Vreau să cred ce nu văd, ca să văd ce am crezut…

Iarna se întâmplă iarna, pentru că nu s-ar putea altfel. Dovezile de dragoste se fac când există dragoste, nu mai târziu şi nici mai devreme de atunci. Zilele trecute îmi spunea o prietenă că s-a despărţit de prietenul ei, una din multe alte despărţiri pe care le-au avut. I-am zis să stea liniştită, că o să se împace. Bineînţeles, nu m-a crezut, până nu s-a întâmplat şi sunt sigură că a suferit în zilele de “despărţeală”.

S-au împăcat şi era fericită. Până azi, când iar s-au despărţit. Mai bine zis, când el iar şi-a bătut joc, pentru că nu ştiu cum să pun asta în cuvinte frumoase. Şi iar suferă, şi iar îi este frică că s-a terminat, şi iar îi pare rău că n-a fost mai înţelegătoare decât este, şi iar se întreabă de ce şi până când. – Până când o să îl părăsească ea şi are s-o facă, fără să se joace, fără să se întoarcă. Dar nu acum. Încă nu. Încă n-a suferit de ajuns.

Acum nici nu îşi imaginează viaţa fără el, chiar dacă trăieşte o poveste imaginară, sperând ca el să fie cel pe care şi-l doreşte şi nici nu-şi doreşte mult, ca să rămână la faza de poveste. Ştiu însă că, indiferent de ce i-aş spune eu sau oricine altcineva, n-o să asculte. Nici nu ştie cât de puternică este, dar o să afle. N-o să fie prea târziu, o să fie exact în momentul potrivit- când o să fie îndeajuns de realistă încât să accepte realitatea.

Am decis să nu mai dau sfaturi. Oamenii n-au nevoie de altcineva să le spună ce să facă, în ce să creadă şi când să renunţe. Ai nevoie să crezi în ceva ce nu vezi, ca mai apoi să vezi în ce ai crezut şi să îţi dai seama singur că în tot acest timp ai crezut în tine- abia atunci nu mai ai regrete, incertitudini şi temeri, iar durerea e mai puţin insuportabilă.

Poate atunci când crezi că celuilalt îi este greu că s-a despărţit, lui defapt îi este bine. Poate abia atunci învaţă să fie fericit, dincolo de aparenţele ce formau “cuplul perfect”. Poate nu mai are nevoie să audă “-O să vă împăcaţi” şi “-O să fie bine”, ci “-Aşa e cel mai bine”…

Ai leşinat vreodată?

Ai leşinat vreodată? În timpul leşinului ai senzaţia că pluteşti, că ai corpul uşor, atât de uşor încât te îndoieşti că îţi aparţine. Îi auzi pe ceilalţi cum te strigă pe nume, cum ţipă la tine, doar că sunetele, pe care le conştientizezi ca fiind puternice, ţi se lovesc de timpan şi se tranformă în şoapte.

Abia când cineva te loveşte puternic sau te stropeşte cu apă, tresari, îţi intri în corp şi deschizi ochii, oarecum dezamăgit. În primele secunde nu te doare nimic pentru că, acolo, dincolo de trupul tău, nu există durere. Realizezi apoi că, în puţinele tale secunde de vis, ai căzut de la toată înălţimea ta, că te-ai lovit cu capul de pământ şi că îţi sângerează coatele.

Întortochez cuvintele astea, ca să sune mai frumos. Pentru că, în realitate, n-ai vrea să cazi din picioare, dar ai vrea să simţi senzaţia de leşin. N-ai vrea să visezi mereu, dar nici să asculţi sfaturile celorlalţi. N-ai vrea să simţi durerea, dar nu te poţi controla.

Aş vrea să mă doară în cot şi să am inima acolo.

Contează? Contează!

După ce l-ai cucerit pe iubitul tău, aigură-te că şi prietenii lui te plac pentru a avea o relaţie liniştită. Să nu te placă doar pentru că eşti iubita lui, ci să te placă şi ca om, altfel nu eşti decât cea care “l-a legat de mâni şi de picioare” de nu mai poate sărmanu’ să facă un pas greşit.

Relaţia cu prietenii contează la fel de mult ca şi relaţia cu “socrii”. Prietenii trebuie să te accepte până să te cunoască “socrii”, iar aceştia din urmă trebuie să te placă pentru că eşti aleasa fiului lor.

Atunci când prietenii lui te plac pentru ceea ce eşti, devii prietena lor, nu “prietena prietenului”. Îţi dau sfaturi, te încurajează, ţin cu tine, îi dau una după cap când iubitul se uită după altele, mai ales dacă “altele” sunt mai urâte ca tine 😆

numai sa nu minti

O sa scriu la persoana I ca sa imi fie mai usor sa transmit ceea ce lasa barbatii sa credem ca isi doresc: sa nu-i schimbam, sa nu-i cicalim, sa-i intelegem si sa ii iubim asa cum sunt. Poate avem exemple diferite, dar toti avem acelasi scop: o relatie frumoasa, simpla, care sa mearga de la sine. Il intalnim pe celalalt si, fara sa il cunoastem initial, ii atribuim calitati; credem ca defectele nu trebuie sa existe, defecte a avut doar fostul/fosta. El/ea trebuie sa fie perfecti. Ei bine’:

“”Promit sa nu te schimb niciodata. Nici cu altul, nici felul tau de a fi. N-o sa ma deranjeze niciodata ca iesi cu baietii. N-o sa ma supar ca nu-mi iei flori, n-o sa-ti cer sa te imbraci cu camasa si blugi. O sa imi placa de tine ras, neras. Cu muschi, fara muschi. Cu bani, fara bani. Promit sa ma gandesc la telefonul tau doar ca la obiectul unde iti trimit eu mesaje, n-o sa vreau sa le verific, stiu ce am scris. Promit sa nu iti cer niciodata telecomanda, e o frica a barbatilor? Nu-mi plac telenovelele, prefer sa invat snooker, fotbal, baschet si pescuitul la Tv. Ce sa-ti mai promit? Ca n-o sa fiu geloasa si n-o sa-ti fac crize de gelozie. Doar daca o sa vrei tu si chiar o sa insisti, ca sa vezi ca te mai iubesc, eventual ca interesezi si pe altele si eu ar trebui sa apreciez. Ei, atunci pot sa o fac putin pe bosumflata, dar dupa aceea sa nu te superi daca te intreb: “-da’ eu, eu sunt mai frumusica, nu?” si o sa astept cu ochisorii sa zici “da”. Oricum stim raspunsul. Asa cum stim si ca ne iubiti, dar totusi ne-o spuneti. Asa cum stim multe lucruri, dar avem nevoie de confirmari permanente.

Barbatule, nu vreau sa te schimbi. Cu atat mai mult, nu vreau sa te schimb. Nimeni nu vrea asta. Fiecare din noi isi doreste sa se fie asa cum este, sa se cizeleze singur. Dar oare cati din noi pot sa ofere garantia ca, daca celalalt n-o sa te schimbe, tu o sa ramai la fel? Sau o sa continui sa o minti ca dormi, cand tu defapt iesi in club; ca nu te atrage alta femeie, desi uneori si eu intorc capul dupa o femeie frumoasa.

Promit sa nu sufar si sa nu plang daca intr-o zi n-o sa ma mai iubesti, doar sa ai curajul sa fii sincer. Promit sa ma bucur de fiecare gest al tau facut pentru mine, chiar daca nu e ceea ce ma astept. N-o sa iti cer sa faci aceleasi lucruri, asta ar insemna deja sa te schimb. Am incredere in ceea ce esti si vrei sa fii in continuare, dar daca o sa ma dezamagesti, inseamna ca ar trebui sa iti fie rusine de tine, iar mie mila.””

Promit sa nu-l vreau pe altul atata timp cat ma faci sa te iubesc pe tine.

monolog

Arată-mi un om cu adevărat fericit şi fără griji şi promit că azi renunţ la tot ce mă face nefericită. Promit că azi iau decizia cea mai corectă, promit că azi fac aşa cum mi-aş dori. Cine spune că este fericit şi liber, minte şi se amăgeste singur. Cine a gustat din fericire ştie că trebuie să sufli ca să nu te frigi şi mai ales, trebuie să găteşti în permanenţă ca să nu se termine.

“P” word

Astept de mult sa scriu acest post, am asteptat motive, cred. Nu suport oamenii care scuipa pe strada, care vorbesc tare in public si, mai ales, care injura. Injura din cauza nervilor, stresului, educatiei, dorintei de manifestare…unii pur si simplu injura ca sa puna virgule intre propozitii. Unii folosesc propozitia ca sa faca delimitari intre injuraturi, depinde de personalitatea si educatia fiecaruia. Nu stiu de ce se crede acceptat faptul ca: “ee, asa sunt baietii, injura, e ceva normal”, asa cum e “normal” sa scuipe pe strada, e tipic masculin, cica! Mai urat si mai dizgratios e cand auzi o fata injurand. In special, folosesc cuvantul cu P, facand trimitere de calatorie spre el, de parca l-ar avea. Nu, nu vorbesc de celalalt cuvant cu P, vorbesc de cuvantul cu P masculin 😉
N-au nici o jena sa vorbeasca astfel pe strada, la facultate, cu prietenii, mai ales cu baietii, asa arata cat de “open mind” sunt ele, nu ca “virginile” de prin jurul lor. De ce injura fetele? O fi din cauza emanciparii: ce, daca barbatii pot, noi nu putem avea aceleasi drepturi? O fi din cauza lipsei de educatie, e pentru dorinta de a fi mai “cool”, o fi pentru ca asa se vorbeste acasa? Sau poate cuvantul P are o semnificatie aparte pentru ele, il folosesc peste tot, chiar si oral 😉 Ha!
O fata care injura e lipsita de respect fata de ea, in primul rand. Respectul celorlalti oricum nu conteaza, da-i in P a ta, nu?
A, si daca tot iti place sa injuri zi si tu: du’te’n rimelul meu, sa te bag in poseta mea, ba nu, mai bine ma bag eu in portofelul tau.
Gata! Sa nu mai injurati!

barbatul meu ideal

Am facut acest post ca sa-i raspund Ralucai la intrebarea ce mi-a pus-o aici . Ce ar fi pentru mine important in ceea ce priveste jumatatea mea? In primul rand barbatul de alaturi trebuie sa-mi inspire incredere. Sa stiu ca pot sa ma bazez pe el, sa stiu ca pot sa gasesc mereu un sprijin in el, sa-mi fie alaturi si sa-mi alunge temerile. Sa fie mai hotarat decat mine si sa nu-mi dea niciodata senzatia de incertitudine, cel mai tare urasc acest lucru. Sa stie sa ma alinte, sa-mi arate ca ma iubeste, iar asta nu doar in privat. Sa fiu mai importanta decat un meci de fotbal sau prietenii lui, lucruri pe care, bineinteles am sa i le respect. 

Un alt aspect important pentru mine este relatia lui cu parintii, se zice ca un barbat isi va trata sotia/iubita asa cum isi trateaza mama.

Sa stie cum sa se certe cu mine si, mai ales, sa stie sa ma impace.

Sa-si dea seama cand ma simt rau si sa fie in stare sa aiba grija de mine. Sa renunte la orice pentru mine

Sa stie sa se poarte in public. Sa nu-mi fie rusine cu el, si aici nu fac referire la aspectul fizic, ci la felul in care ar vorbi, s-ar purta cu cei din jur si cu  mine.

Sa arate  fie ingrijit.

Sexul: (a face dragoste) sa nu fie o prejudecata, ci o placere!

Sa fie mai inteligent decat mine.

Parte financiara: pot sa-i fac si eu cinste cu bere din cand in cand 🙂

Sa nu-i fiu superioara, din orice punct de vedere.

Sa fie responsabil de actiunile sale si sa stie sa se descurce.

Sa-mi dea mereu partea mea de libertate si sa nu ma minta, poate sa poarte o discutie normala cu mine, nu ma supar, inteleg.

Sa stie sa gatesca…ca sa putem gati impreuna.

Sa iubeasca copiii si sa nu ma judece pentru faptul ca nu-mi plac animalele.

Sa fie romantic, dulce, nebun si serios.

Sa aiba simtul umorului.

Sa arate bine 😀 dar nu mai frumos ca mine =))

Sa stie sa ma contrazica ;))

Sa ma iubesca. Mama imi spunea: “O  femeie poate sa invete sa iubeasca. Un barbat daca nu iubeste, nici un mentor nu-l mai ajuta.”