cub de zahăr

Ieri am terminat ultima sesiune din viaţa mea, urmează şi ultimul examen-licenţa. Trebuie să mă laud cu nişte 10, de care nu sunt neapărat mândră, dar de care nu pot să mă plâng şi trebuie să le felicit pe colegele mele de facultate, în primul rând pentru că sunt nişte fete minunate şi, în al doilea rând, pentru că am avut plăcerea să fiu colegă cu ele. Le mulţumesc pentru ajutor, pentru umăr de plâns şi pentru fiecare gând bun. A, şi pentru că mă suportă, aşa, drăgălaşă cum sunt. Ţin să menţionez că sunt foarte modestă, deşi unii contestă acest lucru, eu cred că sunt doar nişte invidioşi şi nu ştiu să îmi aprecieze calităţile 😆 ( unii o să creadă că sunt doar ironică şi pentru că sunt foarte modestă o să scriu doar aici, în paranteză, că au dreptate, altfel nu recunosc nimic. )

Cub de zahăr? Da. Ieri am învăţat, pentru a n-a oară, că unele bucurii nu semnifică nimic în spatele unor dezamăgiri. Astfel de bucurii sunt ca un cub de zahăr: pot fi dulci în sine sau pot îndulci şi alte lucruri, dar când eşti “diabetic” în anumite situaţii, cubul de zahăr nu este decât un produs sintetic.