ce-am făcut, ce-am făcut….

Pentru că îl văd foarte rar pe nepoţelul meu, acasă am încercat să stau mai mult timp cu el. Se ataşează foarte greu de cineva, dar dacă îi dai ciocolată, sare în sus de bucurie, deşi abia se ţine pe picioare. Ca şi activitate principală, am fugărit broaşte prin curte. Nu vă pot spune în cuvinte bucuria pe care o avea când prindea câte una la colţ, râdea de se prăpădea, dând răgaz bietei broscuţe să fugă, altfel… Îi mai place să mute lichide dintr-un vas în altul, dar probabil se crede vasul principal. Când face câte o boroboaţă, îşi pune mâinele în cap şi zâmbeşte în colţul gurii, gata-gata să plângă. L-am văzut de câteva ori făcând aşa, asta după ce mama îi explica să nu mai strângă bobocii de gât. Ahhh, oare toţi copiii fac la fel?