daca toata lumea ar fi sef

no work, no foodNoi suntem vinovati de sistem, de ceea ce se intampla in jurul nostru. Incepand de mici purtam aceasta responsabilitate. Ascundem gunoiul sub pres si asteptam ca cei din jurul nostru sa ne ofere suport. Completam rapoarte false, la servici ne acoperim unul pe altul, la facultate copiem, mergem doar pe la seminarii sau doar la profesorii mai exigenti, se aplica si la liceu sau scoala generala. Am vrea sa facem cat mai putin pe bani multi. Veneam zilele trecut de la servici, iar in RATB am auzit o discutie intre 2 tineri, un el si o ea. EL: “N-am de gand sa ma angajez intr-un loc unde sa fiu nevoit sa am un program fix, prefer sa ma duc in strainatate.” Inteleg entuziasmul si aspiratia tinerilor, dar uneori parca prea visam rauri de lapte. Ne vedem toti la birouri, cu salarii mari si daca e posibil, fara un program fix. Nu ne convine un loc de munca din plictiseala, muncim doar pentru bani si ajungem roboti. Mergem la servici/venim acasa/ne plangem/mergem la servici/venim acasa…

Tot mai multe fete care lucreaza prin apartamente obscure, crezandu-se fotomodele. Prea multi baieti veniti din străinătățuri cu Bmw-uri. Iti dai seama dupa muzica ascultata la maxim si dupa buzata din dreapta.
Ne rusinam de munca cinstita pentru ca e prost platita si atunci preferam sa facem o munca murdara, pe bani murdari.

sunt materialista

Recunosc. Zilnic cer milioane de lei. Iar pentru asta primesc bani. Cat de materialista pot fi. Seara ma intorc acasa, imi vad de treburile mele, dar cei carora le-am cerut bani poate nu au somn. Nu am chef sa ma duc azi la servici. Nu vreau sa cer bani. Niciodata nu mi-a placut.

money

un necaz nu vine niciodata singur

sick bearCa bonus pentru 2 nopti dormite prin autocar ruta Bucuresti-Suceava si 3 zile de umblat din oficiu in oficiu, in noaptea asta m-am trezit pe la 3 cu o durere insuportabila de cap, ziceai ca am mii de ace infipte ce imi paralizau partea dreapta. Bineinteles, m-am speriat si nu stiam ce se intampla, Cori a zis sa mergem la urgente, Dana a sunat la taxi si…gata. Am ajuns, doamna de acolo imi spune ca e suspect de oreion, dar ca nu stie sigur, prin urmare mergem la camera de garda, domnul doctor de acolo a avut urmatoarea reactie: “vezi ca eu n-am facut oreion si n-am chef sa mi se umfle capul !!!” 😐  Asistenta, ca sa fie complet tot tacamul: “lasa draga, ca nu ramai impotent.” Cum, pentru Dumnezeu, sa ai o astfel de reactie fata de un pacient? Cum sa afirmi lucruri de felul: “n-am chef sa mi se umfle capul” sau “nu o ating” de parca aveam lepra sau alta minune. Dar na, poate asa sunt medicii de la urgenta? Ceva de genul: vezi ca ai capu’ spart si iti curge sange, dar nu te ating, poate ai SIDA si ma infectez. M-au trimis la Panduri. Acolo era ca in filmele de groaza. Un spital gol, holuri lungi, lift imens cu usile deschise…ploaie torentiala, ţipenie de om, va imaginati scenariul? Am gasit, in sfarsit, camera de garda, o asistenta morocanoasa imi zice ca imediat o cheama pe doamna medic, sa asteptam in hol. “Doamna medic”, o femeie adormita, cascand fara nici o jena, fara sa puna mana la gura macar, ma consulta. Daca nu vorbeam cu ea, sa-i explic cum si ce s-a intamplat cred ca adormea cu aparatul in mana. Mi-a dat trimitere la Victor Babes. Replica ” nu ţine de noi” nu era ceva nou pentru mine. Ora 5. Corina avea sedinta cu seful la ora 8, eu trebuia sa merg la servici la ora 7. Nu tin minte cand am adormit. M-am trezit pe la 7, am anuntat la servici si am plecat la Babes. In sfarsit, medici, mi-am zis. Am dat analize, intre timp s-a dezumflat un pic, dar ma doare capul la fel de ingrozitor. In urma analizelor, in  afara de faptul ca sunt foarte anemica, n-am inteles mare lucru, trebuie sa astept sa vad, mor sau nu in weekend, pentru ca ei nu pot sa spuna sigur daca e oreion sau o infectie. In cazul in care n-am sa mor, o sa merg luni la medicul de familie.

Hai sa fim sanatosi!
p.s. Cori nu s-a trezit pentru sedinta 🙂
p.s.s. Multumesc fetelor ca au fost alaturi de mine, stiu ca ma iubesc si tin la mine, dar aseara chiar a fost o demonstratie de dragoste din partea lor.

incompetenta functionarilor publici

OrangeCred ca in acest moment sunt cel mai amar grapefruit existent pe piata romaneasca. Am si motive. Marti, dupa 3 ore de somn, 6 ore de munca, facultate si bagaje, am ajuns la autogara, in ciuda traficului, si am pornit spre Suceava. Pe la jumatatea drumului, ploi torentiale, fulgere si tunete: semnalizau oarecum ceea ce urma sa se intample a doua zi. Am ajuns pe la 3 dimineata, am adormit ca un bebelus. Dimineata, la 8, am luat cu asediu institutiile publice care AR FI TREBUIT sa se ocupe de dosarul meu pentru cetatenie, cel putin cu o informatie CORECTA! Plimbata de la un ghiseu la altul doar pentru a afla ca nu “ţine de ei”, “nu stim sigur”, “mergeti acolo” ca de acolo sa fiu trimisa dincolo si tot asa. Pana la urma, domnul de la evidenta persoanelor ne spune ca toata treaba se rezolva NUMAI si NUMAI la Bucuresti. Mentionez ca toate aceste ORE am fost insotita de tatal si fratele meu mai mic, veniti si ei de acasa. N-am reusit sa ma vad cu fetele, am luat primul autocar spre Bucuresti. Iarasi o noapte de nesomn. De dimineata am fost la toate primariile din toate sectoarele ca sa ni se spuna ca totul se rezolva foarte simplu la Suceava, cel putin pentru fratele meu mai mic, eu pot sa imi depun dosarul si in Bucuresti, spre fericirea domnului dragut din Suceava. Houuu!! Tatal meu s-a reintors in Suceava, sper sa rezolve ceva. Oricum, a spus ca prefera o saptamana tura: Bucuresti-Suceava, decat o zi intreaga metroul, Ratb-ul si tramvaiul din capitala. Cred, SPER ca la sfarsitul lui august sa obtin cetatenia. Ma bucur ca maine e vineri, chiar daca o sa ma trezesc la 6 si o sa ma intorc la ora 19 acasa, stiu ca vine weekend-ul!!!
Cum spune profesoara de la protocol: functionarii publici au impresia ca muncesc, dar cel mai aiurea e ca trebuie sa demonstreze ca lucreaza, iar asta le ocupa tot timpul. Au cea mai usoara munca: “Nu stim”, “Nu ţine de noi”!
Din pacate, toata ziua am fost pusi pe fuga, am cutreierat capitala in lung si in lat, sincer va spun, n-am reusit sa am un “family moment”.

n-am timp

clepsidraSpunea Feodor Mihailovici Dostoievski: ” Timpul meu ingaduie, timpul imi apartine numai mie.” Poate pe atunci timpul trecea mai greu  sau avea scriitorul o formula magica prin care detinea controlul asupra timpului, pentru ca acum trec lunile ca zilele, ba nu, ca secundele. Am semnat contractul de munca si ma miram ca suntem deja in luna a 5-a. Ma trezesc, ma culc, ma trezesc…ma culc. As mai dormi putin de fiecare data cand ma trezesc, dar stiu ca, dimineata, la pasajul de la Unirii, e valoroasa fiecare secunda si nu fac mofturi. Zilele astea am umblat de nebuna dupa acte, atat pentru servici cat si pentru dosarul pentru cetatenie. Marti seara o sa plec la Suceava pentru a depune dosarul la primaria de acolo. O sa fie prilej de reintalnire cu taticul si fratiorul meu mai mic, dar si cu fostele colege de camera Ludmila si Svetlana, iar daca am timp, vreau sa ma intalnescu si cu Suzy. Stiu ca fetele o sa se bucure cand o sa citeasca asta, le-am promis de aproape un an ca o sa ne vedem, cel putin cu Sveta nu m-am vazut de mai bine de un an. Asa ca fetelor, abia astept sa ne reintalnim. Daca profesorii de la facultate inca imi mai citesc blogul vreau sa stie: imi pare rau ca nu pot sa ajung la toate cursurile!

Sunt mai mult suc de grapefruits, decat fructul in sine, dar ma descurc. V-am pupat!

sunt norocoasa

Post scurt. Azi, in timp ce faceam cumparaturile ma gandeam ca sunt norocoasa pentru ca am o familie extraordinara, pentru ca ma simt in stare de absolut orice, pentru ultimele evenimente din viata mea si pentru faptul ca sunt asa cum sunt, iar asta nu e putin. Dupa ce am achitat, doamna de la casa imi da un talon de concurs si imi spune sa particip. Puteam sa castig un cupon in valoare de 5 lei sau contravaloarea cumparaturilor. M-am asezat la coada, unde mai multi doritori vroiau sa-si incerce norocul, unii nici macar nu stiau de ce stau la coada. In timp ca ii dadeam talonul fetei de la concurs am zambit ironic si am zis in sinea mea: “ati castigat 5 lei”. La cateva secunde, vocea mea interioara a prins contur real. Mi-am dat seama ca indiferent de castig, ideea de a participa la un concurs unde toti se intorc dezamagiti spunand ca oricum, niciodata nu se castiga la asa ceva, fiind o strategie a magazinului, eu ma simteam atat de norocoasa cu cuponul meu de 5 lei. Acum o sa spuneti ca sunt paranoia, dar in drumul dinspre servici spre camin, inainte sa trec pe la hipermarket, am trecut pe langa o agentie loto si am zis in sinea mea, la fel de ironic: sigur daca as pune un bilet la loto as castiga. Ma intreb atunci: oare pesimismul din noi nu ne omoara norocul? Ahhh, poate castigam chiar marele premiu…

imagineaza-ti:

j-bell1Suntem in statia de metrou a Washington DC din SUA, intr-o dimineata de ianuarie 2007. Un om cu o vioara a cantat 6 piese de Bach in decurs de circa 45 minute. In acest rastimp, circa 2000 oameni au trecut prin metrou, probabil majoritatea in drum spre serviciu. Dupa circa 3 minute, un barbat de varsta mijlocie si-a dat seama ca cineva canta la vioara. A incetinit, a ascultat cateva secunde, apoi a grabit pasul, urmandu-si programul zilnic. Dupa inca 4 minute, violonistul a primit primul dolar, daruit de o doamna, care i-a aruncat banii fara a se opri din mers. Au trecut inca 6 minute si un tanar s-a sprijinit de un perete din apropiere si l-a ascultat pret de cateva minute, apoi s-a uitat la ceas si si-a reluat drumul. La distanta de 10 minute, un baiat de circa 3 ani s-a oprit in fata violonistului, dar mama sa l-a grabit. Cum copilul nu voia sa plece, mama l-a “luat pe sus” si si-au continuat drumul, in timp ce copilul a intors de cateva ori capul dupa violonist. Alti cativa copii s-au comportat similar, dar toti parintii, fara nicio exceptie, i-au “luat pe sus” si au plecat. In cele 45 de minute, doar 6 oameni s-au oprit sa-l asculte pe muzician si circa 20 i-au dat bani, fara sa se opreasca. In total a strans 32 de dolari. Dupa 1 ora, violonistul s-a oprit si lucrurile au reintrat in normal in metrou. Nimeni n-a stiut, dar « anonimul » era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violonisti ai lumii. El a cantat unele dintre cele mai grele si frumoase piese compuse vreodata, folosindu-se de o vioara valorand circa 3,5 milioane de dolari.. Cu 2 zile inainte, la un concert sustinut de Joshua Bell la Boston, biletele se vandusera cu –in medie- 100 dolari bucata. Acesta e un fapt real. « Evenimentul » cu Joshua Bell cantand incognito intr-o statie de metrou a fost organizat la initiativa ziarului Washington Post, ca parte a unui experiment social despre perceptie, gusturi si prioritatile oamenilor. Intrebarile la care incerca sa raspunda experimentul sunt: intr-un loc obisnuit, la o ora nepotrivita, reusim sa percepem frumusetea? Ne oprim sa o apreciem? Recunoastem talentul in ciuda unui context nefavorabil? Una din concluziile la care au ajuns initiatorii experimentului ar fi: daca nu gasim un moment sa ne oprim din graba noastra zilnica, pentru a asculta pe unul dintre cei mai buni violonisti ai lumii, cantand unele dintre cele mai frumoase piese compuse vreodata, cu unul din cele mai frumoase instrumente fabricate …oare cate alte lucruri pierdem?

 

Multumesc Filip

din toata lenea mea…

tireditred Nu v-ati simtit niciodata obositit desi ati dormit o zi intreaga, sau cel putin, nu ati facut nimic deosebit. Obosit mintal.  Sa nu aveti puterea sa faceti ceva, nici macar sa mancati? Sa lasati ziua sa treaca pe langa voi, fara nici un regret. Sa fie o zi a lenei, a patului, un motiv pentru a incepe dieta aia nenorocita, somnul de frumusete, somnul de la amiaza, somnul de lenes…
Sa nu ai chef de cumparaturi, sa nu ai chef de un fotbal cu baietii, sa iti inchizi telefonul, sa te pui pe invisible pe messenger, sa nu te duci la faculatate, sa nu te duci la servici. Sa nu ii auzi pe vecini, sa nu ai de spalat rufe, sa nu dai raportul nimanui. Sa dormi asa, cel mai mare somnambul de pe lumea asta si sa nu-ti pese.

Hey: de ce iti pierzi vremea pe blogul meu? Eu in locul tau as trage un pui de somn. 🙂
Am scris pe
BEam despre:
-criza…iza…a
-slow motion

perle de la servici 2 :)

O sa gasiti mai jos in pagina si perle de la servici 1.

Din perlele seviciului de relatii cu clientii…

1. – Ce tip de telefon aveti?
– Mobil !

2. “Nu mai vreau factura detaliata, vreau en-gross …”

3. “Doamna, ma tot suna unu’ Mist Cols, cine e dom’ne asta?”

4. Am incercat sa-mi apelez numarul azi si imi spune ca mi sau restructurat apelurile.
(dupa verificare)
– Telefonul dvs. este blocat pentru ca ati cerut acest lucru, fiind furat.
– Asta stiu, dar de ce nu pot sa mai sun?

5. Oper.: Nu va aud! Va rog indreptati-va catre o fereastra!
El: Unde sa ma mai duc, dom`le? Eu sun din Costesti si sunt pe acoperisul casei!!!!

6. Rep: Ce aparat utilizati?
Clientul: Un Mitibusii… a incercat sa se corecteze (dealerii se prapadeau de ras in magazin)… Mitibusu adica…!

7. Avea tel. blocat, operatorul dicteaza formula de deblocare pt. Motorola apoi…
Oper.: Va rog sa tastati acum codul pe telefon ca sa ma asigur ca se deblocheaza.
A inceput sa formeze codul dar oper. auzea in casca cum il forma.
Oper.: D-voastra de pe ce tel. vorbiti?
Ea: De pe fix.
Oper.: Si pe ce tel. tastati codul puk?
Ea: Pai pe fix, nu?…………….

8. “Doamnaaaaa!!!! Daca vorbesc la telefon din cada ma curentez?”

9. “Am facut si eu abonament si imi apar doar numerele de la politie, salvare, etc… Numerele prietenilor mei cand apar in agenda?”

10. Oper.: Telefonul este dual band?
Ea: DA, ESTE PORTOCALIU, GALBEN. (!!!!!).

11. As dori sa reziliez si eu contractul.
– Si care ar fi motivul rezilierii?
– Ieri mi-am pus telefonul la incarcat si dupa o ora a explodat!

12. “Domnule am cumparat si eu un tel din Grecia si-mi cere codul de tel. Imi puteti da si mie codul sa sparg telefonul?”

13. Mai vreau si eu PUK-ul odata!
– Ce s-a intamplat?
– L-am scris pe nisip, dar a trecut un drac de copil si l-a sters.
– Pai si acum se poate intampla.
– Nu, ca acum am intarit cu apa si am batatorit locul cu lopatica lu’ fiica-mea.

14. – Deci, pentru anularea redirectionarilor, trebuie sa mergeti in meniul Configurare apeluri!
Tacere.
– Ati inteles?
– Da, deci ma duc inapoi de unde l-am luat, acolo in Tineretului.

15. “Daca folosesc calculatorul din telefon, ma costa ceva?”

16. – Nu stiu ce se-ntimpla, nu mai pot trimite mesaje, iar de azi-noapte imi vine in continuu acelasi mesaj…
– Si care e textul mesajului?
– “Noapte buna, Nelutu”…

17. “Nu ma descurc cu telefonul, am avut o copilarie nefericita…!!”

18. Dupa cam 15 minute de discutii cu un client, se aude cineva batand intr-o usa care apoi se deschide, la care clientul tipa foarte panicat: “Ocupat!!! Ocupat!!”.

19. – D-na, eu fusei dusa p’afara si aparu un plic pa telefon. Da’ nu umbla nimeni la el. Noi am mai sunat la dumneavoastra si ne-ati dat o formula cu stelute. Am cautat-o, acuma’ am pus stelutele si nu dispare d-na, nu dispare plicu’!
– Inseamna ca ati primit un mesaj.
– Da nu umbla nime la el niciodata.
– Ce aparat este?
– Gesem d-na.