Aseară am plâns când am văzut disperarea părinţilor care aveau bebeluşi la Maternitatea Giuleşti. Adriana Ostaş spunea: “-Când moartea răpeşte un oarecare om, unii trecem indiferent peste asta, alţii, mai sensibili dintre noi, încercăm să ne punem în locul familiei şi să ne imaginăm cum este. Durerea însă, nu ne-o putem imagina. Durerea se simte.”
Dacă s-ar putea să le luăm fiecare câtă puţin din durere, sunt convinsă că s-ar găsi mulţi oameni dispuşi. Să ne rugăm pentru bebeluşii care încă se află în stare critică, rugăciunea nu doare, nu costă. Ajută direct sau indirect prin faptul că dovedim puţină solidaritate sufletească.
Dumnezeu ii ia pe cei buni din lumea asta, sunt sigura k le e mai bine akolo decat pe pamant,dar intradevar pacat de familiile lor care sufera din cauza unora care fac greseli prostesti si altii platesc cu viata 😦
Sa le fie rusine! Macar atat…
Nu stiu daca rusinea lor aduce cuiva vreo consolare. Eu astept cauzele. Ceea ce s-a intamplat e dincolo de cuvinte.
Sper ca gandurile noastre bune chiar sa ajute, sa aline…
Oare de ce cam in fiecare luna in Romania se intampla un eveniment ciudat si infricosator?!
[…] Poza ziei – in memoria bebelusilor […]
😦 Trist !