Pentru dragoste

Auzind despre moarte Mălinei Olinescu n-am putut să nu-mi amintesc de Mădălina Manole, întrebându-mă ce şi-ar mai fi dorit aceste două femei frumoase, talentate? Nu pot să le judec, spunând că au fost laşe sau proaste pentru că s-au sinucis (la prima vedere), dar cred că există oameni pentru care dragostea are conotaţii supreme, iar neîmplinirea pe acest plan le provoacă depresii puternice, oricât de bine nu le-ar merge în celelalte planuri.

Şi tocmai lor nu li se răspunde cu dragoste.

Cred că fiecare din noi are nevoie de un partener, doar că unii din noi simt această nevoie la un nivel mai profund, dincolo de ataşament fizic, dincolo de atracţie sexuală. O iubire perfectă care, dacă nu se materializează sau nu devine realitate, îţi dă senzaţie de gol absolut şi, atunci, renunţi să mai cauţi cauzele, obosit fiind de relaţii care au tot eşuat, deşi tu ai pus tot sufletul, de n-ai înţeles niciodată ce nu a mers.

Şi tocmai lor nu le merge niciodată.

Nu pot să spun că am avut gânduri sinucigaşe, dar m-am întrebat cât de mult trebuie să te doară ca să nu-ţi mai pese sau cât de mult trebuie să aştepţi în cazul zicalei good things come to those who wait. De câte ori trebuie să fi încercat până să renunţi? Pentru mine, dragostea ţine şi de foame, şi de frig, şi de alinare. Toate celelalte sunt amănunte: cariera, familia, prietenii, bogăţia. Când am parte de dragoste, toate celelalte devin la fel de importante.

Şi ce poţi să faci? Să te scuturi de ceea ce alţii ar numi nebunie, când pentru tine a iubi pe cineva înseamnă mai mult decât să te iubeşti pe tine, căci doar atunci eşti fericit, împlinit, satisfăcut, cu poftă de viaţă? Nu aprob actul pe care îl fac, dar îl înţeleg. Pentru astfel de oameni, dramatismul este esenţial. Artiştii, în general, sunt mai sensibili. Dar asta nu înseamnă că, pentru noi, ceilalţi, fără un talent deosebit, dragostea nu poate fi la fel de dramatică.

Nu m-aş sinucide niciodată din cauza unui bărbat; că mă iubeşte, că nu mă iubeşte, că m-a părăsit sau ne-am despărţit. Unii pot să trăiască fără să se căsătorească, fără să simtă nevoia unei familii, fără să simtă nevoia unui alt partener, după un divorţ. Eu n-aş putea trăi fără să ştiu că iubesc şi că sunt iubită, în acel mod în care, celelalte lucruri, bune sau rele, devin suportabile, pentru tot restul vieţii.

Dan Herciu- Second Love

îmi e dor de o despărţire fără explicaţii inutile
un fel de : „ne mai vedem prin viaţa asta, poate de sărbători, cine ştie…”
punct.

apoi, să mă îmbăt prin crama lui don’ Titi
să cinstesc necunoscuţi
dimineaţa să mă asculte fascinaţi cum le povestesc despre tine
apoi să-l pocnesc pe ăla de a zis :
„…dă-o dracu’ de proastă!”

îmi e dor să te mint privindu-te în ochi
cu cel mai inocent zâmbet posibil
să-ţi spun : „eşti singura femeie din viaţa asta, poate ne căsătorim, cine ştie…”
apoi, să te înşel cu cea mai bună prietenă a ta
chiar de ziua ei
dimineaţa să mă asculte fascinată cum îi povestesc despre tine
apoi să-i şoptesc la ureche:
„…eşti o curvă!”

îmi e dor să mă cert cu toată lumea
care îmi cere explicaţii inutile
să le spun la toţi: „habar n-aveţi cum se omoară o iubire…”
apoi, să-mi iau cortul şi să plec la Sâmbăta de Sus
să mă spovedesc
dimineaţa să mă asculte fascinaţi toţi popii cum povestesc despre tine
apoi să le spun :
„…cam aşa ceva este Dumnezeu!”

bagă-te în gândurile mele dacă ai curaj
eu mi-am târât dragostea
până la sfârşit.

Zidesc cuvinte

Citesc, citesc, citesc. Am impresia că aşa nu-mi aud gândurile, dar ele zburdă printre rânduri de romane, împiedicându-se anemice, pentru că nu se mai hrănesc cu seva din mine. Mi-e milă. Uite cuvântul “iubire” cum stă întins printre alte cuvinte confuze. L-aş ridica, l-aş pune la locul lui, dar locurile pentru cuvinte se clădesc pe temelii de sentimente.

Bani, iubire, fericire…

Pentru unii oameni, starea materială este foarte importantă- poate de aceea se axasează mai mult pe carieră. Am avut perioade şi de lipsuri, şi de bine, şi de lux. Diferenţa dintre ele, ÎNTOTDEAUNA, a făcut-o cel de lângă mine.

Eu nu pot să mă bucur de un job, oricât de bine plătit n-ar fi, dacă nu am la cine să vin acasă, dacă n-are cine să mă susţină, dacă n-are cine să mă laude pentru ceea ce fac, dacă n-are cine să mă încurajeze. Pe de altă parte, nici nu poţi să te duci la muncă supărat, din cauza problemelor din familie- pentru că îţi vine să te duci în lume, să nu mai vrei nici bani, nici şef sâcâitor, nici colegi, nici viaţă socială, nimic.

M-ar fi de ajuns o viaţă modestă, un job modest şi ce mai are nevoie omul, doar dacă aş avea linişte în casă- un soţ (iubit) care să însemne totul pentru mine, iar eu să însemn totul pentru el. Nu mi-ar trebui nici bijuterii, nici maşină, nici vacanţe, ci doar zile ca să pot profita de fiecare dimineaţă şi seară alături de el.

Poza: Alex G

Recomandare film: Prince of tears

Recunosc, am abuzat de Torrente în ultima vreme, iar fimul Prince of tears (2009) l-am luat din greşeală- din fericire. Mi-a plăcut, poate şi pentru că este inspirat din fapte reale, dar şi pentru că are un fir al evenimentelor destul de captivant.

Conţine istorie, poveşti de dragoste, prietenie, trădare, crimă şi speranţă. Must see!

“Mulţi bărbaţi, puţini cavaleri…”

Am crescut într-o familie numeroasă. Eu şi mama, sex frumos, în rest tata cu trei fraţi, sex puternic. Rectific, mama şi jumătate din mine sex frumos, căci jumătatea cealaltă s-a lăsat influenţată de cei patru bărbaţi din casă.

Cu toate că eram tare năzbâtioşi, nu ştiu cum se face că ne-au crescut părinţii cu un respect şi cu devotament, încât şi atunci când am plecat de acasă, singură într-o ţară străină, mi-a fost frică să fac ceva greşit, ca să nu-i dezamăgesc.

Mie, dacă nu-mi dai respect şi încredere, degeaba îmi spui că îmi dai iubire nebună şi averi, pentru că nu cu asta am fost crescută. Ştii, o îmbrăţişare călduroasă poţi primi şi de la un urs de pluş, dacă ştii să ţi-l apropii.

Iubirea are picioare scurte, iar când se afundă, i se face frică şi-ar vrea să se întoarcă, dar pentru că n-a lăsat firimituri de bucurie în urma ei, n-are cum să găsească drumul şi e foarte bine- tare mi-s antipatici oamenii care sunt fericiţi doar când sunt mulţumiţi.

Eu nu pot să iubesc pe cineva pe care nu-l respect, oricât de frumos şi inteligent, şi bogat şi mai dă Doamne ce-ar putea să fie. Dacă iubirea apare de după colţ, respectul se câştigă, dar cum zicea tata: “- mulţi bărbaţi, puţini cavaleri.”

Se poate reiubi? [2]

Vă întrebam ➡ dacă se poate reiubi, iar părerile au fost împărţite. Eu nu cred că se poate reiubi. Dacă, de exemplu, ar trebui să aleg unul din foştii mei prieteni, cu această condiţie, să fi schimbat ceea ce ne-a despărţit- n-aş putea alege niciunul. Nu pentru că mi-s pretenţioasă, ci pentru că nu ar mai avea farmec. Un fel de mâncare reîncălzită… şi nu mă refer doar la scânteie sau la fluturii din stomac.

Dacă au existat motive care au dus la despărţire, au rămas şi frustrări, şi regrete, şi teamă, şi incertitudine, şi dezamăgiri, iar astea nu dispar o dată cu relaţia sau cu promisiunea schimbării. Ei bine, eu nu cred că oamenii se schimbă, poate capătă puţină experienţă şi înţelepciune, dar nu se schimbă.

Dacă îţi analizezi fostele relaţii, după câţiva ani de la despărţire, realizezi că nu a fost ceva anume care te-a deranjat, că unele certuri au fost chiar stupide, că ai mai fi putut face nişte compromisuri sau ajungi să te întrebi, “-da’ de el, chiar de ce m-oi fi despărţit?”

Eu nu cred că se poate reiubi. Cred că îl poţi iubi indiferent de cum se poartă cu tine, indiferent dacă te-a înşelat, indiferent dacă te-a lovit, indiferent dacă te-a minţit. Îl iubeşti aşa, în prostie, cu toată inima, pentru că îl iubeşti şi n-ai ce face. Dar, în momentul când te face să nu-l mai iubeşti, nu contează nici dacă se poartă bine, nici dacă se poartă rău. Nu contează nici măcar dacă se schimbă…

Roaba aceluia a cărui inimă ţi-e dragă…

„Alta ca mine n-ai să găseşti! O lume întreagă de vei umbla, n-ai să găseşti altă iubită ca mine, dacă inima ta îşi doreşte o iubită. O să te îndrăgesc din toată inima şi o să te iubesc întotdeauna ca şi acum, o să te iubesc pentru că ai sufletul curat şi luminos, în care se poate citi totul; pentru că din clipa cînd te-am văzut întîia oară, mi-am dat seama că eşti oaspetele casei mele, un oaspete dorit şi nu în zadar ai venit aici la noi; o să te iubesc pentru că atunci cînd te uiţi la mine, ochii tăi revarsă iubire şi răsfrîng inima ta, şi cînd încep să vorbească, eu aflu numaidecît toate simţămintele tale, şi de-aceea vreau să-mi închin viaţa şi libertatea iubirii tale, pentru că e dulce să fii şi roabă aceluia a cărui inimă ţi-e dragă…”

Feodor Mihailovici Dostoievski- „Gazda”

Replică din filmul “Elizabethtown”

recomand “invitatie la vals” de Mihail Drumeş

Te-ai identificat vre-odată cu un personaj dintr-o carte sau dintr-un film? Citind romanul, “Invitaţie la vals”, am zâmbit la anumite fraze, făcând asocieri între mine şi evenimentele din viaţa mea, crescând astfel curiozitatea de a citi cât mai repede finalul. O poveste de dragoste a doi tineri care, după ce s-au chinuit să se iubească unul pe celălalt, au ajuns să le fie frică de propria iubire. Ce face frica şi incertitudinea din sentimente? Află sorbind din paginile cărţii. O să scriu doar câteva din frazele care mi-au plăcut în mod deosebit, altfel ar trebui să transcriu romanul. Pentru cine vrea să o citească online, click AICI.

“Libertatea…Încercam impresia celui scăpat din închisoare, căruia i se pune la dispoziţie dintr-o dată deşertul Saharei , ca să se bucure de nemărginită libertate.”- ce să facă cu ea?

“Noi, femeile, când iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încât nu ne rămâne decât umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră e aşa catastrofală.”

“Trebuie să ştii că nici o răzbunare nu e mai cumplită ca aceea care izvorăşte din dragoste.”

“Mereu mă osteneam să-ţi plac, să fiu aceea pe care o căutai şi, cu cât voiam mai mult, cu atât mi se părea că eram mai puţin. De când am fost a ta mă simţeam mai bună şi cu mine însămi.”

“Nu lăsa pasiunea să se urce la creier şi să-ţi ia minţile. Răteaz-o încă de la inimă. Cine raţionează în iubire, e stăpânul celuilalt.”

“Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei mai mult, cu atât ţi se face mai sete.”

“Sunt bărbaţi crampon care, deşi duc o viaţă infernală, nu se pot despărţi de femeile lor.” Continue reading

pana unde merge dragostea?

Era candva Dragostea. Si era vesela, si dansa, si canta. Se ridica de fiecare data cand cadea. Mergea mai departe si iar canta, iar dansa. La un moment dat, a inceput sa cada din ce in ce mai des. Nu era nimic, isi bandaja ranile, mergea mai departe schiopatand, dansand, cantand. Bandajele se inmulteau, ranile se adanceau. Intr-o zi, Dragostei, de la atatea cazaturi, i s-au amputat picioarele si…s-a oprit. N-a mai cantat, n-a mai dansat.

Cum sa te astepti ca cineva sa aiba grija de o Dragoste bolnava, cand nu avea grija de ea nici cand era sanatoasa? Si uite asa, pe strazile vietii o sa vezi mereu iubiri care canta, care danseaza, care schiopateaza. Din nefericire, o sa vezi si iubiri in scaunul cu rotile…

Katie Melua – The Closest Thing To Crazy

Lipsea ceva, lipsea o melodie care sa “vorbeasca” de la sine, iar melodia Katiei Melua mi s-a parut cea mai potrivita pentru niste  suflete care stiu cum e sa fii fericit, dar si mizerabil in acelasi timp.

How can I think I’m standing strong,
Yet feel the air beneath my feet?
How can happiness feel so wrong?
How can misery feel so sweet? Continue reading

thoughts for every day [11]

Ieri m-a sunat tata ca sa imi urez un 8 Martie fericit si am incheiat discutia multumindu-i ca m-a facut fiica lui. A inceput sa planga. Am sunat-o pe mamica si i-am zis ca o iubesc si ca o strang in brate si a inceput sa planga. Spune-i iubitului ca il iubesti si o sa vezi ca pentru el sunt doar niste cuvinte. Daca am spune persoanelor potrivite, cat mai des posibil, cat de mult ii iubim, am observa care sunt adevaratele reactii la iubirea noastra. Oamenii care te iubesc impartasesc acelasi fior cu al tau, ceilalti cred ca li se cuvine.