Vi s-a întâmplat?

Vi s-a întâmplat…ce vorbesc eu, sigur vi s-a întâmplat cu părinţii, cu iubitul, cu prietenii-să aveţi o problemă cu ei, iar când prindeţi curaj să vorbiţi despre problemă, astfel încât toată lumea să fie fericită- da! ei nu fac decât să vă enerveze şi mai tare;

Nu numai că nu rezolvi, ci strâmbi şi mai tare lucrurile, iar în loc de pace, nu faci decât să te stresezi şi ai aşa un sentiment- să nu-ţi mai pese, pur şi simplu, chiar dacă lucrurile astea te rod pe creier, de nu poţi să adormi seara, de nu te mai poţi concentra, de nu te mai poţi bucura de celelalte lucruri frumoase.

Spui că nu îţi pasă, îţi vezi de treburile tale, te prefaci că totul merge bine şi aştepţi, ca oaia neagră, ca lucrurile să meargă şi mai prost, atât de prost, încât şi celălalt să îşi dea seama- doar că până atunci- nu te mai interesează. Oamenii au şansa lor să îndrepte lucrurile, dar preferă să amâne până la capăt, ca după aceea să spună că le pară rău. Ei zău!?

Când prea târziu nu e de ajuns

Mi-ar fi plăcut ca, în urmă cu 12 ani, cineva să îmi fi zis că o să îmi pară rău dacă nu îndrăgesc chimia, fizica sau biologia. Înainte să mă fi întrebat: “- Ce vrei să te faci când o să fii mare?” Înainte să fi răspuns: “- Medic.”

Mi-ar fi plăcut pe atunci să ştiu ce e prioritar, înainte de frumos sau plăcut. Unele lucruri trebuie să înveţi să le iubeşti, indiferent dacă îţi convine sau nu. S-ar putea, ca în timp, să te îndrăgosteşti de ele, iar asta să nu fie de ajuns.

Ca şi atunci când te îndrăgosteşti de băiatul “nepotrivit”, dar nu îţi dai seama de la început şi realizezi pe parcurs că trebuie să îl iubeşti, indiferent dacă îţi place sau nu, tocmai ca să fii fericită.

Mi-ar plăcea ca cineva să îmi spună că nu e târziu nici acum. Pentru unele meserii ai afinităţi, aşa cum pentru unele iubiri ai slăbiciuni… Consider că nu există “prea târziu” sau “nepotriviţi în relaţie”, ci oameni care ÎNCĂ nu ştiu ce vor şi trebuie să realizeze SINGURI, altfel n-ar şti să aprecieze şi nici n-ar îndrăzni să facă ceva în privinţa aceasta.

iarta-ma

Pentru Ludmila

A fost ziua cea mai frumoasa din viata ta, stiu. Ai avut alaturi oamenii cei mai importanti pentru tine, oameni care s-au bucurat si au avut emotii pentru tine, pentru voi. A fost ziua pe care o organizam cand eram mici, in camera de camin, iti mai amintesti? A fost ziua in care ai zis “Da” si eu n-am fost acolo sa mi se faca pielea de gaina de bucurie. Nu am nicio scuza si imi pare rau ca nu am putut sa fiu alaturi de tine. Iti doresc un inceput de viata frumoasa in doi si tot binele din lume. Sunt sigura ca as fi prins buchetul daca veneam 🙂

Te iubesc.

presedintele pazit de cainii comunitari!

caini vagabonziNu e titlu din Cancan sau Click, e o realitate pe care o vad in fiecare seara cand alerg in jurul Palatului Cotroceni, bineinteles, daca pot sa alerg. Zeci de caini comunitari, destul de violenti, avand in vedere ca opresc de fiecare data cand ajung in dreptul lor, se iau de tine latrand. Probabil pe domnul presedinte il doare pe chelie fiind inconjurat de ditamai zidul si pazit de gardieni, urca din pragul usii in masina si pleaca. Cetatenii sai, bine, viitorii cetateni in cazul meu, trebuie sa mearga in varful degetelor ca nu cumva sa supera cainii de la palat. Oare sunt atat de multi pentru ca primesc oasele de la pranzul “prea marilor”? Inseamna ca se mananca boiereste. As fi prima care ar vota legea eutanasierii si imi pare rau daca ma judecati. Dar mi se pare mai omenesc sa fim si noi in siguranta, si ei sa nu se mai chinuie de foame si boli. Gresesc?

imi pare rau

sorry

😦
Imi pare rau ca in ultima perioada mi-am neglijat prietenii.
Imi pare rau ca persoanele dragi mie sunt departe.
Imi pare rau pentru cuvintele urate pe care le-am spus.
Imi pare rau pentru oamenii pe care i-am dezamagit.
Imi pare rau pentru cei ce i-am facut sa sufere.
Imi pare rau ca am uitat de ziua Svetlanei.
Imi pare foarte rau ca nu am putut sa fiu la nunta prietenei mele.
Imi pare rau pentru cerceii pe care i-am pierdut.
Imi pare rau ca nu am mai fost de mult timp la biserica.