mi-am amintit.

Sa nu arunci, copile, p7000
Painea pe jos nicicand!
Caci, undeva, departe
Plange-un copil flamand.
El cata-un colt de paine
Prin iarna-nfrigurat,
Si daca nu gaseste
Adoarme-nlacrimat.
Si-n somn, ce i s-arata?
Tu sa-ti inchipui poti?
Pamantul ca o paine-
C-ajunge pentru toti.

Timp de cateva zile m-a tot “bantuit” primul vers al poeziei. Nu reuseam sa mi-o amintesc in totalitate. Cred ca a fost printre primele poezii invatate la gradinita. Si nu am invatat-o din obligatie, ci pentru ca m-a cutremurat, copil fiind. N-am sa scriu despre copiii saraci, nici despre cei din Africa, nici despre cei din Romania, nici de oriunde. Cuvintele nu tin de foamne. Din pacate…

jurnalul ei. ziua 1.

diarycompbig” Am incercat sa gasesc azi un citat frumos despre iubire, cu care sa incep sa scriu in jurnal, si am gasit doar cuvinte straine sufletului meu. Mi-am zis: e jurnal meu de dragoste, de ce sa folosesc cuvintele altei persoane?
Dragostea mea nici din povesti nu este, nici din filmele romanticoase, nici fericita, dar nici trista. E o dragoste normala. Poate o sa dureze o viata, poate doar pana la jumatatea caietului acesta. Ce e dragostea pentru mine? Cand ma tine de mana si imi spune “prostuto”, cand ma face sa rad, cand pot sa zic “cur” fara ca el sa creada ca sunt needucata. Cand pot sa ma enervez si sa arunc toti nervii pe el, iar el sa ma tina in brate si sa-mi spuna ca ma iubeste.
Ne-am cunoscut normal…nu s-a intamplat eu sa merg pe sala si sa scap cartile jos, iar el sa vina sa mi le ridice si sa ma sarute. Probabil daca se intampla asa, radea ca prostu’ de mine, iar eu, de ciuda i-as fi dat una. Ne-am cunoscut iarna trecuta, pe 21 decembrie.  De ce tin minte data? Pentru ca l-am cunoscut pe el, logic. In ziua de 21 decembrie a inceput dragostea noastra cu o ura imensa din partea mea pentru el. Ieseam de la ore, eram fericita, urma vacanta de Craciun-afara ningea superb. Ma certasem cu cea mai buna prietena pentru ca i-am uitat oja pe calorifer si s-a uscat, daca si pentru asta poti sa te superi…Prin urmare m-am pornit singura acasa. La iesirea din curtea liceului cativa baieti ma opresc. Nu-i cunosc, cred ca sunt de la alt liceu. Unul din ei imi pune piedica, iar ceilalti arunca cu zapada in mine. L-am lovit cu piciorul pe cel in blugi albastri, mi-a pus mana pe fund, disperatul. La un moment dat, apare un alt baiat, le spune celorlalti sa inceteze, eu deja ma simt cenusareasa, iar el cumva printul meu. Zambesc. Ma ridic. Nu apuc sa-i multumesc, caci imi astupase gura cu…cu un bulgare de zapada: “-asa se boteaza, baieti, frumos, nu cum ati facut voi” si rade ca prostu. Nu stiu de unde mi-a ajuns puteri ca sa-l pun la pamant si cu toata ura mea, l-am zgaraiat pe fata si i-am bagat zapada in pantaloni, poate asa s-o mai racori…Ceilalti radeau. M-am ridicat si m-am pornit spre casa. In urma mea a aruncat cu un bulgare de zapada, m-a lovit la coapsa. A strigat: “-data viitoare o sa-mi bagi mainele in pantaloni, dar fara zapada”…Ha!!! S’o creada el…”

Citeste jurnalul lui, ziua1.