care nu are curajul de a lua lucrurile de la zero, inclusiv de a crede în alţi oameni.

Deşi pare incredibil de logic, în a lua o decizie în aceste cazuri, este inexplicabil de greu. Presupun că este şi mai greu când e vorba de o căsnicie sau nişte copii, dar dacă nu poţi să oferi un exemplu de iubire şi încredere, degeaba stai într-o relaţie, servind drept model în viaţă, pentru proprii tăi copii. Eu pentru viitorii mei copii am plecat şi de dragul părinţilor.

Am vrut să fie un post scurt, dar cred că sunt mai multe de spus când vorbeşti din propria experienţă şi te năpădesc şi sentimente, şi amintiri, şi sfaturi, şi format şi anonimat. Nu vrei să pierzi nimic din valoarea cuvântului pentru că nu vrei să pari nici deşteapta care a ieşit din asta, nici proasta care a putut să stea, de la bun început.

Nu am vrut să dau un sfat de genul că nu se merită, că trebuie să pui punct imediat, că trebuie să fii realistă, că TREBUIE multe. Am vrut să ştii că, dacă ai plâns din cauza unei palme şi ţi-a fost frică să pleci- şi mie mi-a fost. Şi acum îmi tremură călcâiele de emoţii, amestecate cu furie. Nici un viitor, însă, nu poate fi mai rău, decât unul violent. Ai curaj!

8 thoughts on “Adevărul tău spus de alţii

  1. se ajunge astfel la concluzia pe care o treceai nu cu satisfactie intre paranteze: ca cine nu e foarte logic, atent, inteligent accepta orice, indiferent ca: ustura, doare- vai-valeu nu mai da ba!-, sau -de ce ma, de ce?- care doare si mai al naibii, caci amesteca multe ape involburate!

  2. într-un mod straniu, dar la sfîrşit de post îmi şiruiau lacrimile pe obraz, nu că m-am regăsit şi nu că am sim simţit palma aia, nu asta niciodată nu a fost, dar am văzut cu ochii mei, am simţit a miimea parte din durerea cuzată de acest tip de violenţă… şi plîng… şi mă încarc cu curaj
    îţi mulţumesc pentru astfel de articole, pentru adevărul care ajuta pe cei ce îl citesc…

  3. tare amara felia din asta seara, domnisoara!
    In schimb aplaud si admir, ba nu, intii admir, apoi aplaud, hotarirea ta de a rupe orice legatura, de a pune capat. Bravo! Mi-as dori sa fie toate la fel de hotarite si determinate ca tine!

  4. Interesanta postare🙂.

    Nu poti schimba o persoana cu bunatatea ta. Poti sa-i descoperi esentialul, sa vezi daca te simti bine in preajma acelui esential, si sa va schimbati amandoi, fiecare in functie de celalalt, dar… esentialul ramane acelasi. Daca n-ar ramane, dragostea n-ar mai fi eterna🙂 de ce eterna ? Am scris gramezi de chestii despre asta😄 n-as putea sa incep acum pe scurt. Dar cred ca este, din destul de multe motive.

    Nu poti ajuta, insa, o persoana din simpla ta nevoie de a o ajuta. Trebuie sa fie ceva puternic de la ea, nu doar puternica ta compasiune😛.

    In fine, tu stii mai bine ce si cum, si care-i faza… eu iti dau doar cateva idei pe care poate le stii, pentru ca mi-a placut subiectul abordat.

    Sper sa-ti fi atins scopul scriind articolul.

  5. Hey🙂 Iti trebuie curaj. Si sa scrii si sa pleci pentru a te salva. Din cate inteleg, tu le-ai facut pe amandoua🙂 Ai perfecta dreptate!

  6. “adevarul nostru in cuvintele altora” – foarte frumos spus.
    punctul meu slab aruncat, mare si lucios, pe perete chiar de el caruia i-am dat inima mea. poate a fost prea dur, poate o parte din dragostea mea a pierit in acel moment insa m-am adunat de pe jos , am strans din dinti si am mers mai departe. am realizat ca sunt slaba prin dependenta mea de altii din dorinta de a rezolva cat mai comod problemele in viata. relatiile sunt facute ca sa ne unim fortele nu ca sa aruncam pisica de la unii la altii.
    cum va fi intre noi de acum inainte nu stiu, stiu doar ca eu m-am schimbat. nu il iert pt cuvintele grele dar acum, mai libera si mai puternica, poate le vad altfel si le inteleg.

    continuarea articolului tau, [artea cu violenta nu am intalnit-o , pe mine m-au impresionat primele randuri dar si puterea ta de a scrie si de a merge mai departe.

    te citesc cu mare placere

  7. Şi pe blogul meu vorbeam de această problemă cu care se confruntă tot mai multe femei.Te admir că ai curajul să mărturiseşti asta şi că ai reuşit să îţi reiei viaţa de la zero.Sper că vei ajuta, prin acest post, şi alte femei care se află în aceeaşi situaţie.

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s