dragostea sufera, dragostea indura, bla-bla

Da, am crezut si eu o perioada in: dragostea sufera, dragostea indura, dragostea iarta. Oamenii nu vor sa sufere nici cand sunt bolnavi, de ce ar vrea sa sufere in clipele cand ar trebui sa fie cei mai fericiti de pe pamant? Daca cineva o sa imi dea exemplul dragostei lui Dumnezeu, care si-a jertfit fiul, atunci Domnul sa ma ierte, dar oamenii asteapta o a doua venire, nu le-a fost de ajuns o dovada, niciodata n-o sa fie multumiti, unii s-au resemnat chiar cu gandul Infernului, cine mai are nevoie de Rai?

Sa nu-mi spuneti mie ca dragostea rabda, ca dragostea indura cand toata crucea e pusa doar pe umerii unuia dintre cei 2 din relatie, celalalt merge alaturi, poate chiar iti pune pedica. Ce-i pasa lui ca te doare? Suferi daca vrei sa iubesti. Adica,  daca chiar te incapatanezi, nu? Ai curaj, te mananca lupul.

Uneori ne luam povara unei cruci care nu ne apartine, iar asta n-o sa ne faca invingatori. Dragostea sufera si indura pentru amandoi, altfel se cheama ca unul sufera si indura din cauza celuilalt. Am visat ca sunt fericita si m-am trezit cu zambetul pe buze. Sunt fericita. E unul din visele despre care nu trebuie sa ma intreb ce inseamna.

i’m not god

Unii te cred Dumnezeu. Stiu ca esti acolo si se bucura de prezenta ta. Crede ca e de ajuns sa zici un “iarta-ma” si gata, Raiul e pe Pamant. Crede ca poate cere, dar uita sa multumeasca. Crede ca toate lucrurile bune li se intampla pentru ca merita. Si INTOTDEAUNA cand ceva merge prost, DUMNEZEU este de vina… Dragostea si credinta nu merg niciodata cu premiza: “De maine…”

povestea boţului

O să vă spun povestea mamei pe care mi-o spune de fiecare dată când mă simt neputincioasă. Pentru început, BOŢ= o grămăjoară, o bucăţică, nu ştiu dacă cuvântul există şi în limba română

Povestea asta trebuie să fie adevărată, e ca un moş Crăciun pentru mine. Se spune că atunci când Dumnezeu a creat Lumea a rămas cu un boţ de aluat, dar nu orice fel de aluat, ci unul special. Pentru că nu ştia ce să mai facă cu el, l-a sfărâmat în alte milioane de bucăţi şi l-a aruncat peste Lume. Oamenii care au fost atinşi de acel aluat sunt oamenii minunaţi din viaţa noastră, sunt acei oameni frumoşi la suflet, sunt acei oameni care pot să schimbe lumea prin zâmbet, care trec peste orice necaz, sunt oamenii care iubesc viaţa.

Îmi place povestea pentru că la sfârsit mereu adaugă: “- Nu uita, am prins şi eu un boţ din ală, iar când te-ai născut, ţi l-am pus în suflet, ai grijă de el.”

Am încercat toată viaţa să nu-mi dezamăgesc părinţii tocmai pentru aceste poveşti. Nu ştiu dacă sunt un boţ, dar simplu fapt că Dumnezeu mi-a dat părinţii pe care îi am, mă face să cred că povestea cu boţul este adevarată.

Boţilor 🙂

sesiunea dureaza 3 ani!

O intreaga comunitate de studenti zilele acestea se roaga lui Dumnezeu si chiar il implora sa ii ajute, chiar daca asta inseamna ca insusi Domnul sa pacatuiasca. Cum? Pai sa ii ajute sa poata copia, sa faca cumva sa isi rupa profesorul gatu’, sa faca cumva sa adoarma profu’ la examen, sa faca cumva sa se dea la examen exact ceea ce a invatat: adica 1 curs, sa faca cumva sa vina colega cu fusta scurta, sa faca cumva sa ii puna profu macar 5 si daca tot face asta, atunci de ce sa nu ii puna 10? Ai-ai ai…sesiunea asta. Bine ca ne-a dat Dumnezeu simtul umorului si putem face haz de necaz!

Si ca sa nu ziceti ca nu suntem vedete, urmatoarele bancuri sunt despre si pentru noi, studentii.  Doamne ajuta ( iar aici ca o completare la un alt banc: Dumnezeu te ajuta, dar macar pune mana pe carte 😆 )

1. Mama il scrie o telegrama fiului:
– Cum a decurs examenul? Anunta-ma urgent!
– Examenul a decurs excelent, profesorul a fost in extaz. M-a rugat
sa-l repet si la toamna.

😆  😆  😆

2. Profesorul, obosit, dorind sa-i puna macar o nota de 5 studentului la
examen, il intreaba:
– Bine, dar despre ce s-a discutat la lectii?
Tacere…
– Dar, offf… cine v-a predat aceasta disciplina?
Studentul tace in continuare…
– O intrebare ajutatoare: tu sau eu ?

😆  😆  😆  😆

3.  Fata face dragoste cu un student.
– Cum, ai terminat?
– Nu, eu sunt in anul trei…

😆  😆  😆  😆  😆

tu te rogi?

6pray_FullNu inainte de examen, nu atunci cand ai un necaz, nu atunci cand ti-e bolnava mama…
Eu recunosc ca de ceva vreme stiu sa zic “te rog, Doamne” cand am nevoie de ceva. Si e bun cu mine. Imi da. Nu stiu de cate ori am zis dupa aceea si “multumesc”, subconstientul meu stie ca Dumnezeu citeste gandurile. Mi-e rusine. Cand eram mica imi placea sa imi privesc palmele impreunate si imi ascultam glasul care soptea “”inger, ingerasul meu”. Ziceam rugaciunea pe nerasuflate, ma gandeam ca poate ingerasul trebuie sa mai asculte pe cineva-suflet de copil cuminte… Acum stiu sa imi cremuiesc mainele si sa le impreunez spre nas ca sa vad cat de bine miroase lotiunea. Sa mai zica cineva ca Dumnezeu nu e bun.
Am capul plecat nu din pietate…de rusine.

iubirea are religie?

pray for loveCum e sa iubesti o persoana, sa vrei sa fii cu ea si tocmai ceea ce ar trebui sa reprezinte o iubire suprema, sa va desparta? Cand spun iubire suprema ma refer la religie. Ce face o crestina ortodoxa cand se indragoste de un musulman, ce face un catolic cand se indragosteste de un ateu? Cred ca iubirea nu are religie, ci credinta. Mai cred ca religia nu trebuie sa desparta, ci sa uneasca. Desigur, e usor sa spui asta pana ajungi in momentul in care te confrunti cu anumite situatii care la inceput nu pareau un impediment: obiceiuri, idealuri, valori, reguli, controverse, educatie si tot ce reprezinta pentru tine pilonul credintei de pana atunci. Ai renunta sa iti mai spui rugaciunile doar ca sa adormi alaturi de cel care nu crede in ele? Oare Dumnezeu ar pedepsi sacrificiul facut din dragoste si pentru dragoste? 

nu exista “nu pot”, exista “nu vreau”

silence is golden but duct tape is silverStiu ca nu pot salva lumea si cred ca nimeni nu e interesat intr-adevar de acest lucru. Stiu ca nu pot sa fac anumite lucruri doar pentru ca am pus acel “nu pot” in fata. Asa cum fiecare din noi stie cu siguranta anumite lucruri, dar pentru ca ne sperie realizarea sau nerealizarea lor devenim ignoranti. Stim ca sportul e bun pentru sanatate, dar parca asteptam acei 40-50 de ani cand o sa ne pocneasca oasele si o sa spunem: n-am avut timp in tinerete sa alerg putin prin parc. Poate atunci o sa preferi sa te doara picioarele de la fotbal decat mainele de la fifa 2009. Avem timp si vointa sa mancam: niciodata timp si vointa pentru o alimentatie sanatoasa. Nu avem acest timp pentru cine? De ce ne simtim mereu in criza de timp? Ne grabeste cineva sa ne traim viata? Facem atatea lucruri pe baza unor reguli nescrise, ne-am contemplat in traditii si obiceiuri incat, daca traditia spune sa muncesti sau sa nu muncesti, faci intocmai. Nu mai avem liberatea de decizie pentru ca traim intr-o era democratica. Am transformat credinta, ne-am uitat valorile, am devenit o turma, unde fiecare are “Dumnezeul lui”, asta in cazul in care nu se crede el insusi un zeu.
Scriu pentru ca gandurile mele nu le poti gasi pe google.