Ştiaţi că…? [27]

Azi am vorbit cu una din colegele din Coreea. Am aflat că ei au alt sistem de a-şi calcula vârsta- la naştere, copilul are deja un an (socotind cele 9 luni de sarcină), iar în ziua de 1 Ianuarie, se adaugă un an la vârsta fiecărui coreean.

Asta înseamnă că ei, din punct de vedere cultural, nu au zile de naştere. De exemplu, dacă un copil se naşte pe 31 Decembrie, are deja un an + un alt an, la data de 1 ianuarie= 2 ani când, defapt, are doar o zi.

Ea, sărăcuţa are 26, în mod normal. Dar spune că are 28, din moment ce Anul Nou abia a trecut. Deci, după calculele lor, am 24 de ani şi urmează să fac 25 în februarie. Ce să zic, slava Domnului că nu m-am născut în Coreea, să-mi fure ăştia din viaţă- eu am 23, ca să fie clar, pe româneşte. Sufleteşte însă, nu-mi dai mai mult de 15 ani 😆

Unde greşesc bloggerii?

Mi-e dragă să citesc bloggeri cu iniţiativă. Bloggeri care vor să îţi scoată prostia din cap, să te facă mai înţelept, dându-ţi tot felul de sfaturi. Mi-s dragi bloggerii care vor să împărtăşească lucruri interesante cu tine, indiferent dacă e vorba de un film, de o reţetă, de un pont, de un banc, de o experienţă personală, etc.

Ce mă deranjează la bloggerii cu iniţiativă este superioritatea cu care scriu aceste articole, tonul care se simte printre cuvinte- de parcă el ar fi omul suprem. Aţi simţit vreodată asta? Apropo, când spun “blogger cu iniţiativă” nu mă refer neapărat la bloggerii mari, în top Zelist, ci la acei care au impresia că bloggereală e un job, iar ei sunt un fel de directori.

Atunci când vrei să scoţi în evidenţă cât de prost este X, cât de imbecilă e comunitatea Y, cât de analfabeţi sunt cei care ascultă manele şi cât de neorganizată e ţara asta, pornind de la meciurile de fotbal şi sfârşind cu preşedintele, încearcă să fii într-adevăr inteligent şi nu deştept, pentru că e o diferenţă.

Curiozităţi despre economia şi arta din lume

– 41% dintre cei mai saraci oameni ai lumii traiesc in India.
– 72% dintre cetatenii din Mali castiga mai putin de 1 dolar american pe zi. (72%?????)
– 8 dintre cele mai dezvoltate state europene (dintr-un total de 10) sunt vorbitoare de limbi germanice (Germania, Elvetia, Austria, Norvegia, Suedia, Islanda, Luxemburg si Danemarca). (trebuie să învăţ germana) Continue reading