Prima oară

Încercam zilele trecute să îmi amintesc prima carte împrumutată de la bibliotecă- Daciada- şi mă întreb acum, ce m-a făcut să aleg cartea aia, dintre toate celelalte? Până atunci mergeam la biblioteca şcolară cam de 2 ori pe an: când ne dădeau manualele, la început, şi când le predam, la sfârşit. Nu ştiam adevăratul sens al unei biblioteci, până mi-am făcut prima fişă de împrumut, după ce m-am fâstâcit în jurul Daciadei, răsfoind rapid, ca să o termin de citit.

Cred că vina a avut-o bibliotecara pentru că, după ce am descoperit că pot să împrumut cărţi, le-am devorat una câte una, alese la întâmplare, dar nu-mi amintesc să ne fi spus cineva că putem face asta. Mi-aş fi dorit să le păstrez- pe atunci scriam poveşti pentru copii şi poezii, iar cărţile mă inspirau şi după ce le citeam, dar şi când le vedeam claie peste grămadă pe masa mea galbenă, cu o inimoară desenetă cu pixul, în colţul stâng.

Mă întreb, câţi copii din zilele noastre sunt curioşi să împrumute cărţi de la bibliotecă? Câte bibliotecare inspiră şi încurajează elevii din clasele primare să împrumute cărţi şi să descopere lectura dincolo de temele pentru acasă? Ce semnificaţie are noţiunea de bibliotecă pentru un copil obişnuit doar cu manualele şcolare? Cum/când ai descoperit TU prima oară biblioteca şi care a fost prima carte împrumutată?

Care e vârsta la care copiii ar trebui să îşi citească singuri poveşti şi să devină atât de curioşi încât să nu-şi dorească să adoarmă până nu termină de citit?

Fluturi

– Ia-ţi fluturii, i-am zis, şi i-am întins aripi sugrumate de atâta iubire. Au murit. Am crezut că fluturii se hrănesc cu vise şi am uitat să le mai dau de mâncare, flămândă fiind, la rândul meu.
– N-a rămas nici unul?, întrebă el trist.
– Ba au mai rămas câţiva, sătuli cu dezamăgire; s-au hrănit până la refuz, abia mai pot să zboare din mintea mea…

Poză

Anunţ

Intenţionez ca, de azi înainte, să pun sursa la fiecare poză pe care o folosesc pentru posturi şi, mai mult de atât, să refuz să citesc, să mai comentez şi să mai păstrez în blogroll bloggerii care nu fac asta, la rândul lor. Mi se pare absurd să cerem ca posturile noastre să fie citate, indicându-se sursa, pentru că NOI am muncit, noi am investit timp şi imaginaţie, dar să nu facem acelaşi lucru, doar pentru că Internetul e plin cu good and free stuff.

Mă declar mai vinovată decât alţii, dar îmi doresc să schimb asta, din respect pentru cei care fac mai mult decât mine (de exemplu, fotografie). Atâta timp cât faci o treabă bună, de ce să n-o faci până la capăt?

Consider că link-urile externe îţi pot aduce vizitatori, dacă ăsta e unul din motivele pentru care unii nu pun sursa- din frică să îşi piardă vizitatorii redirecţionaţi spre alte site-uri decât cel personal. Plus la asta, ai toate datele stocate în calculator, în cazul în care îţi doreşti să revii pe anumite blogururi sau tumblr-uri generatoare de informaţii bune.

În speranţa că unii din noi scriu mai bine decât cei de la Cancan şi respectă mai multe reguli decât cei care au terminat Jurnalismul, cred că sunteţi de acord cu mine că “hoţul neprins e negustor cinstit”, dar “cu musca pe căciulă.”

[poza: Alex Marinescu]

un deget prea firav ca să cred că e inelarul

-Dar de ce ţi-ai ascuns faţa dupa palme, arătându-mi inelul de pe un deget prea firav ca să cred că e inelarul. Unde îţi sunt ochişorii ăia negri şi mici care se plimbau de colo-colo căutând un fir de soare, unde ti-e nasul ăla care adulmecă întotdeauna în frigider după “-mi-ai adus ceva bun?”, unde îţi sunt buzele care se amestecă în cuvinte pe care le tai apoi cu dinţişorii tai albi. Unde ţi-e obrazul cu atâtea expresii? De ce îţi ascunzi faţa după palme…

-Oare tu nu auzi că plâng, că îmi ascund ochişorii ăia negri care căutau soarele şi acum se îneacă în ploaie, că îmi asund nasul ca să mai pot trage încă o dată aer în piept, că nu mai am cuvinte şi îmi muşc buzele pentru fiecare amintire. Obrazul plin de expresii, obrazul plin de expresii…îşi aşteaptă ultima palmă… După care o să mă iau de mână şi o să plec la plimbare. O să îmi arăt inelul la soare, iar albastrul din pietricică o să se sărute cu cerul. O să râd cu poftă de inelarul meu în timp ce o să muşc dintr-o îngheţată şi n-o să-mi mai acopăr niciodată faţa, decât când o fi soarele prea puternic.