Pentru bani…

De ce ai fi în stare pentru bani? N-aş putea, pentru bani, să-mi vând trupul- nici silit, nici de bună voie, numai ca să am maşină, haine, parfumuri, bijuterii, vacanţe. Mi s-ar face atât de scârbă de mine, încât restul n-ar fi decât mucegai pe un corp murdar. Sunt atâtea fete care se bucură însă de mucegai, ca şi cum ar fi brânză franţuzească.

Ai aşa o satisfacţie când demonstrezi oamenilor că banii lor nu te pot cumpăra, nu pentru că banii n-ar avea valoarea, ci pentru că tu ca nu eşti ieftin. Sufletul, dacă-l ţii la bancă, îţi sărăceşte viaţa.

5 din 2010

Mi-a dat pandutzu o leapşă anul trecut şi i-am promis că n-am să rămân datoare în 2011, dar nu m-am ţinut de cuvând. Ştiu-ştiu, ruşine să-mi fie. Şi, dacă tot suntem la o distanţă de câteva zile de 2010, pot să îl bârfesc cu 5 categorii de lucruri importante (sau nu) care mi s-au întâmplat.

1. Lucruri ilegale– am trecut vama la Bulgari fără acte şi am minţit autorităţile vamale că e trecere de tranzit spre Turcia, iar eu, defapt, plecam la Nisipurile de Aur. La întoarcere, am dat 50 de euro mită- mai puţin decât m-ar fi costat viza.
– am minţit că am 25 de ani şi că nu am acte la mine doar ca să pot cumpăra alcool in Anglia.
– am minţit vameşii din Moldova că mi-am făcut paşaport românesc, doar că nu mi-a fost eliberat încă, ca să mă lase să trec în ţară doar cu buletinul.
– am minţit controlorul de la bagaje că am mai puţin de 8 kg (nu eu, bagajul) Continue reading